Pagini despre satul românesc. Kinderland, de Liliana Corobca

iunie 26, 2019

Reclame

Serata cu scrisori

iunie 13, 2019

“Serata cu scrisori” revine cu o ediție specială la Street Delivery cu Svetlana Cârstean, Liliana Corobca, Dan Stanciu, Iulian Tănase și Alex Tocilescu, care vor citi numai scrisori de poeți, deopotrivă români și străini, faimoși și mai puțin cunoscuți.

Boovie: book-trailere la Kinderland

mai 23, 2019

 

Locul I – Invincibilii (Școala Gimnazială „Miron Cristea“ Toplița)
Locul II – Die Vorleser (Liceul Teoretic German „Johann Ettinger“ Satu Mare)
Locul III – LosTEENbooks (Liceul Teoretic „Pavel Dan“ Câmpia Turzii)

Mențiuni :

Caraval (Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci“ Brăila)

Huntertrailers (Școala Gimnazială Vânători)

Boovie=book+movie

mai 16, 2019

Boovie festival

 

Alles Europa / Toate Europele

mai 6, 2019

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Europa : Projekt : Kommentare

von 10 Autorinnen und Autoren aus 10 EU‐Ländern

 

Für die einen ist Europa ein Bürokratieapparat, ein zutiefst gespaltener Kontinent, für die anderen ein Sehnsuchtsort, eine Utopie. In welchem Europa leben wir heute? Was bedeutet es heute, Europäer, Europäerin zu sein? Welche Hoffnungen, Träume  und Erwartungen sind damit verbunden?

Das Literaturhaus am Inn hat im Hinblick auf die EU‐Wahl vom 23. bis 25. Mai 10 Autorinnen und Autoren aus 10 EU‐Ländern eingeladen, kommentierend, literarisch, poetisch, kritisch über Europa nachzudenken.

Ab heute finden Sie online die Texte von Liliana Corobca (RO), Cécile Wajsbrot (FR), Noémi Kiss (HU), Ingo Schulze (DE), Stefano Zangrando (IT).

Ab 13. Mai können Sie die Gedanken zu Europa von Han Smith (GB), Friederike Gösweiner (AT), Christos Chryssopoulos (GR), Natalia Malek (POL), Aleš Steger (SI) lesen.

In Zusammenarbeit mit der Tiroler Tageszeitung

Alles Europa / Toate Europele

Ich glaube, es gibt nicht nur ein Europa.
Es gibt mehrere, ständig, zur gleichen Zeit.
Für manche ist Europa das Land der Illusionen und Träume, für andere, jenes derber Enttäuschungen.
Das Land der Widersprüche und Paradoxe.
Der Identitäten, Minderheiten, Demokratien, Bürokratien, aller möglichen Theorien.
Ehrlich und heuchlerisch. Idealistisch und pragmatisch. Verletzlich und stark.
Der Ort, an dem die hellsten und fortschrittlichsten Ideen geboren wurden, genau so aber die destruktivsten totalitären Utopien.
Faschismus, Nationalsozialismus, Kommunismus. Zensur und Freiheit. Die Menschenrechte und andere Rechte.
Das Heimatland humanistischer Werte. Aber auch jenes der grausamsten Weltkriege.
Konservativ oder avantgardistisch.
Korruption, Gleichgültigkeit gegenüber Großzügigkeit, Solidarität.
Osteuropa, Westeuropa, Zentraleuropa,  Ober-Europa , Unter-Europa.
Ein Europa, durch einen Eisernen Vorhang getrennt und wiedervereint durch die Gefahr zahlreicher Invasoren.
Ein Europa der Weisheit und der Oberflächlichkeit, selbstzerstörerisch und konstruktiv.
Ein Europa der meisten, vielfältigsten Meisterwerke pro Quadratmeter.
Der Migration, mit einem „E” oder „I“ davor, ein Europa, aus dem viele gehen und in das viele kommen.
Ein Europa der Hoffnungen und der Gleichgültigkeit.
Der großen und der kleinen Probleme. Aber auch aller möglichen Lösungen.
Intelligent, unschuldig, verstaubt, poetisch, tolerant.
Menschlich, fantastisch, dramatisch, tiefgründig, mutig, monumental demütig, raffiniert, armselig, deprimiert, optimistisch.

