Posts Tagged ‘Liliana Corobca’

Kinderland – receptare

Noiembrie 30, 2017

 

Care a fost ultimul „mare roman” pe care l-ai citit?
Ce anume te-a dat pe spate?
Ai putea găsi un echivalent în literatura română, avem noi un astfel de roman?

 

http://www.revista-astra.ro/literatura/files/2017/10/8.Bogdan-Co%C8%99a-Anchet%C4%83.pdf

 

Florin DUMITRESCU
Întrebarea conține două subînțelesuri: unul, că „marile
romane” nu pot veni decât din afara literaturii române; și
doi, că literatura română funcționează în sistem de imitație
sau, cel mult, de adaptare a mode(le)lor de afară: un soi
de franciză sau, mai bine zis, un raport de vasalitate față
de literaturile mari, hegemonice. Știu că asta e realitatea,
știu că încă facem eforturi lovinesciene de sincronizare.
Știu că, cel puțin de la optzeciști încoace, modelul dominant,
în proză, dar și în poezie, vine dinspre literatura de
limbă engleză, predominant cea americană. Sunt conștient
că asta e realitatea,că e o realitate deloc măgulitoare pentru
orgoliul creativ al mediului literar românesc. De asemenea,
sunt conștient că a te revolta împotriva acestei situații
e un act zadarnic, futil. Dar, de dragul acestei futilități, de
amorul artei, cum se spune, am să încerc un răspuns subiectiv
și polemic.
Ultimul mare roman pe care l-am citit – Femeile lui
Lazăr de Marina Stepnova (Curtea Veche, 2014, trad.
Antoaneta Olteanu). Ultimul mare roman românesc –
Kinderland de Liliana Corobca (Cartea Românească/
Polirom, 2013).
Dacă aș fi îndrăzneț cu adevărat, aș propune Kinderland
la ambele categorii. E o carte care prezintă cazul dramatic,
devenit fenomen național în Republica Moldova (dar și
dincoace de Prut) al copiilor abandonați de părinții care
lucrează în străinătate. E o scriere de actualitate, o „comandă
socială”, cu miză politică (în sensul de politici publice). E
o carte care dă glas celor tăcuți și oprimați și tocmai în asta
constă grandoarea ei, superioritatea în fața romanelor bovarice,
scrise doar de dragul experimentului literar sau al
simulării unui model literar de import. Deși are titlul ăsta
derutant alogen, Kinderland iese din sistemul de vasalitate
față de modelele hegemonice „de afară” (sau, cel puțin, eu
nu detectez nicio astfel de filieră).
Ca să revin la Lazăr-ul scriitoarei ruse, e o carte încadrabilă
oarecum în genul saga de familie, cum s-au mai scris
la noicu decenii în urmă. Inevitabil îți vineîn minte Război
și pace, dar Stepnova introduce subtilități, îndrăzneli stilistice
și rafinamente de construcție care o plasează în contemporaneitate.
Dareși o cartecaldă, sensibilă (aici amintește
de Ulițkaia). Un parti-pris pentru Stepnova ar veni din
aceea că este o cunoscătoare a limbii și literaturii române,
traducătoare în rusă a lui Mihail Sebastian. Sunt prieten
cu ea pe facebook, ocazional mă străduiesc să îi scriu în
rusă, din prețuire, și ea îmi răspunde în română fără cusur!
Nu există o subordonare între Kinderland și Femeile lui
Lazăr, poate că amândouă consună în pasajele de trăire
magică, tipice copilăriei.
Aș încheia spunând că, dinspre scriitorii basarabeni,
precum Corobca, ne vine o influență vitală, energică și o
anumită sensibilitate, decare, parcă, duceam lipsă. Poatecă
influența nu e o literatură mare, ci o mare literatură mică.

 

 

Anunțuri

Un eveniment editorial. ”Literatura din Basarabia. Început de secol XXI”

Octombrie 20, 2017

 

 

Fotografia postată de Iulian Ciocan.

