„Panorama comunismului în România”

ianuarie 30, 2021
Editura Polirom anunţă apariţia volumului „Panorama comunismului în România”
Editura Polirom anunţă apariţia volumului „Panorama comunismului în România”, Liliana Corobca (editor), publicat cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Liliana Corobca este scriitoare și cercetătoare la IICCMER, din 2014. De asemenea, a editat volume despre cenzura comunistă, exilul literar și bucovinenii deportați în Siberia.
„După Panorama comunismului în Moldova sovietică (Polirom, 2019), ideea cărţii de faţă s-a conturat rapid şi logic. Lucrările celor 47 de autori, specialişti din mediul ştiinţific, cultural, social ş.a., oferă o analiză temeinică a celor mai importante realităţi ce ţin de regimul comunist din România (1945-1989), de la represiune, colectivizare şi deportare la muzică, teatru ori sport. La 30 de ani după căderea comunismului, volumul propune subiecte noi şi interpretări inedite şi se conturează drept cea mai ambiţioasă şi mai complexă lucrare de sinteză în domeniu. O antologie consistentă, accesibilă, un instrument de lucru pentru tinerii cercetători, dar şi un omagiu adus victimelor acestui regim totalitar ale cărui repercusiuni mai sînt resimţite şi astăzi…” (Liliana Corobca)
„Volumul de faţă este un remarcabil bilanţ istoriografic ce îşi propune să cuprindă mai toate domeniile vieţii politice, sociale, economice şi culturale din timpul regimului dictatorial postbelic. Cartea reuneşte autori reputaţi, de diverse orientări cultural-ideologice şi uneori aflaţi în polemică, fiind meritul coordonatoarei Liliana Corobca – un editor plin de har – că a reuşit să-i aducă împreună. O încercare notabilă de a oferi publicului mostre de pluralism istoriografic într-o lume tot mai divizată şi mai plină de contradicţii pernicioase. Dacă în Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006) s-a vădit o dimensiune morală accentuată, unde vocea victimei părea privilegiată, actuala sinteză propune abordări noi, fără ca acest fapt să implice în vreun fel desconsiderarea celor care au suferit sub comunism.” (Cristian Vasile)
„Tabloul comunismului românesc expus în Panorama excelent coordonată de Liliana Corobca este amplu, perspectivat în cadre mari, plurale şi complementare, expuse multidimensional, pe orizontala şi verticala dezvoltării acestui experiment istoric. Este o frescă a unei lumi trecute, lecturată şi analizată din prezentul celor 30 de ani de la căderea comunismului. Realizată cu instrumente metodologice adecvate şi cu surse tot mai numeroase, privirea nuanţată angajată pentru cunoaşterea, explicarea şi înţelegerea acestui fenomen complex este materializată în urma deschiderilor arhivistice din ultimii 15 ani, a mutaţiilor epistemice din istoriografie (spre istorie socială, culturală sau economică), a multiplicării lupelor de lectură asupra izvoarelor istoriei recente. Proiectată minimalist în dimensiunea diacronică, clasică a evoluţiei sistemului de putere comunist, lucrarea privilegiază analizele tematice şi abordările sincronice şi le oferă cititorilor perspective proaspete asupra felului în care s-a materializat tumultuosul şi traumaticul proiect al construcţiei comuniste în România.” (Virgiliu Ţârău)

Interviu: „Cînd am venit în România, mie mi-a fost greu să accept că sînt basarabeancă“

aprilie 7, 2021

https://www.catavencii.ro/liliana-corobca-cind-am-venit-in-romania-mie-mi-a-fost-greu-sa-accept-ca-sint-basarabeanca/?fbclid=IwAR2xkpMfF5FsE2EMC_9R02AYHw0LJbxyA3oVU0X9kYjwZWMLhFFmKw7NVAU

A venit din Basarabia. E romancieră și cercetătoare. Liliana Corobca a editat Panorama comunismului în Moldova sovietică și Panorama comunismului în România, două cărți impunătoare despre care nu se prea vorbește, deși merită cu prisosință. E una dintre romancierele cele mai interesante – părerea mea, și nu numai – ale noului val. Te impresionează prin franchețea și luciditatea și grația cu care spune lucruri plăcute și neplăcute.