Europa bleibt aber in ihren schweren Momenten wie in ihren glücklichen immer noch unglaublich schön, in ihrem großen Zentrum oder in den unbekannten Peripherien, – die Schönheit findet in einem gemeinsamen Punkt zusammen, in dem alle Europas aufeinander treffen, aus allen Zeiten, aus allen Glaubensrichtungen und Umständen.
Die europäische Kultur ist dabei die wertvollste Visitenkarte dieses Raumes.
Mit einem Buch in der Hand wird auch ein Außerirdischer zum Europäer.

Übersetzung: Ilinca Florian

 

Cred că nu există doar o singură Europă.
Există mai multe, mereu, în același timp.
Pentru unii, Europa e țara tuturor iluziilor și visurilor, pentru alții, a cruntelor dezamăgiri.
A contradicțiilor și a paradoxurilor.
A identităților, minorităților, democrațiilor, birocrațiilor, a tuturor teoriilor.
Sinceră și fățarnică. Idealistă și pragmatică. Vulnerabilă și puternică.
Locul unde s-au născut ideile cele mai luminoase și mai progresiste, dar și cele mai nimicitoare utopii totalitariste. Fascism, națism, comunism. Cenzură și libertate. Drepturile omului și alte drepturi.
Patria valorilor umaniste. Dar și a celor mai crunte războaie mondiale.
Conservatoare sau avangardistă.
Corupție, indiferență versus generozitate, solidaritate.
Europa de Est, de Vest, de Centru, de sus, de jos.
O Europă despărțită de o Cortină de fier și unită de primejdia invadatorilor numeroși.
A înțelepciunii și a superficialității, autodistructivă și constructivă.
Europa celor mai multe capodopere de tot felul pe metru pătrat.
A migrației cu „e” și cu „i” înainte,  Europa de unde mulți pleacă și în care mulți vin.
A speranțeor și a blazării.
A problemelor mari și mici. Dar și a tuturor soluțiilor.
Inteligentă, inocentă, vetustă, poetică, tolerantă.
Umană, fantastică, dramatică, profundă, curajoasă, monumentală, umilă, rafinată, sărăcăcioasă, deprimată, optimistă.

Dar și în momentele ei grele, și în acelea fericite, Europa rămâne la fel de incredibil de frumoasă, în marele centru sau în necunoscutele periferii, frumusețea ar fi punctul comun, în care se întâlnesc toate Europele, din toate timpurile, de toate credințele și condițiile.
Iar cultura europeană este cea mai valoroasă carte de vizită a acestui spațiu.
Cu o carte în mână, și un extraterestru este european.

 

test

În curând

mai 2, 2019

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Interviu-avanpremieră cu Dana Pătrănoiu

mai 2, 2019

„Panorama comunismului în Moldova sovietică”, la 30 de ani de la căderea regimului comunist în România

 

Dacă în anul Centenarului Marii Uniri (2018) s-a vorbit mult despre ceea ce a unit toate provinciile românești, anul acesta (2019), la 30 de ani de la căderea regimului comunist în România, încercăm să aflăm, și prin intermediul acestui volum, despre ceea ce ne desparte. Căci anume comunismul, prin politicile sale profund și constant românofobe, a pus un zid înalt și lung, cât 46 de ani (1945-1991), izolând și îndepărtând România de Basarabia. Deși vecine, desi vorbind aceeași limbă, „comunismele” noastre s-au dovedit a fi diferite în foarte multe aspecte, care, în plan comparativ, nu au fost analizate niciodată.