 

Seria de antologii ”Literatura din Basarabia. Început de secol XXI” valorifică literatura scrisă în limba română de autori basarabeni de la 2000 încoace. Proiectul reprezintă o nouă față a literaturii române din Basarabia și  reunește șase volume, apărute de curând la editurile ARC și Știința:

Roman. Vol.1 și vol. 2;

Proză scurtă;

Dramaturgie;

Poezie;

Eseu. Critică literară.

La categoria ROMAN, din cele mai bine de o sută de titluri publicate de scriitori care locuiesc ori au locuit și s-au lansat în spațiul basarabean, doamna Maria Șleahtițchi, antologatorul volumului dedicat romanului a selectat 12 texte reprezentative. Acestea aparțin autorilor din generații diferite și care ilustrează tehnici narative variate: Aureliu Busuioc, Vladimir Beșleagă, Serafim Saka, Val Butnaru, Nicolae Popa, Ghenadie Postolache, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan, Liliana Corobca, Ștefan Baștovoi, Tatiana Țîbuleac.

Volumul  dedicat prozei scurte adună mai multe schițe, povestiri și nuvele scrise de cei mai buni 20 de autori din această perioadă: Victor Dumbrăveanu, Nicolae Rusu, Leo Butnaru, Claudia Partole, Lucreția Bârlădeanu, Mihaela Perciun, Anatol Moraru, Nicolae Popa, Grigore Chiper, Nicolae Spătaru, Iurie Bodrug, Dumitru Crudu, Igor Guzun, Alexandru Vakulovski, Emanuela Iurkin, Maria Pilchin, Virgil Botnaru, Ecaterina Bargan, Felicia Nedzelschi. O incursiune incitantă într-un univers ficțional a cărui trambulină este însă realitatea tranziției moldovenești.

Mai multe informații pe www.edituraarc.md și www.pronoi.md

„Mi-am propus să intru în pielea unui cenzor şi să simt ce a simţit el”

Aprilie 9, 2017

http://constantinpistea.ro/liliana-corobca-interviu-cenzor/

Liliana Corobca: „Mi-am propus să intru în pielea unui cenzor şi să simt ce a simţit el”

„Caiet de cenzor”, cel mai recent roman al Lilianei Corobca, apărut la Editura Polirom, porneşte de la un fapt real: fuga din ţară a unui cenzor. Scriitoarea şi-a imaginat cum ar fi fost ca acel cenzor, o femeie, să fugă având asupra sa un caiet de „notiţe”, pe care să i-l trimită peste ani, după schimbarea regimului, chiar cercetătoarei şi pasionatei de cenzură cu numele Liliana Corobca. Ce a ieşit? Un soi de călătorie în instituţia cenzurii.

 

Liliana, ai ajuns să studiezi cenzura oarecum întâmplător, însă ai „stat” pe acest subiect vreo 10 ani…

La început, din ambiţie. Nu înţelegeam aproape nimic, iar fondul era enorm. Citeam rapoarte şi nu le dădeam de capăt. Nu prindeam mecanismul, firele. Pe urmă am început să văd şi deja îmi plăcea să mai adaug câte o piesă la desenul lipsă, ca într-un puzzle, după care a apărut ideea de a valorifica acele documente. Am avut câteva burse şi am avut timp să studiez la tot felul de biblioteci din Europa; una dintre aceste burse a constat chiar din vizite de documentare şi aşa am putut să studiez cenzura din întreg spaţiul european sau istoria cenzurii. Încet, încet, am început să-mi sistematizez cunoştinţele.

„Caiet de cenzor” este primul roman în care abordezi subiectul acesta?