Cristian Teodorescu: Ești printre puținii care știu cu adevărat cum a fost cu cenzura în comunism. De ce te-ai apucat să cercetezi tocmai asta?

Liliana Corobca: Sînt printre puținii care au studiat Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor (1949-1977) și singura care a stat în fondul DGPT (instituția cenzurii comuniste) ani de zile. Mai bine decît mine știu cu adevărat cum a fost cenzura chiar cei care au practicat-o și nu au fost puțini, apoi știu nu puține lucruri și cei care au simțit-o pe pielea proprie. Eu am studiat în arhivă, apoi am valorificat ce am studiat. Cînd am descoperit fondul, nu m-am apucat să cercetez tocmai asta (cenzura), eram în plin romantism (ideologic) și în căutare de literatură de sertar. Visam să găsesc o capodoperă interzisă de comuniști și s-o editez. Nimic din toate astea în arhiva Comitetului pentru Presă și Tipărituri, desigur. Aș fi putut să abandonez subiectul, aș fi putut renunța, m-a bătut gîndul. Am continuat din ambiție, era greu, era copleșitor (documentele se măsoară în kilometri, cenzorii scriau enorm de mult, paradoxal!), nu înțelegeam mai nimic la început și mi-am zis: pot sau nu? Era un domeniu pe care l-am început de la zero și cam de la coadă. Mă uitam la acele note și rapoarte ca mîța-n calendar. Înainte de documentele brute, aveam nevoie de lecturi, de niște noțiuni generale, de o bibliografie asimilată a subiectului. Am recuperat pe parcurs. La început, cel mai mult m-a impresionat că asemenea documente, importante totuși, nu treziseră interesul nimănui. Eram prima care le citea oficial, în calitate de cercetător (prima care completam fișa dosarului la arhivă). Și asta m-a motivat, la un moment dat, zicîndu-mi că, dacă le ignor și eu, vor sta documentele acelea necitite și nebăgate în seamă încă vreo cîteva decenii.

C.T.: Față de, să zicem, cenzura din Polonia, Cehoslovacia sau alte țări din fostul lagăr comunist, ce a avut în plus sau în minus cenzura de la noi?

L.C.: În linii mari, sistemul cenzurii în blocul comunist are mai degrabă asemănări decît deosebiri, cu același rol și aceeeași structură (am găsit că a fost implementat de consilieri sovietici peste tot, așa că e de înțeles). În Ungaria și în Republica Democrată Germană nu au existat instituții, precum Glavlit (instituția cenzurii în URSS) sau DGPT (în România), acolo asemenea „direcții“ au fost subordonate diferitor ministere. În comparație cu alte țări comuniste, aș remarca, în cazul României, o rigiditate sporită față de schimbările politice. Peste tot după moartea lui Stalin, la conducerea cenzurii au fost puși oameni noi, iar în Bulgaria s-a desființat chiar instituția. În URSS, la cîțiva ani, erau schimbați șefii cenzurii, unii erau condamnați, în anii marii terori fiind împușcați vreo doi. În România, Iosif Ardeleanu a condus implacabil instituția din 1951 pînă în 1973, iar evoluția politică nu a prea afectat activitatea angajaților. Instituția cenzurii a fost gîndită să servească intereselor de partid, să contribuie la menținerea regimurilor (asta face și acum), era adaptată sau s-a adaptat cu timpul la particularitățile politice ale fiecărei țări. Ideea era să se controleze totul (prin „cenzură“ nu avem în vedere doar DGPT, ci și anumite departamente din Securitate, edituri, birouri de presă, comitete, uniuni de creație etc., toate coordonate de partid). Un moment mai special a fost și așa-zisa desființare a Comitetului pentru Presă și Tipărituri din 1977, atribuțiile acestuia fiind preluate de alte structuri. Mai remarcăm că România a avut cea mai nesemnificativă activitate în regim samizdat, adică foarte puține publicații care apăreau (ilegal), evitînd controlul de stat (al cenzurii). S-au adus tot felul de explicații, dar în raport cu instituția cenzurii se poate spune că fie creatorii nu s-au simțit nedreptățiți de intervențiile și solicitările cenzorilor (puterea comunistă n-a fost percepută ca una dușmănoasă și oprimantă, ca să fie cazul s-o eviți și să publici pe ascuns), fie represiunea din primii ani a indus o frică atît de puternică încît scriitorii nu și-au revenit ani de zile. Am parcurs întregul fond și nu-mi amintesc ca la DGPT să fi ajuns texte cu adevărat subversive. Au existat cazuri izolate, au existat texte copiate de mînă, dar în comparație cu alte țări activitatea în samizdat rămîne modestă.