Când la capăt se afla cerul… Cronică de Adrian Lesenciuc (fragment)

aprilie 5, 2019

Revista literara Libris Nr. 1 (8) - martie 2019

https://www.libris.ro/revista-literara-libris-nr-1-8-martie-2019-LIB2559-0808-7–p10892812.html

 

„În romanul Lilianei Corobca, sub tăvălug se adună destine care se intersectează și se separă, mânate de curenții istoriei. Întreaga poveste, fragmentată, redată în două planuri distincte, este văzută prin ochii unui deportat care își păstrează legătura perpetuă, indestructibilă, cu o copilărie amputată prea devreme, în chip brutal, dar și cu o cultură distrusă, sufocată, cu un „acasă” dispărut pentru vecie. Prin ochii acestui personaj, Ana Blajinschi (Cuța), firele nevăzute care duc la acel spațiu, Bucovina de Nord (nedrept preluată de sovietici în 1940, prin tratatul Ribbentrop-Molotov), și la acel anotimp al vieții, propria copilărie, sunt tânguitoarele cântece înrădăcinate în propria existență și poveștile în necontenita spunere. Un capăt se întrevede încă de la începutul romanului: „La capătul drumului se află cerul. Sus cer, jos cer, stânga, dreapta și în toate părțile, cer, numai cer!” (p.7), dar acest capăt al drumului deportării este limita (în înțeles matematic[1]) spre care tinde un destin frânt odată cu propria copilărie. Întregul roman se învârte, cumva, în jurul acestui capăt, o singularitate gravitațională în economia romanului – un punct fără volum, cu masă infinită, așadar cu o concentrație pe măsură și angajând o forță gravitațională uriașă –, ca întâmplările distincte din cea de-a doua parte a cărții concentrându-se în  jurul vârtejului de pe Obi:

 

Dintr-o dată, în acea tăcere desăvârșită, auzim șuieratul, vâjâitul, n-am înțeles, la început, nimic, de parcă zbura un avion de război deasupra noastră, chiar pe lângă urechile noastre, apoi roata de apă, apoi golul. Lângă noi, la câțiva metri, s-a ridicat un perete de apă, iar lângă el, gaura. Vuietul era al iadului, ceva mai înfiorător nu am auzit și nu am văzut în viața mea. Doamne, am ieșit în cer la pescuit, dar la un pas de noi bolborosește iadul! (p.189)

 

Capătul drumului este sugerat de însuși numele acelui loc, Smert (însemnând moarte, în rusă), în fapt fluviul siberian Obi la vărsare, în care liniștea și cerul de pretutindeni dau sentimentul aceluiași punct-limită spre valoarea căruia se apropie cumva, întâmplările:

 

Râul se numea altfel, râul era Obi cel uriaș, lung și lat, cum altul în lume nu-i. Smert era  doar partea noastră, un fel de cotitură a râului, așa de largă că semăna mai mult a mare decât a râu. Apa ajungea până-n cer și nouă ne părea că scoatem peștii nu din râu, ci din cer. Bărbații pescuiau în râu cu vapoarele, iar femeile, în cer, cu bărcile. Uneori, seara, încercam să mă uit la orizont și să găsesc linia care desparte cerul de apă și n-o găseam. Ca stepa văzută prima oară când am coborât din tren după o lună de călătorie, când cerul era și sus și jos. Și aici, râul și cerul parcă se înțelegeau între ei și se colorau la fel, astfel încât formau un tot întreg (p.186)

 

un punct în care cuvântul însuși, povestea, se încheie provizoriu: „Când am ieșit în larg, primul lucru care ne sărea în ochi și-n urechi era liniștea. […] Cuvântul se lovea de oglinda apei și se întorcea înapoi învins, neputincios. Dacă nu auzi decât tăcerea, înseamnă că sunetele nici nu există” (p.180).

