Archive for the ‘evenimente’ Category

Harta (supra)vieţuirii

iunie 15, 2018

Harta (supra)vieţuirii, Revista Orizont, mai 2018, p. 14.

http://www.revistaorizont.ro/arhiva/mai2018.pdf

Graţiela BENGA

Fotografia postată de Liliana Corobca.

 

În proza şi cercetarea românească, Liliana Corobca este o prezenţă tot mai greu de ignorat: romanele îi sunt traduse şi premiate, studiile (consistente) despre exil şi cenzură – repetat menţionate. De la Negrissimo (2003), Un an în paradis (2005), Kinderland (2013, 2015) şi Imperiul fetelor bătrâne (2016) până la Caiet
de cenzor (2016) şi Capătul drumului (2018), autoarea s-a arătat preocupată de situaţii-limită: derapajele actului de a scrie, traficul de fiinţe umane, efectele
migraţiei şi problema copiilor abandonaţi, războiul şi singurătatea, instituţia cenzurii şi drama deportării. Cărţile Lilianei Corobca cuprind poveşti despre
supravieţuire – expuse din perspective care, împreună, schiţează paradigma ontologică a adevărului (ca dispută între ascundere şi descoperire).
Dacă în Caiet de cenzor e imaginată o corespondenţă din anii ’70 cu şefa Biroului Documente Secrete din Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor, care mergea
la fabrica de hârtie să se asigure de distrugerea caietelor de cenzori (socotite secrete de stat) şi care a sustras unul dintre aceste caiete înainte să fugă din ţară,
în cel mai recent roman o bătrână din Bucovina de Nord rememorează crunta experienţă a deportării. Instrumentele
şi consecinţele totalitarismului, aşa cum apar în Caiet de cenzor şi Capătul drumului,
dar şi vârtejurile societăţii postcomuniste (vizibile în celelalte romane)
scot la iveală, neîndoielnic, convergenţa dintre paradigma adevărului şi modelul
politic. De aici, discuţia s-ar putea lărgi – cu zăboviri asupra lui Heidegger şi cu reflecţii asupra umanităţii şi animalităţii discutate, în anii din urmă, de filosoful
italian Giorgio Agamben.
Dar Liliana Corobca scrie proză, nu filosofie. Şi nu orice fel de proză. Capătul drumului mi se pare a fi dovada unei maturităţi literare greu de tăgăduit. Subiectul
e sensibil şi ar fi putut uşor derapa în tânguire ori aluneca în stereotipie – ambele vlăguind, fatal, consistenţa epică. În schimb, Capătul drumului e o poveste puternică, flexibil construită şi bine dirijată stilistic spre o cheie de boltă care adună, în proporţii juste, fundamentul raţional-evocator, substanţa etică, credibilitatea
şi emoţia.
Despre miracolul supravieţuirii umanului scrie Liliana Corobca. Ana, a cărei poveste o aflăm în Capătul drumului, este o supravieţuitoare. În 1940, când Bucovina de Nord a fost smulsă României, Ana era un copil la vârsta mirifică a viselor. Dintre hotarele casei bucovinene,
care prelungeau, într-un fel, căldura unui pântec matern, Ana a fost aruncată într-un tren. Începea calvarul deportării, o lungă călătorie în infern. Pentru satele
din Bucovina (şi nu numai pentru ele), 1940 rămâne anul intrării într-un timp al ororilor. La fel ca Banatul, Bucovina s-a aflat între frontiere instabile. A fost
când perimetru marginal, când centru exemplar. A definit, în egală măsură,
sfârşitul şi reînsufleţirea. La limita dintre
epuizare şi reinventare a crescut Ana, aşa cum pe aceeaşi linie subţire care desparte
viaţa de moarte se aflau toţi cei damnaţi – dintr-o vină pe care nu reuşeau să o înţeleagă. Culpa lor se afla în afara legilor morale. Aparţineau, cu toţii, unui tărâm
nestatornic şi unui timp blestemat. Unii aveau rude în România. Alţii deţineau o casă pe care comuniştii o aleseseră să
fie sediul comitetului sătesc. Câţiva au trecut prin zona gării şi au fost luaţi să umple vagoanele, încât să iasă numărul
cerut de noua putere.