C.T.: În 2019 a apărut Panorama comunismului în Moldova sovietică, coordonată de tine. De curînd a ieșit, tot la Polirom, și Panorama comunismului în România, și tot sub coordonarea ta. Ce aduce nou cartea asta față de ceea ce se știe – și, din nefericire, se uită?

L.C.: Conceptul, schema mi se par noi și originale (declar cu modestia de rigoare). Să pui la un loc atîtea subiecte (34 la Moldova și peste 50 la România), să ai la îndemînă, cu bibliografii tematice, studii generale din atîtea domenii (politică, artă, sport, viață cotidiană, închisori, minorități, religie, relații internaționale, servicii secrete, muzică, istoriografie, edituri, instituții politice etc.), aici ar fi, cred, un punct forte al volumelor. Mulți autori au făcut sinteze bazate pe cercetări anterioare, alții, nu puțini, au scris special, pentru aceste proiecte, studii noi, bazate pe documente inedite. Nouă este imaginea panoramică, foarte complexă,  reunirea unor specialiști foarte diverși, talentați, cu multă experiență (cei mai mulți) sau la început de cale (cîteva excepții și ansamblul nu suferă din cauza asta). Dar scopul nu acesta a fost, nu noutatea subiectelor. De fapt, miza la primul volum a fost diferită de a celui care a urmat. În Republica Moldova apar multe publicații privind regimul comunist de acolo, dar foarte puține sînt cunoscute aici. Aici se perpetuează formula „Basarabia e România“ și se face abstracție (uneori totală) că zecile de mii de basarabeni care vin (și se stabilesc) în România sînt foști cetățeni ai unui imperiu sovietic, foști moldoveni sovietici, nu basarabeni idilici dintr-o ideală provincie a României Mari. Cînd am venit în România, mie mi-a fost greu să accept că sînt basarabeancă, acest cuvînt era evitat în copilăria mea. Am cunoscut și perplexitatea românească atunci cînd basarabenii vorbeau între ei rusește. Panorama comunismului în Moldova sovietică vine să completeze acest gol, să explice o perioadă pe care nu o putem șterge din istorie, este un gest de apropiere prin asumarea trecutului. În mod neașteptat, publicul nu a fost foarte receptiv la acest demers, am avut un lung turneu de promovare, cu autori din Moldova, dar cu săli aproape goale și cu vînzări de carte modeste. A doua  Panoramă a fost făcută după modelul primei, cu subiecte care ar facilita analiza comparată și ar pune pe tapet atît subiecte mult discutate, cît și unele mai puțin cercetate ale trecutului comunist. Adică să putem înțelege ce am avut în comun și ce era altfel.

C.T.: Cît din mentalitatea din vremea comunismului s-a păstrat pînă azi în Republica Moldova?

L.C.: Nu sînt specialist în acest domeniu și nu am urmărit de aproape acest aspect. Nu pretindem azi că prostia, răutatea, oportunismul, corupția, traseismul și alte păcate contemporane vin din trecutul comunist. Nici comuniștii n-au fost chiar așa originali, au preluat și ei de unde au putut. Mentalitatea se modelează și după exemplele prezentului, nu vine doar din trecut. Iar să dai vina numai pe trecut e un exemplu de slăbiciune.

C.T.: Dar în România?

L.C.: Definiția mentalității este „Fel particular de a gîndi al unui individ sau al unei colectivități“ (DEX). În ambele Panorame avem și cîte un capitol dedicat vieții cotidiene în comunism. Pe baza lor, putem vedea ce s-a schimbat și ce a rămas. În comunism, cred că gîndeai (mai) mult și vorbeai (mai) puțin, acum se pare că e cam invers. Se citea mult, acum mult mai puțin. Aveau oamenii mai puțin acces la informații (reviste, cărți) de interes, acum reviste, cărți se pot găsi, dar interesul e mai mic. Avem astăzi conducători cu studii, burse în Europa și America (fără un trecut comunist deci), dar cînd sînt de condamnat pentru vulnerabilitatea lor (eufemistic spus), li se impută că vin tot pe același invariabil tanc sovietic (clișeu puternic, cu impact emoțional). Cu o bază militară NATO peste drum, să pretindă că vin călare pe o arbaletă americană ar fi riscant. Comunismul este în continuare manipulat politic și, cînd vrei să înțelegi istoria, nu s-o judeci, poți fi acuzat de tot felul de păcate.