Oarecum asemănător este monologul care a apărut în Austria, „Cenzura pentru începători”. Acolo avem tot perspectiva unui cenzor – un cenzor mai în vârstă şi mai experimentat îl învaţă pe unul mai tânăr. Am avut, la un moment dat, ideea să folosesc acel monolog şi în acest roman, dar aici era vorba de alt personaj, o femeie, ea nu trebuia să înveţe pe nimeni, era vorba de un caiet intim, interzis, şi mă gândesc acum să valorific altfel „Cenzura pentru începători”, într-un alt tip de scriitură, dintr-un viitor îndepărtat.

Aşadar, vei rămâne la cenzură…

Nu. Acum am proiecte în alte zone, în alte domenii. Pur şi simplu, pentru moment, nu suport cenzura.

Pe clapeta romanului, ai menţionat că ai vrut să surprinzi „formarea, transformarea şi deformarea unui cenzor”. Ai studiat atât de bine şi atât de în profunzime cenzura, încât cred că poţi rezuma în câteva cuvinte modul de formare a unui cenzor…

Cine este foarte curios cu privire la acest subiect poate căuta un studiu ştiinţific apărut în Anuarul IICCMER, ultimul număr din 2016, studiu în care m-am ocupat de formarea şi recrutarea cadrelor. M-a ajutat foarte mult şi la roman, iar acolo am prezentat tot felul de documente, pe care le-am analizat în mod ştiinţific, fără fantezii, fără literatură, ca să înţeleg cum au ajuns cenzori oamenii de rând, studenţi, absolvenţi de facultăţi. Ce am scris pe clapeta acestei cărţi e ca o concluzie după ce am terminat cartea, dar în timp ce am scris-o nu mi-am propus decât să intru în pielea unui cenzor şi să simt ce a simţit el.

Cum a fost să empatizezi cu un cenzor?

Nu m-am aşteptat să fie atât de greu, dar mi-am luat măsuri de siguranţă. Cred că dacă am folosi un limbaj religios, pentru un scriitor, un cenzor este ceea ce pentru un călugăr este diavolul şi unicul personaj pe care scriitorul nu l-ar suporta niciodată ar fi un cenzor. Mie mi-a fost greu să intru în pielea unui personaj care m-ar urî pe mine ca scriitor, care m-ar dispreţui, care ar râde de operă, de literatură, de tot ce-i frumos în scrisul meu. Acest aspect a fost mai greu de surprins şi n-am putut să fac numai asta, motiv pentru care am mers şi pe alte piste. Am încercat să prezint un cenzor care să fie interesant şi pentru publicul de astăzi, având în vedere că romanul se petrece în 1974, şi m-am îndepărtat de ceea ce ştiu aproape sigur că a fost un caiet de cenzor, pentru că totuşi propun un roman în anul 2017.

Maniera de abordare a subiectului este inedită, iar un cititor se poate aştepta la ceva interesant chiar şi numai dacă se gândeşte la cât de mult ai studiat zona aceasta, a cenzurii.

Nu m-am gândit că o să scriu un roman şi, dacă aveam prieteni care mă cunoşteau ca scriitor, întotdeauna îmi puneau această întrebare: bine, dacă eşti scriitor şi lucrezi în fondul cenzurii, o să scrii la un moment dat o carte (artistică )? Pe mine mă deranja asta, era un soi de neînţelegere, aşa vedeam eu situaţia, ştiinţa e ştiinţă, iar literatura, literatură. Până la urmă, „Caiet de cenzor” nu înseamnă altceva decât transformarea într-o ficţiune a dorinţei (obsesiei) de a găsi un astfel de document istoric real . Asemenea caiete au existat, dar au fost distruse. Eu am sperat că nu au fost distruse chiar toate şi că o să găsesc unul. Primele procese verbale de distrugere a unor astfel de caiete le-am găsit în anii 60, am parcurs încă 17 ani, până în 1977, şi urmăream tot ce putea să semene cu caietul de cenzor, dar nu am găsit nimic. Atunci am ales să transform în ficţiune această căutare a mea.