Capătul drumului e aparent cerul, liniștea, natura reflectând cerul acela limită la frăgezimea vârstei când însemnătatea lucrurilor are o altă greutate. În esență, capătul drumului e povestea însăși, confesiunea tămăduitoare, cea care aprinde visul, niciodată spulberat, cea care naște speranța reîntâlnirii cu Eugen (Jen)i – copilul care i-a stat alături în clipele când cerul s-a răsfrânt prima dată pe sub colții malaxorului istoriei. Capătul drumului nu este, așadar, nici acel loc straniu din stepele cazace, inventatul sat Ozek-Sairsai, din proximitatea unei Siberii în care s-au nivelat destine, nici târgul kârgâz Kant, nici vărsarea fluviului Obi. E mereu povestea care include visul, e mereu căutarea, e drumul însuși în desăvârșirea lui

Romanul este, totodată, o poveste despre smerenie și bunătate. Personajul este un inocent, sugerat prin însuși numele pe care Liliana Corobca i-l alege, Ana Blajinschi sau Blajinica (în sl. blajenâi însemnând sfânt), amintind de un alt presupus nevinovat, Innokenti Platonov, unul dintre personajele centrale ale operei lui Evgheni Vodolazkin. Ana Blajinschi este cea care, în economia romanului, curăță păcatele veacului prin mărturisire. E cea pentru care reabilitarea e inutilă. Nu caută răzbunare, nu caută să învingă istoria. Caută doar să aibă puterea să nădăjduiască: „Dă-mi, Doamne, putere, osteneala zilei cea de azi a purta și toate să-ndur câte mi-e dat. Călăuzește-mi viața și mă-ndrumă ce să rog, să rabd, să cred, să iubesc, să nădăjduiesc. Amin.” (p.303). Are ceva din alura unui sfânt venit să curețe păcatele, dar această seninătate e cultivată. Nu e nicidecum capul plecat orbește, ci smerenia care luminează prin rugăciune.

Ana Blajinschi, povestindu-și viața unei strănepoate venite s-o convingă să se mute într-un azil de bătrâni, înțelege miracolul supraviețuirii între frontiere instabile, în apele nemiloase ale istoriei, între curenții puternici ai ideologiei la fel de roșii ca apusul de pe Obi. Ana Blajinschi a murit odată cu fiecare moarte a unui om drag, dar inima ei a rămas să bată în așteptarea acelui capăt al drumului, unde se găsește numai cer. Iar această înțelegere superioară a vieții și morții împletite îi dă dreptul să spere la reîntâlnirea cu Jeni, căci dragostea față de el luminează și încălzește perpetua căutare. Romanul Capătul drumului este un roman al devenirii și desăvârșirii interioare, al sfințeniei, al curățeniei. Spovedania – aceasta este, de fapt, menirea poveștilor Cuței –  e drumul însuși. Cuvântul dezlegător, luminos, aducător al păcii, cuvântul rugăciunii, spală până și ceea ce este cutremurător, lăsând să se întrevadă doar visul de copil: comoara îngropată lângă fântâniță, secretul mărturisit lui Jeni, și așteptarea reîntâlnirii ca în ritual. Iar povestea odată spusă nu are sfârșit, căci se repetă generație după generație, învingând istoria:

 

Probabil că ai noștri vor ajunge taman când o să scoată Cuța plăcintele din cuptor. Nici reci, nici calde, poale-n brâu, ca-n poveste, că-nainte mult mai este! Iar Eugen o să pună ulcica ceea din Bucovina pe masă, noi o să ne uităm să vedem ce are acolo înăuntru, iar el o va îmbrățișa pe Cuțana noastră, că de-atâta timp nu s-au văzut! (p.336)

 

Capătul drumului e, de fapt, povestea fără sfârșit, spovedania.

[1] Prin limita într-un punct, în analiza matematică, se înțelege o valoare de care se apropie valoare funcției, atunci când argumentul funcției se apropie suficient de mult de punctul în care se caută limita. În povestea din Capătul drumului, cerul care se întinde împrejur, e într-un fel, și un final așteptat, cu atât mai mult cu cât eroina, Ana Blajinschi, este o octogenară apropiindu-se prin vârstă „suficient de mult de punctul în care se caută limita”.