C.T.: Ce e de preferat: să uităm ca să mergem înainte sau să mergem înainte ținînd minte prin cîte am trecut?

L.C.: Depinde. Dacă nu putem merge înainte, pentru că nu uităm nimic, dacă amintirile și trecutul ne trag înapoi, atunci poate o soluție precum „aurea mediocritas“ ar fi de preferat. Memoria colectivă e selectivă și, din păcate, influențabilă, manipulabilă. Consider că, indiferent de experiența personală a fiecăruia, uitarea nu este o soluție și, indiferent ce preferăm, trecutul cu fantomele lui va reveni în viața noastră cînd va vrea el și cînd ne așteptăm mai puțin.

C.T.: Ai scris un roman biografic despre Eugen Ionescu. Cum arată urmașii de azi ai rinocerilor săi?

L.C.: Avînd în vedere că Ionesco a descris o categorie universală și atemporală, rinocerii de azi arată la fel ca strămoșii lor. Am scris cartea înainte de pandemie, aș fi scris altfel acum, probabil.  Cei pe care i-am întîlnit eu erau gri, unicornorați, agresivi, primitivi și cu complexe de superioritate, adică se considerau lei, nu rinoceri. Își fluturau coama invizibilă și se urcau în copaci, rupînd crengile, așteptînd aplauze admirative.

C.T.: Cum se înțeleg cercetătoarea din tine și romanciera, n-au încotro sau sînt prietene?

L.C.: Uneori sînt prietene, alteori n-au încotro. În cazul celor două romane, Caiet de cenzor și Capătul drumului, putem vorbi de o relație specială între cele două ipostaze. De fapt, nu-mi place să fac documentare pentru a scrie romane, îmi place să intuiesc și să imaginez realitatea. Altfel, n-am mai cercetat nimic de ceva timp, deci nu-mi mai pun această întrebare.

Lansare: Panorama comunismului în România

aprilie 7, 2021
Ar putea fi o imagine cu carte şi text care spune „Liliana Corobca (editor) PANORAMA COMUNISMULUI ROMÂNIA LIFE ONLINE PANORAMA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA Liliana COROBCA (editor) Joi, 8 aprilie, ora 19.00 pe paginile de Facebook Librăria Humanitas de la Cişmigiu: facebook.co/branaHumanitaDeLaCismiglu și Editura Polirom: facebook.com/polirom.editura Invitați: Liliana Corobca Cristian Preda Cosmin Popa Moderează Ovidiu Şimonca POLIROM www.polirom.ro POLIROM librariile HUMANITAS”

Texte şi pretexte – Comunismul în Basarabia: documente, cazuri, rezistenţe. Invitată, scriitoarea Liliana Corobca

martie 23, 2021

https://www.radioromaniacultural.ro/texte-si-pretexte-comunismul-in-basarabia-documente-cazuri-rezistente-invitata-scriitoarea-liliana-corobca/?fbclid=IwAR19A_H-HdG5ZQ2oKwe1ZBN47BFiMR740ju_dbhTApVkwb50eV0G8wE6p1w

min. 15-30

În ediţia din 13 martie 2021a emisiunii Texte şi pretexte ne propunem, prieteni, să vă invităm la o discuţie bazată pe documente cu scriitoarea basarabeană Liliana Corobca. Pretextul dialogului nostru radiofonic? Un volum colectiv intitulat Panorama comunismului în Moldova sovietică. Context, surse, interpretări, carte coordonată de invitata noastră. Vom afla astfel, din surse temeinice, abordate cu seriozitate şi profesionalism, citite cu acribie şi interpretate riguros, multe dintre poveştile şi situaţiile prin care au trecut instituţional, cultural, economic, religios, politic şi social, cetăţenii Basarabiei în perioada sovietică. Eroism, rezistenţă, subterfugii, joie de vivre, eroi şi victime, iată un adevărat bestiariu născut de opoziţia basarabeană la comunism.

Ar putea fi o imagine cu carte şi text care spune „Liliana Corobca (editor) PANORAMA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA Liliana Corobca (editor) PANORAMA COMUNISMULUI ÎN MOLDOVA SOVIETICĂ POLIROM POLIROM”

Vom Baltikum bis Usbekistan: Gegenwartsliteraturen 30 Jahre nach dem Ende der Sowjetunion. Station 2: Republik Moldau. Lesung & Gespräch mit Liliana Corobca

martie 23, 2021

Die zweite Station der Veranstaltungsreihe „Vom Baltikum bis Usbekistan:

Gegenwartsliteraturen 30 Jahre nach dem Ende der Sowjetunion”, die vom Russlandzentrum der Universität Innsbruck und dem Literaturhaus am Inn konzipiert und organisiert wird, führt in die Republik Moldova. Mit Liliana Corobca konnte eine der spannendsten und vielseitigsten Autorinnen eingeladen werden, die im Land zwischen Dnjestr und Pruth geboren wurde und seit vielen Jahren als Autorin und Wissenchaftlerin in Bukarest lebt.
Im Gespräch mit ihr: Eva Binder (Inst. f. Slawistik, Leiterin des Russlandzentrums der Universität Innsbruck), Miriam Finkelstein (Institut für Slawistik Graz), Anna Rottensteiner (Leiterin des Literaturhauses am Inn). An der Technik: Ramona Rakić.

Vom Baltikum bis Usbekistan: Gegenwartsliteraturen 30 Jahre nach dem Ende der Sowjetunion

martie 17, 2021

Mittwoch, 17-03-2021, 19:00 Uhr

Vom Baltikum bis Usbekistan:
Gegenwartsliteraturen 30 Jahre nach dem Ende der Sowjetunion
 

Station 2: Republik Moldau
Lesung & Gespräch mit Liliana Corobca per Zoom 
Zoom – Zugangsdaten

https://zoom.us/j/97151296975?pwd=a3hOZGlnZENOSVRpYXIrZXN4ZHY0dz09

Webinar-ID: 971 5129 6975

Kenncode: qDiD22

Eine literarische Veranstaltungsreihe von Literaturhaus am Inn und Russlandzentrum der Universität Innsbruck

Liliana Corobca wurde 1975 in Săseni in der damaligen Moldauischen SSR geboren. Sie ist eine moldauisch-rumänische Literaturwissenschaftlerin und Schriftstellerin. 

Liliana Corobca studierte von 1992 bis 1997 Literaturwissenschaft an der Staatlichen Moldauischen Universität in Chișinău, sie setzte ihr Studium in Rumänien fort und wurde 2001 an der Universität Bukarest promoviert. 2002-2011 arbeitet sie am George-Calinescu-Institut für Literaturgeschichte und -theorie in Bukarest. Von 2004 bis 2007 unterrichtete sie an der Universität Ploiești rumänische Exilliteratur der Nachkriegszeit. 2004 erhielt sie den Prometheus Preis und Preis des moldauischen Schriftstellerverbands.


Auf Deutsch sind von Liliana Corobca erschienen: Die Zensur. Für Anfänger. Monolog in drei Akten (Aus dem Rumänischen von Gerhardt Csejka, Edition Thanhäuser 2014) und die Romane Ein Jahr im Paradies (Aus dem Rumänischen von Ernest Wichner, Merz & Solitude 2011), Der erste Horizont meines Lebens (Aus dem Rumänischen von Ernest Wichner, Zsolnay 2015).  In letzterem schildert die Autorin die harte Realität eines moldawischen Mädchens: zwölfjährige Cristina kümmert sich um alles, sie kocht, putzt, füttert die Hühner und Schweine und ist Elternersatz für ihre jüngeren Brüder. Die Geschwister leben in einem Dorf in Moldawien, während die Mutter in Italien fremde Kinder hüten muss und der Vater in Sibirien arbeitet. Dabei ist Cristina eigentlich in Cousin Lucian verliebt, träumt vom ersten Kuss und einer besseren Zukunft. Eine einprägsame Geschichte in starken Bildern, geschildert aus der Sicht von Kindern, die am Rande von Mitteleuropa alleine zurückbleiben. 

Mărțișor

martie 4, 2021
Ar putea fi o imagine cu carte şi text care spune „Liana (editor) (editor) PANORAMA COMUNISMULUI ÎN MOLDOVA SOVIETICĂ PANORAMA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA Martisor traditional POLIROM POLIROM POL”
Panorama comunsmului…

https://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/7376

https://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/7007

Panorama comunismului în România

noiembrie 28, 2020

Eugène Ionesco (26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994)

noiembrie 26, 2020

INTERVIU O revizitare a biografiei lui Eugène Ionesco (26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994), alături de scriitoarea Liliana Corobca, autoarea volumului „Ionesco. Elegii pentru noul rinocer” (Editura Polirom, 2020).

Un articol de Alina Vîlcan|25 noiembrie 2020Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitoarea-liliana-corobca-traim-o-realitate-absurda-prin-excelenta-traim-parca-dupa-piesele-lui-ionesco/

BIOGRAFIA. Ați publicat în acest an, la Editura Polirom, în colecția Biografii romanțateIonesco. Elegii pentru noul rinocer. Cum s-a construit cartea, cum a fost, pentru dumneavoastră, această întâlnire cu Eugène Ionesco?

A fost o întâlnire surprinzătoare și instructivă. Nu-i cunoșteam biografia, de fapt uitasem ce am mai știut, dar nici nu găsisem prea multe informații la Chișinău, unde am terminat facultatea. Mai ales contextul istoric cred că mă depășise prima dată, în 1997, când mi-am susținut licența în dramaturgia lui Ionesco. A trebuit să-i acord acum multă atenție, dar întâi de toate, să înțeleg cadrul social foarte tulbure și tragic al anilor ’40, atmosfera și motivele care l-au făcut pe Ionesco să părăsească țara și să nu mai revină niciodată. Am citit câteva luni, m-am documentat, mi-am notat multe fragmente din jurnalele lui, din cartea fiicei lui, Marie-France Ionesco, din cărților criticilor și eseiștilor români. Am avut la dispoziție și o cronologie a mișcării legionare, și istorii ale românilor, și documente din arhive. Am scris foarte repede, ca niciodată în viață, frenetic aproape. Întâlnirii i-aș spune 1: examen; 2: pasiune; 3: înțelepciune. Apoi s-a dovedit că a mai fost și un fel de preambul pentru pandemia care a urmat, cu aspectele ei tragice și absurde.

După ce i-am cunoscut copilăria, altfel i-am privit opera

DEVENIREA. Una dintre cele mai atrăgătoare părți ale cărții de față se oprește asupra copilăriei și adolescenței dramaturgului – la Paris și în împrejurimi, la București și, pentru scurt timp, la Craiova. Care sunt acele aspecte din formarea lui Ionesco pe care le considerați importante în devenirea sa?

Voi fi de acord cu Ionesco, el mărturisește și repetă care sunt puținele întâmplări din copilărie care i-au rămas în memorie pentru totdeauna și l-au marcat „în devenirea sa”. Perioada petrecută în La Chapelle Anthenaise, un sat din vestul Franței, unde a cunoscut liniștea și frumusețea naturii, „paradisul pierdut”, care va reveni mereu în amintirile sale, precum și revelația avută în România. Lumina ceea mirabilă, nostalgia divinității. Când vorbea despre religie, amintea de acea lumină, pe care nu a mai regăsit-o. Despre teatrul lui s-a scris, dar după ce i-am cunoscut copilăria, altfel i-am privit opera. Desigur, în formarea lui Ionesco un rol important l-au avut și părinții, nu doar epoca în care s-a născut și locurile unde a trăit când era mic.

Jurnalele lui Ionesco au fost principala mea sursă de inspirație

REVIZITARE. Sunt expuse aici, în fața cititorului, relația lui Ionesco cu părinții săi și, mai ales, cu mama sa, protagonistă a unui destin deloc lipsit de dramatism, spiritul rebel al tânărului Ionesco, timpul tinereții sale. Ce v-a inspirat în această incursiune în viața personală a lui Eugène Ionesco dinainte de exilul francez, în revizitarea acelei istorii personale prin raportare la marea istorie?