Ce ai vrut să exprimi prin romanul acesta?

Este un roman dens şi lung, şi nu poate fi rezumat într-o singură idee. Am pornit de la un document şi un fapt real – în 1974, un cenzor a fugit din ţară. Am publicat documentul în cauză, dar nu a trezit atenţia nimănui, deşi eu, personal, am dăruit la vreo 50 de persoane volumul I din „Instituţia cenzurii”. M-am mirat că nimeni nu a sesizat importanţa acelui document… Ideea de a construi o corespondenţă fictivă cu acea fugară mi-a venit mai târziu.

Înţeleg că tot tu ai scris acele fragmente de text pe care cenzorul le are de recenzat. Unele sunt chiar poezioare, altele, fragmente de proză. Te-ai dedublat. Un joc nu tocmai simplu.

Am făcut asta la o rezidență din Berlin, unde eram relaxată, departe de zgomotul oraşului. Acolo am scris acele texte, pe care tot eu urmam să le cenzurez, dar mai târziu. Toate acele texte îmi aparţin, nu le-am luat de undeva, de la alți autori.

Ce înseamnă pentru tine „Caiet de cenzor”? Cum vezi cartea aceasta după ce ai terminat-o? Ţi-a limpezit cumva toate informaţiile pe care le aveai în legătură cu cenzura?

Le-a limpezit, dar nu în sensul ştiinţific, informativ, pentru că nu am contactat niciodată un cenzor. Mi-am dorit la un moment dat, dar n-a fost să fie. N-am vorbit niciodată cu cineva care să fi fost foarte cenzurat sau care să fi cunoscut indirect cenzura. M-am rezumat la documente de arhivă, la bibliografie… Este adevărat că am căutat mărturiile cenzorilor şi am găsit una a unui cenzor sovietic, de unde am luat câteva aspecte pe care indirect şi în altă formă le-am introdus în romanul meu. Este vorba de relaţia cenzorilor cu redactorii, când aceștia dădeau vina pe cenzură în cazul în care blocau ei ceva. Am mai urmărit şi alte aspecte… Sunt foarte puţini specialişti în cenzură şi foarte puţini cititori care vor fi în stare să citească de la un capăt la altul un volum științific de documente. Un roman oferă o altă perspectivă asupra cenzurii, mai ales că eu fac aici un soi de călătorie în structurile şi în instituţia cenzurii şi încerc să familiarizez cititorul cu o instituţie despre care el nu a auzit poate nimic. Dar acesta este doar unul dintre scopurile mele, pentru că volumul este foarte ambiţios.

Interviul cu Liliana Corobca este cules în urma unei emisiuni radio. Înregistrarea integrală – aici.

„Caiet de cenzor” la Brașov

Aprilie 3, 2017

„Caiet de cenzor” – o carte aparte

Martie 23, 2017

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/a-caiet-de-cenzora-o-carte-aparte–155127.html#.WM-q0hkBe9g.facebook

„Caiet de cenzor” – o carte aparte

Lansare la Piatra-Neamț

Martie 23, 2017

 

http://www.polirom.ro/stiri-si-evenimente/stiri-si-lansari/lansare-la-piatra-neamt:-caiet-de-cenzor-de-liliana-corobca.html

Lansare la Piatra-Neamt: Caiet de cenzor, de Liliana Corobca

Miercuri, 29 martie, ora 13.00, la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ (Bd. Republicii nr. 15A, Piatra-Neamţ), va avea loc lansarea celui mai recent roman semnat de Liliana Corobca, Caiet de cenzor, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

Invitaţi, alături de autoare: Adrian Alui Gheorghe, Adrian G. Romila

Caiet de cenzor are ca punct de plecare corespondenţa fictivă dintre autoare şi şefa Biroului Documente Secrete din temuta Direcţie Generală a Presei şi Tipăriturilor (Cenzura), care în anii ’70 mergea personal la fabrica de hîrtie să ateste arderea sau tocarea caietelor de cenzori (considerate secrete de stat) şi care, înainte să fugă din ţară în 1974, a sustras unul dintre aceste caiete. Acum, după patruzeci de ani, îl pune la dispoziţia cercetătoarei.

Întreaga activitate a unui cenzor – meserie ingrată, despre care era interzis să vorbeşti – este rezumată în acest caiet-jurnal, ce dezvăluie nu doar structurile instituţiei cenzurii, ci şi viaţa de culise, cu frămîntările, revoltele şi culpabilizările celor care decideau soarta cărţilor.

Sînt doar cinci luni din viaţa cenzoriţei Filofteia Moldovean, dar atît de dense, încît ne dau imaginea aproape completă a acestei instituţii misterioase. De profesie cititori şi vînători de greşeli ideologice, asaltaţi de sute de manuscrise, de termene drastice de predare şi sancţiuni ameninţătoare, cenzorii îşi pierd identitatea şi, măcinaţi adesea de nevroze şi alte boli, îşi caută vindecarea inclusiv prin scris. „Operele” lor – caietele de cenzor –, autocenzurate sau nu, trebuiau obligatoriu să dispară. Nu s-a păstrat niciun asemenea document în arhive, încît Caietul de cenzor al Lilianei Corobca este reconstituit din cenuşa tuturor la un loc.

Liliana Corobca s-a născut la 10 octombrie 1975, în satul Săseni, raionul Călăraşi, Republica Moldova. A debutat cu romanul Negrissimo (2003; Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) şi cu Personajul în romanul românesc interbelic (teză de doctorat, 2003). A publicat romanele Un an în Paradis (Cartea Românească, 2005, tradus în italiană şi germană), Kinderland (Cartea Românească, 2013; Polirom, 2015, tradus în germană şi slovenă, bestsellerul Editurii Cartea Românească la Tîrgul de carte Bookfest 2013, distins cu Premiul Radio România Cultural, secţiunea Proză, şi cu premiul Crystal la Festivalul Internaţional de la Vilenica, Slovenia, în 2014) şi Imperiul fetelor bătrîne (Cartea Românească, 2015). A scris şi un monolog în trei acte, Cenzura pentru începători, apărut în Austria în 2014. A publicat volume ştiinţifice despre cenzura comunistă, exilul literar şi bucovinenii deportaţi în Siberia. A beneficiat de burse şi rezidenţe de creaţie în Germania, Austria, Franţa şi Polonia.

Caiet de cenzor – la Ploiești

Martie 2, 2017

afis-caiet-de-cenzor

Kinderland – Mestno gledališče ljubljansko

Ianuarie 26, 2017

kinderland-teatru

 

Fotografia postată de Liliana Corobca.
Liliana Corobca
Kinderland,
Krstna uprizoritev dramatizacije
Premiera: 8 martie  2017
  • avtor dramatizacije   Andrej Jaklič
  • prevajalec romana    Aleš Mustar
  • režiser    Daniel  Day Škufcakinderland kinderland_actors

Liliana Corobca se je rodila leta 1975 v kraju Săseni (Călăraşi) v Moldaviji. Po študiju na Fakulteti za filologijo Moldavske državne univerze v Kišinjovu je leta 2001 doktorirala iz humanistike na Univerzi v Bukarešti. Kot avtorica in urednica se je ukvarjala z medvojnim romunskim romanom, protikomunističnim izseljenskim gibanjem in komunistično cenzuro. Napisala je romane Negrissimo (2003, moldavska in romunska nagrada za najboljši knjižni prvenec), Un an în Paradis (Leto v raju, 2005) in Kinderland (2013). Za odlomek iz Kinderlanda je leta 2014 prejela kristal Vilenice, leto kasneje pa je tej ugledni mednarodni nagradi sledila slovenska izdaja romana, ki je v prevodu Aleša Mustra izšla pri založbi Modrijan. Tako je Liliana Corobca postala znana tudi med slovenskimi bralci.

Moldavija, ki leži med Romunijo in Ukrajino, velja za najrevnejšo evropsko državo. Njeni prebivalci množično zapuščajo svoje domove in odhajajo v tujino za boljšim zaslužkom, doma pa ostajajo njihovi otroci, ki odraščajo prepuščeni sorodnikom, sosedom in samim sebi. Z romanom Kinderland, ki je postavljen na moldavsko podeželje in govori o treh prav takšnih otrocih, je Liliana Corobca vznemirljivo popisala ta pereči problem moldavske družbe. Pripovedovalka zgodbe, dvanajstletna Cristina, mora postati mama sebi in bratoma, potem ko sta starša odšla s trebuhom za kruhom v tujino.

Odrska priredba romana, ki jo je po romanu Liliane Corobca napisal Andrej Jaklič, stavi na igriv in odrsko poraben dogajalni okvir. V življenje Cristine in njenih bratcev, osemletnega Dana in štiriletnega Marcela, namreč vstopamo skozi igro iz naslova romana, ki v gledališkem kontekstu dobi povsem nove razsežnosti. »Mislila sem, da Kinder pomeni ›jajce‹,« razmišlja sestra in »mama« Cristina. »Potem nam je neki otrok iz tujine povedal, da pomeni ›otrok‹, in nas naučil igrico Kinderland, v kateri imajo otroci vloge starejših.« Dramatizacija sledi toku romana, vendar njegova poglavja zgošča in prepleta, jih prevaja v dialog in prilagaja pravilom igre v igri. Na ta način vzpostavi zanimivo odrsko zgodbo o treh otrocih, ki v vlogah odraslih delijo vsakdanje radosti in skrbi, skrbijo drug za drugega, premoščajo pasti odraščanja in hrepenijo po vrnitvi svojih staršev.

Liliana Corobca – Caiet de cenzor – avanpremieră

Ianuarie 24, 2017
Liliana Corobca – Caiet de cenzor

 

 

 

 

 

„Suplimentul de cultura“ publica in avanpremiera un fragment din romanul Caiet de cenzor de Liliana Corobca, care va aparea in curand in colectia „Ego. Proza“ a Editurii Polirom.
http://www.suplimentuldecultura.ro/index.php/continutArticolNrIdent/Avanpremiera/11922
– Fragment –

 

Am ajuns aici, cu fluturi si alte animale in cap, cu monstri gra­tiosi sau agresivi etc., doar citind. Doar asta am facut, de la lecturi mi se trag toate nebuniile! Dar orice cenzor este, inainte de toate, un aproape oarecare cititor, unul ceva mai atent, dar cati nu citesc cu atentie? De ce nu s-ar naste si in capul celorlalti cititori monstri? In capul fiecaruia, un monstru, dupa gradul de cultura si lectura… Nu-i asa ca-i plauzibil, mai mult decat posibil? Poate altii n-au rezistat (n-au vrut, n-au putut) tentatiei si procesul lor de schizoidare a decurs mai intens si mai rapid, cine stie? Poate avem cu totii cate un monstru mic in cap si il tinem ascuns? O tara monstruoasa! Cine stie ce anume zace sau cine in dragalasele capete de amatori de romane sau alte genuri ale fictiunii? Suntem cu totii periculosi. Iar cititorul este chiar mai dusmanos si mai subversiv decat autorul. Cititorul soarbe fiecare cuvant, il analizeaza, comenteaza, se delecteaza, il critica, intra in atmosfera fiecarei carti, se indragosteste de poemul preferat, il invata pe de rost, iubeste autorul. Nu poate fi controlat. Nu-i pasa de cenzura. Este liber! ~l inarmam ca sa ne in­vinga. Autorul nu ajunge la cititor fara noi. Cititorul fara noi se descurca de minune! Nu avem dreptul si nici posibilitatea sa interzicem totul sau tot ce ne-am dori. Nici sa tragem semnale de alar­ma. Oferim arme dusmanului nostru. Cititorul este acesta, nu autorul. Ne scapa printre degete…

 

La Bucataria regala (de Stat), noi gustam bucatele, mancarurile, ca sa vedem daca nu cumva sunt otravite. Daca-s otravite, murim si nimeni nu regreta, ni­manui nu-i pasa. Ce rol ingrat! Cenzorul si bucataria otravitoare a cartilor!