Enciclopedia cenzurii din Romania (coautor)

martie 26, 2019

A apărut lucrarea Enciclopedia cenzurii din Romania, coordonator prof.univ.dr. Marian Petcu la Editura Ars Docendi, a Universității din București

Enciclopedia cenzurii din Romania, coordonator: Marian Petcu, Editura Ars Docendi, a Universității din București, 2019.

(vol.I 1640-1945, vol. II 1946-2018)

Cei zece finalişti ai celei de-a XVI-a ediţii a Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“

februarie 28, 2019

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cei-zece-finalisti-ai-celei-de-a-xvi-a-editii-a-premiului-national-de-proza-a-ziarul-de-iasia–212878.html?fbclid=IwAR3XG0mDJtafcgDfL8GnrNhcMP5K-c6U3CYDfIQZ6dVyMbhOr3DDzJkwk-4

premiile ZDI

Juriul Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“ a selectat deja cei zece finalişti ai celei de-a XVI-a ediţii a concursului, dintre cele zece volume urmând să se aleagă cea mai bună carte de proză românească care a apărut în anul 2018. Anul acesta, partenerul principal al ediţiei este Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi.

Cei zece finalişti selectaţi anul acesta de către juriul format din scriitorii şi criticii Alexandru Călinescu, în calitate de preşedinte, Bogdan Creţu, Codrin Liviu Cuţitaru, Doris Mironescu şi Antonio Patraş sunt:

* Cristina Andrei, „Matriarhat” (Editura Nemira)

* Tatiana Ţîbuleac, „Grădina de sticlă” (Editura Cartier)

* Radu Aldulescu, „Rezidenţi în Casa Visurilor” (Editura Hyperliteratura)

* Liliana Corobca, „Capătul drumului” (Editura Polirom)

* Bogdan Suceavă, „Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi” (Editura Polirom)

* Mihai Buzea, „Jimmy” (Editura Polirom)

* Carmen Firan, „Umbra pierdută” (Editura Polirom)

* Vlad Zografi, „Şapte octombrie” (Editura Humanitas)

* Andreea Răsuceanu, „O formă de viaţă necunoscută” (Editura Humanitas)

* Radu Vancu, „Transparenţă” (Editura Humanitas)

Criticul literar Alexandru Călinescu, preşedintele juriului Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi”, a menţionat că „Anul 2018 a fost un an bun pentru proză: au apărut romane de valoare, au apărut şi volume bune de proză scurtă. Juriul a selectat într-o primă etapă, ca de obicei, zece cărţi. Avem şi autori cunoscuţi – Radu Vancu, Bogdan Suceavă, Radu Aldulescu, Vlad Zografi – şi autori în plină afirmare sau chiar debutanţi în roman – Andreea Răsuceanu, Tatiana Ţibuleac, Cristina Andrei. N-am avut cea mai mică intenţie să respectăm cine ştie ce «paritate de gen», dar, fără să vrem, aşa ne-a ieşit: în competiţie au rămas cinci prozatoare şi cinci prozatori. Când, în etapa următoare a jurizării, ne vom opri – conform regulamentului – la cinci nume, vom fi obligaţi să stricăm frumoasa simetrie… Important e însă altceva: selecţia să reţină cele mai bune cinci cărţi, iar dintre ele se va alege, în final, cea mai valoroasă. Am convingerea că, şi de data aceasta, juriul va face opţiunea potrivită”, a afirmat Alexandru Călinescu.

Anul trecut, marele câştigător al Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“ a fost scriitorul Răzvan Petrescu, cu volumul „Mandarina“, apărut la Editura „Curtea Veche“, fiind acordate şi două premii pentru debut, lui Sorin Grigoruţă, cercetător ştiinţific III la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi, şi Cristinei Preutu, lector universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi“ a fost înfiinţat în 2004, din dorinţa redacţiei de a-i premia pe cei mai buni scriitori români şi de a oferi repere valorice cititorilor pasionaţi de literatură. Partenerul principal al ediţiei din acest an este Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi.