„Panorama comunismului în România”

ianuarie 30, 2021
Editura Polirom anunţă apariţia volumului „Panorama comunismului în România”
Editura Polirom anunţă apariţia volumului „Panorama comunismului în România”, Liliana Corobca (editor), publicat cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Liliana Corobca este scriitoare și cercetătoare la IICCMER, din 2014. De asemenea, a editat volume despre cenzura comunistă, exilul literar și bucovinenii deportați în Siberia.
„După Panorama comunismului în Moldova sovietică (Polirom, 2019), ideea cărţii de faţă s-a conturat rapid şi logic. Lucrările celor 47 de autori, specialişti din mediul ştiinţific, cultural, social ş.a., oferă o analiză temeinică a celor mai importante realităţi ce ţin de regimul comunist din România (1945-1989), de la represiune, colectivizare şi deportare la muzică, teatru ori sport. La 30 de ani după căderea comunismului, volumul propune subiecte noi şi interpretări inedite şi se conturează drept cea mai ambiţioasă şi mai complexă lucrare de sinteză în domeniu. O antologie consistentă, accesibilă, un instrument de lucru pentru tinerii cercetători, dar şi un omagiu adus victimelor acestui regim totalitar ale cărui repercusiuni mai sînt resimţite şi astăzi…” (Liliana Corobca)
„Volumul de faţă este un remarcabil bilanţ istoriografic ce îşi propune să cuprindă mai toate domeniile vieţii politice, sociale, economice şi culturale din timpul regimului dictatorial postbelic. Cartea reuneşte autori reputaţi, de diverse orientări cultural-ideologice şi uneori aflaţi în polemică, fiind meritul coordonatoarei Liliana Corobca – un editor plin de har – că a reuşit să-i aducă împreună. O încercare notabilă de a oferi publicului mostre de pluralism istoriografic într-o lume tot mai divizată şi mai plină de contradicţii pernicioase. Dacă în Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006) s-a vădit o dimensiune morală accentuată, unde vocea victimei părea privilegiată, actuala sinteză propune abordări noi, fără ca acest fapt să implice în vreun fel desconsiderarea celor care au suferit sub comunism.” (Cristian Vasile)
„Tabloul comunismului românesc expus în Panorama excelent coordonată de Liliana Corobca este amplu, perspectivat în cadre mari, plurale şi complementare, expuse multidimensional, pe orizontala şi verticala dezvoltării acestui experiment istoric. Este o frescă a unei lumi trecute, lecturată şi analizată din prezentul celor 30 de ani de la căderea comunismului. Realizată cu instrumente metodologice adecvate şi cu surse tot mai numeroase, privirea nuanţată angajată pentru cunoaşterea, explicarea şi înţelegerea acestui fenomen complex este materializată în urma deschiderilor arhivistice din ultimii 15 ani, a mutaţiilor epistemice din istoriografie (spre istorie socială, culturală sau economică), a multiplicării lupelor de lectură asupra izvoarelor istoriei recente. Proiectată minimalist în dimensiunea diacronică, clasică a evoluţiei sistemului de putere comunist, lucrarea privilegiază analizele tematice şi abordările sincronice şi le oferă cititorilor perspective proaspete asupra felului în care s-a materializat tumultuosul şi traumaticul proiect al construcţiei comuniste în România.” (Virgiliu Ţîrău)

Panorama comunismului în România

noiembrie 28, 2020

Eugène Ionesco (26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994)

noiembrie 26, 2020

INTERVIU O revizitare a biografiei lui Eugène Ionesco (26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994), alături de scriitoarea Liliana Corobca, autoarea volumului „Ionesco. Elegii pentru noul rinocer” (Editura Polirom, 2020).

Un articol de Alina Vîlcan|25 noiembrie 2020Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitoarea-liliana-corobca-traim-o-realitate-absurda-prin-excelenta-traim-parca-dupa-piesele-lui-ionesco/

BIOGRAFIA. Ați publicat în acest an, la Editura Polirom, în colecția Biografii romanțateIonesco. Elegii pentru noul rinocer. Cum s-a construit cartea, cum a fost, pentru dumneavoastră, această întâlnire cu Eugène Ionesco?

A fost o întâlnire surprinzătoare și instructivă. Nu-i cunoșteam biografia, de fapt uitasem ce am mai știut, dar nici nu găsisem prea multe informații la Chișinău, unde am terminat facultatea. Mai ales contextul istoric cred că mă depășise prima dată, în 1997, când mi-am susținut licența în dramaturgia lui Ionesco. A trebuit să-i acord acum multă atenție, dar întâi de toate, să înțeleg cadrul social foarte tulbure și tragic al anilor ’40, atmosfera și motivele care l-au făcut pe Ionesco să părăsească țara și să nu mai revină niciodată. Am citit câteva luni, m-am documentat, mi-am notat multe fragmente din jurnalele lui, din cartea fiicei lui, Marie-France Ionesco, din cărților criticilor și eseiștilor români. Am avut la dispoziție și o cronologie a mișcării legionare, și istorii ale românilor, și documente din arhive. Am scris foarte repede, ca niciodată în viață, frenetic aproape. Întâlnirii i-aș spune 1: examen; 2: pasiune; 3: înțelepciune. Apoi s-a dovedit că a mai fost și un fel de preambul pentru pandemia care a urmat, cu aspectele ei tragice și absurde.

După ce i-am cunoscut copilăria, altfel i-am privit opera

DEVENIREA. Una dintre cele mai atrăgătoare părți ale cărții de față se oprește asupra copilăriei și adolescenței dramaturgului – la Paris și în împrejurimi, la București și, pentru scurt timp, la Craiova. Care sunt acele aspecte din formarea lui Ionesco pe care le considerați importante în devenirea sa?

Voi fi de acord cu Ionesco, el mărturisește și repetă care sunt puținele întâmplări din copilărie care i-au rămas în memorie pentru totdeauna și l-au marcat „în devenirea sa”. Perioada petrecută în La Chapelle Anthenaise, un sat din vestul Franței, unde a cunoscut liniștea și frumusețea naturii, „paradisul pierdut”, care va reveni mereu în amintirile sale, precum și revelația avută în România. Lumina ceea mirabilă, nostalgia divinității. Când vorbea despre religie, amintea de acea lumină, pe care nu a mai regăsit-o. Despre teatrul lui s-a scris, dar după ce i-am cunoscut copilăria, altfel i-am privit opera. Desigur, în formarea lui Ionesco un rol important l-au avut și părinții, nu doar epoca în care s-a născut și locurile unde a trăit când era mic.

Jurnalele lui Ionesco au fost principala mea sursă de inspirație

REVIZITARE. Sunt expuse aici, în fața cititorului, relația lui Ionesco cu părinții săi și, mai ales, cu mama sa, protagonistă a unui destin deloc lipsit de dramatism, spiritul rebel al tânărului Ionesco, timpul tinereții sale. Ce v-a inspirat în această incursiune în viața personală a lui Eugène Ionesco dinainte de exilul francez, în revizitarea acelei istorii personale prin raportare la marea istorie?

Jurnalele lui Ionesco au fost principala mea sursă de inspirație. Acolo am aflat, strecurate discret, rostite cu jumătate de gură, scăpate parcă din greșeală, detalii despre relația dintre părinții lui. Tot în jurnale am găsit povestea fratelui mai mic, Mircea, mort la un an și jumătate. Nu mi-a fost greu să-mi imaginez viața Terezei, mama lui Eugène Ionesco. Tragismul acestui destin cred că l-a obsedat pe marele dramaturg toată viața. Iar spiritul rebel i-a fost educat mai ales în relația cu tatăl, care era mult prea autoritar și încerca să îi traseze/impună elevului Ionescu viitorul destin. Avocatul Ionescu își dorea un fiu cel puțin magistrat. Tatăl avea o imensă și nedisimulată oroare pentru preocupările artistice ale fiului; că îi ardea caietele cu desene nu am inventat eu, desigur, am găsit undeva, în jurnale. Cred că tocmai această autoritate abuzivă a creat în tânărul Ionescu „reacții adverse” și acesta a făcut exact ce îi repugna cel mai mult tatălui.

Avea desigur o sensibilitate ieșită din comun

EVREITATE. Deși evreu pe linie maternă, Ionesco nu se numără printre aceia care au avut enorm de suferit din cauza evreității sale, reușind să emigreze în Franța datorită relațiilor de familie. Totuși, nu putem spune că nu a fost afectat de evreitatea sa, dacă ne gândim numai la acutizarea conflicului cu propriul său tată din această cauză. Cum am spune azi că și-a trăit Ionesco evreitatea în acel context teribil pentru evrei?

Cred că a suferit și el enorm și a făcut tot posibilul să plece. Nu putem contabiliza suferința, dar dacă citim pasajele din Jurnalul lui Sebastian, descoperim că Ionesco era întruchiparea suferinței. Avea desigur o sensibilitate ieșită din comun. Conflictul cu tatăl a avut altă bază, cred, deși nici acest aspect nu a lipsit. Și eu mi-am pus aceste întrebări și am încercat să răspund la ele în biografia romanțată. Cred că intensitatea acelor clipe a fost transfigurată artistic în opera scrisă. Altfel, nu am găsit multe mărturii în acest sens de-ale lui.

Despre acești doi ani, 1940-1942, petrecuți la București, va spune că sunt ani de exil și că Franța este patria sa

EXIL. Sunteți cercetător în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, așadar specialist în exilul românesc. Ce considerați că are aparte Ionesco în tabloul intelectualilor români stabiliți în afara țării, cu precădere în Franța? Am putea spune, în cazul său, că de fapt a fost pentru o vreme exilat în România, nicidecum în Franța?

În 2002, am devenit cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, la departamentul „Exilul literar anticomunist”, apoi am predat câțiva ani studenților despre „Exilul literar postbelic în context european”, dar Ionesco nu era personaj principal la acel curs. El s-a afirmat pe scena internațională ca autor de limbă franceză. Pe bună dreptate, vorbim de triumviratul Ionesco, Eliade, Cioran, care s-a impus în Europa și dincolo de hotarele ei, dar nu ca autori români (Eliade a scris beletristică doar în română, dar nu romanele l-au făcut celebru în exil). Ionesco plecase la Paris în 1938, pentru un doctorat, însă în 1940 a trebuit să se întoarcă. Ei, despre acești doi ani, 1940-1942, petrecuți la București, va spune că sunt ani de exil și că Franța este patria sa. Era de înțeles. În 1942, cu ajutorul rudelor, pleacă în misiune diplomatică, fapt care i se va reproșa uneori. Nu știm ce destin ar fi avut dacă nu ar fi reușit totuși să plece, dar cu siguranță, în România nu ar fi ajuns dramaturgul de talie internațională și nu ar fi scris opera de care ne bucurăm acum. Nu agreez prea mult acele definiții ale exilului, conform cărora, dacă pleci, trebuie să scrii în limba țării din care ai plecat, să „duci flacăra” culturii naționale în exil și să o menții aprinsă. Cei mai cunoscuți autori au scris totuși în limbile țărilor de adopție și astfel s-au făcut remarcați. Ionesco este important prin opera sa, un autor unic, inconfundabil și profund.

Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitoarea-liliana-corobca-traim-o-realitate-absurda-prin-excelenta-traim-parca-dupa-piesele-lui-ionesco/

LILIANA COROBCA #PROFESIICREATIVE

noiembrie 26, 2020
Liliana Corobca #profesiicreative

„Capătul drumului” la Radio Trinitas

octombrie 13, 2020
O CARTE pe zi: "Capatul drumului", de Liliana Corobca

1. Revista Culturală Trinitas: 27 Septembrie: 1.05-1.35

2. Revista Culturală Trinitas: 04 octombrie 2020: 21.15-36.15.

Ionesco. Elegii pentru noul rinocer. Lansare.

septembrie 18, 2020

Ionesco, lansare

În curând: Panorama comunismului în România

august 28, 2020

„30 Jahre Kommunalpartnerschaft Bühl – Kalarasch“

mai 15, 2020

 

Capătul drumului la Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș SAD.

aprilie 23, 2020

Buburuza-lectură

aprilie 10, 2020

„Nu vreau să demonstrez nimănui nimic. Vreau, aş vrea să mai trăiesc, să supravieţuiesc, supra‑deasupra‑mai‑mult‑decât‑e‑cazul să vieţuiesc. Ca şi cum până acum am vieţuit la etajul întâi, iar a
supravieţui înseamnă : a trăi la altă înălţime, cu un etaj mai sus. Mai sus, mai aproape de cer, dar încă aici, printre muritorii pământeni. Să trăiesc aş mai vrea. Nu‑mi fac planuri mari de viitor. Dacă mă văd vie dimineaţa, deja mă bucur, încerc să privesc în jur ca un norocos supra‑vieţuitor, căruia i s‑a mai dat o zi, o şansă, o bucurie. Bucuria de fiecare zi, vinovată un pic, de parcă am primit un dar nemeritat, şi încerc să trăiesc aşa, ca să‑l merit, cât este cu putinţă.”

(Buburuza, pp. 15-16)