 

„Mutilezi inima mea!“

 

Nu mutilez, excrescenta, suflu in ea, ii dau viata, o resuscitez de­seori, ca sa traiasca, sa se bucure de viata lunga si de privirea admirativa a cititorilor.

 

Mutilata mi-ai adus-o tu, eu o vindec, o pansez, sunt medicul, nu ucigasul!

 

Monstrul din mine este tot un cenzor, cum altfel! Cenzorul ideal, total, absolut. Insetat, flamand de esente. Il simt cum se trezeste, se misca usor, se ridica. Literatura! striga el. Literatura! Inghitind manuscris dupa manuscris, scui­pa cat ai clipi greseli, soparle si alte animale daunatoare din punct de vedere ideologic si de la care face usoare indigestii si il doare stomacul. Doar este un monstru de-al nostru, din aceeasi tabara cu noi.

 

Ce este cenzura? Ce inseamna cenzura? O lectura privilegiata, cand poti schimba ce nu-ti convine. O prelectura-lectura-postlectura-omnilectura-translectura. Asa cum operatiile noastre se impart in trei etape: precontrol (control prealabil), control, postcontrol (controlul cartii deja publicate). Mai mult, nu te opri aici. Este lectura care pe mine ma obliga sa gandesc, sa trezesc si sa hranesc monstrul. Nu intelegi? Lectura este pentru oameni puternici. Lectura este un razboi contra prostilor. Ramane in picioare cine poate, ceilalti cad in patru labe si asa raman. Lupt o viata intreaga. Dar nu simti, nu vezi…

 

Eu, cenzorul, ma aflu la mijloc, cu o mana intinsa scriitorului si alta cititorului. Stau intre ei, sunt balanta, echilibrul. Cand mi-e simpatic scriitorul si ii fac un favor, mai las de la mine, celalalt sufera, cand strang in cleste scriitorul, napraznic pedepsindu-l pentru vini reale sau imaginare, cititorul, de partea celalalta, e bine mersi, nu-l doare nimic, ci­teste printre randuri sau da paginile plictisit, cu indiferenta. Trebuie sa-i tin pe toti in priza, sa-i am pe toti in vedere. Eu, cenzorul, sunt arbitrul tuturor bataliilor, sentimentale ori ideologice, strategice ori contextuale.

 

Lumea se duce de rapa, pe apa sambetei, organizat, in mars de poezie, cu ritm si rima. Mars autorizat de sus, cu acte in regula. Ca turma, condusa de oaia cu talanga sau clopotel. Oaia recita dulci si focoase texte, turma vrajita o urmeaza. Nu avem ce face, nu putem face nimic. Ar trebui macar sa prevedem schimbarea, s-o anun­tam cumva din timp. Nu se face destul in acest domeniu. Nu ne gandim destul la consecinte. Publici mult, citesti mult. Dar cine studiaza efectele adverse? Daca, la un cititor oarecare, apar unele mai grave decat la mine, un cenzor cu lecturi, experienta, dar lipsit de putere? Cine stie cum poate actiona o carte asupra poporului intreg?

 

AUTOAREA

 

Liliana Corobca s-a nascut la 10 octombrie 1975, in satul Saseni, raionul Calarasi, Republica Moldova. A debutat cu romanul Negrissimo (Editura Arc, Chisinau, 2003; Premiul „Prometheus“ pentru debut al revistei „Romania literara“, Premiul pentru debut in proza al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) si cu Personajul in romanul romanesc interbelic (teza de doctorat, Editura Universitatii din Bucuresti, 2003). A publicat romanele Un an in Paradis (Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2005), tradus in limbile italiana si germana; Kinderland (Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2013, Polirom, 2015), tradus in limbile germana si slovena, bestsellerul Editurii Cartea Romaneasca la Targul de carte Bookfest (2013), distins cu Premiul Radio Romania Cultural, sectiunea Proza si cu premiul Crystal la Festivalul International de la Vilenica, Slovenia (2014). A scris si un monolog in trei acte, Cenzura pentru incepatori, Edition Thanhäuser, Ottensheim am Donau, Austria, 2014. A publicat volume stiintifice despre cenzura comunista, exilul literar, bucovinenii deportati in Siberia. A beneficiat de burse si rezidente de creatie in Germania, Austria, Franta, Polonia.

 

CARTEA

 

Cand istoricul literar se intalneste cu un bun romancier, poate rezulta o opera de fictiune foarte originala, dar si excelent documentata.

 

Este cazul noului roman, Caiet de cenzor, scris de cer­cetatoarea in domeniul cenzurii comuniste, Liliana Corobca.

 

Foarte ingenios construit, romanul porneste de la o corespondenta fictiva a sefei Biroului Documente Secrete din temuta Directie a Presei si Tipariturilor – Cenzura, care in anii ’70 mergea personal de doua ori pe luna la fabrica de hartie sa ateste arderea sau tocarea caietelor de cenzori (secrete de stat) si care, inainte sa fuga din tara in 1974, sustrage unul dintre caietele care trebuiau distruse. Acum, dupa 40 de ani, il pune la dispozitia cercetatoarei. Viata unui cenzor, care are o meserie ingrata despre care nu are voie sa vorbeasca, se desfasoara in acest caiet-jurnal, care ne familiarizeaza cu structurile institutiei cenzurii, cu viata de culise a cenzorilor, cu framantarile si culpa­bilizarile lor. Sunt doar cinci luni din viata cenzorului Filofteia Moldovean, dar atat de dense, incat pot crea o imagine insolita asupra acestei institutii misterioase. De profesie cititori si vanatori de greseli ideologice, asaltati de sute de manuscrise, de termene drastice de predare si sanctiuni amenintatoare, cenzorii isi pierd identitatea si, adesea macinati de nevroze, isi cauta vindecarea prin scris. Devenind la randul lor scriitori, caietele de cenzor, autocenzurate sau nu, trebuie sa dispara. Nu s-a pastrat nici un caiet in arhive, dar Caietul de cenzor al Lilianei Corobca este reconstituit din cenusa tuturor la un loc.

Caiet de cenzor – în curând

Ianuarie 16, 2017

caiet-de-cenzor

 

„Punctul zero al cenzurii! Când autorul se cenzurează, uscat, corect, previzibil, iar cenzorul se poetizează, se literaturizează, când autorul devine cenzor, iar cenzorul – poet. Consensul și complicitatea sunt totale, poetul e tot mai mult cenzor, tragic, inevitabil, simte ca un cenzor, intră în pielea cenzorului, gândește precum un cenzor, își scoate replicile, versurile, cuvintele, pe care un cenzor potențial sau imaginar, care-i populează tot mai intens ființa, le-ar fi putut tăia din cartea lui. Disciplinat, sever, încruntat. Și cenzorul, tot mai îndrăgostit, tot mai pătruns de frumusețea cuvintelor, îngenunchind în fața geniului, admirând frumusețea imaginii, mângâind opera. Rolurile se inversează. Cenzura nu mai este cenzură, literatură nu-i literatură.

Undeva, la mijlocul râului, cele două cununițe se întâlnesc, se îmbrățișează și curg pe râu împreună. Spre iad sau spre rai.”