Jurnalele lui Ionesco au fost principala mea sursă de inspirație. Acolo am aflat, strecurate discret, rostite cu jumătate de gură, scăpate parcă din greșeală, detalii despre relația dintre părinții lui. Tot în jurnale am găsit povestea fratelui mai mic, Mircea, mort la un an și jumătate. Nu mi-a fost greu să-mi imaginez viața Terezei, mama lui Eugène Ionesco. Tragismul acestui destin cred că l-a obsedat pe marele dramaturg toată viața. Iar spiritul rebel i-a fost educat mai ales în relația cu tatăl, care era mult prea autoritar și încerca să îi traseze/impună elevului Ionescu viitorul destin. Avocatul Ionescu își dorea un fiu cel puțin magistrat. Tatăl avea o imensă și nedisimulată oroare pentru preocupările artistice ale fiului; că îi ardea caietele cu desene nu am inventat eu, desigur, am găsit undeva, în jurnale. Cred că tocmai această autoritate abuzivă a creat în tânărul Ionescu „reacții adverse” și acesta a făcut exact ce îi repugna cel mai mult tatălui.

Avea desigur o sensibilitate ieșită din comun

EVREITATE. Deși evreu pe linie maternă, Ionesco nu se numără printre aceia care au avut enorm de suferit din cauza evreității sale, reușind să emigreze în Franța datorită relațiilor de familie. Totuși, nu putem spune că nu a fost afectat de evreitatea sa, dacă ne gândim numai la acutizarea conflicului cu propriul său tată din această cauză. Cum am spune azi că și-a trăit Ionesco evreitatea în acel context teribil pentru evrei?

Cred că a suferit și el enorm și a făcut tot posibilul să plece. Nu putem contabiliza suferința, dar dacă citim pasajele din Jurnalul lui Sebastian, descoperim că Ionesco era întruchiparea suferinței. Avea desigur o sensibilitate ieșită din comun. Conflictul cu tatăl a avut altă bază, cred, deși nici acest aspect nu a lipsit. Și eu mi-am pus aceste întrebări și am încercat să răspund la ele în biografia romanțată. Cred că intensitatea acelor clipe a fost transfigurată artistic în opera scrisă. Altfel, nu am găsit multe mărturii în acest sens de-ale lui.

Despre acești doi ani, 1940-1942, petrecuți la București, va spune că sunt ani de exil și că Franța este patria sa

EXIL. Sunteți cercetător în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, așadar specialist în exilul românesc. Ce considerați că are aparte Ionesco în tabloul intelectualilor români stabiliți în afara țării, cu precădere în Franța? Am putea spune, în cazul său, că de fapt a fost pentru o vreme exilat în România, nicidecum în Franța?

În 2002, am devenit cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, la departamentul „Exilul literar anticomunist”, apoi am predat câțiva ani studenților despre „Exilul literar postbelic în context european”, dar Ionesco nu era personaj principal la acel curs. El s-a afirmat pe scena internațională ca autor de limbă franceză. Pe bună dreptate, vorbim de triumviratul Ionesco, Eliade, Cioran, care s-a impus în Europa și dincolo de hotarele ei, dar nu ca autori români (Eliade a scris beletristică doar în română, dar nu romanele l-au făcut celebru în exil). Ionesco plecase la Paris în 1938, pentru un doctorat, însă în 1940 a trebuit să se întoarcă. Ei, despre acești doi ani, 1940-1942, petrecuți la București, va spune că sunt ani de exil și că Franța este patria sa. Era de înțeles. În 1942, cu ajutorul rudelor, pleacă în misiune diplomatică, fapt care i se va reproșa uneori. Nu știm ce destin ar fi avut dacă nu ar fi reușit totuși să plece, dar cu siguranță, în România nu ar fi ajuns dramaturgul de talie internațională și nu ar fi scris opera de care ne bucurăm acum. Nu agreez prea mult acele definiții ale exilului, conform cărora, dacă pleci, trebuie să scrii în limba țării din care ai plecat, să „duci flacăra” culturii naționale în exil și să o menții aprinsă. Cei mai cunoscuți autori au scris totuși în limbile țărilor de adopție și astfel s-au făcut remarcați. Ionesco este important prin opera sa, un autor unic, inconfundabil și profund.

Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitoarea-liliana-corobca-traim-o-realitate-absurda-prin-excelenta-traim-parca-dupa-piesele-lui-ionesco/

LILIANA COROBCA #PROFESIICREATIVE

noiembrie 26, 2020
Liliana Corobca #profesiicreative