Iar noua putere însemna domnia arbitrariului, mascată de pseudo-egalitarism şi promovată sub învelişul fals-ştiinţific al marxismului deviat în leninism. Deşi Capătul drumului nu este ceea ce se numeşte un roman politic, ci mai degrabă unul al formării şi de-formării, politicul se află totuşi impregnat
în organismul epic, de vreme ce destinele personajelor au fost deturnate prin sacralizarea ideologică a unei puteri instaurate de oamenii miracolelor (după
cum îi numea Yuri Pyatakov), capabili să transforme inadmisibilul în admisibil.
Tot ce le-a rămas puţinilor supravieţuitori
ai exodului spre moarte a fost înălţarea unor mici insule de lumină în bezna infernului. „Tu una mi-ai rămas, mă mângâia mama pe cap […]. O scap
eu pe fata mamei cea mică şi voinică.” În strădania de a-i da copilului şansa întoarcerii în spaţiul matricial (vatra ei), mama Anei s-a rezemat, demnă şi senină, pe
un dispozitiv stabil. În primul rând, a păstrat valorile universale ale umanului.
Într-o lume esenţialmente dezumanizată, deportaţii nu au renunţat la iubire şi solidaritate. La încercarea de a da sens gesturilor mici – printr-un dar, un cântec,
un joc, un dans. În al doilea rând, nu au abdicat de la nevoia de identitate şi de transcendenţă.
Tradiţia şi credinţa formează temelia pe care s-au sprijinit Ana şi mama ei. Frigul teribil din Siberia, foamea chinuitoare, care asocia un strop de lapte sau un cartof îngheţat, găsit pe câmp, cu un moment sărbătoresc au fost suportate, pe de-o parte, prin recursul la memorie şi, pe de altă parte, prin exerciţiul de a
trece dincolo de limitele percepţiei senzoriale. Pentru ambele trasee, vehicul a fost cuvântul – cuvântul din cântecele străvechi, cuvântul rugăciunii, cuvântul
poveştii în sine. Întreaga poveste a deportării,
pe care Ana (sau Cuţa, cum i se spune) i-o împărtăşeşte strănepoatei sale, e o retrăire exorcizantă a răului. Cu
gândul că va muri la vatra ei, bătrâna a scos la lumină ceea ce se obişnuise, ani la rândul, să ascundă.
Cu instanţe narative de vârste diferite, inegale ca încărcătură în ansamblul epic, Capătul drumului desenează
situaţii-limită în care personajele (Cuţa, Dora, Jeni/ Eugen, Gherman, strănepoata Cuţei) sunt conturate fără stridenţe.
Greu de cântărit, până şi drama celei care a întocmit listele cu deportaţi reuşeşte să rămână în chenarul verosimilului. În vagonul
duhnind a moarte, mărturisirea ei se întinde, grăitor, pe claviatura vătămărilor
şi întremărilor – afective şi morale.
De fapt, romanul Lilianei Co­robca arată (intra- şi intertextual) cât de catastrofic sau cât de miraculos poate fi cuvântul. Catastrofic – pentru că unul
dintre instrumentele prin care se instaurează şi se perpetuează o dictatură este construirea unei realităţi paralele, prin transformarea cuvântului în armă
eficientă a urii, a mistificării, a creării
unui sistem capabil să inverseze aiuritor
valorile. (Este ceea ce Ana şi mama ei au trăit, captive în imensitatea stepelor
ruseşti. Ori în Kant, orăşelul kirkiz cu nume reverberant, deşi legea morală
kantiană nu-şi avea loc în doctrina de
partid.) Miraculos – deoarece cuvântul poate fi un substitut al unei armonii pierdute. Sau al unei ordini interzise.
Când mor oameni în trenurile cu deportaţi, sunt aruncaţi ca nişte pietre
de-a lungul şinelor. Cei (încă) rămaşi în urma lor nu le pot pregăti marea trecere,
altfel decât îndeplinind ceremonialul înmormântării la nivel de limbaj. Există,
în Capătul drumului, pagini cutremurătoare despre moarte şi speranţă, despre
iubire şi dorinţa de a trăi, despre trădare
şi iertare. Despre ipocrita morală comunistă
şi despre omenescul autentic. În fine, cuvântul poate fi revelator – scoţând
la iveală istoria neagră a omenirii, pe care memoria colectivă o vrea uneori
uitată. Pe de altă parte, descoperă şi istorii personale ignorate. Capătul drumului e o carte a memoriei – colective, individuale, afective, adăpostite de memoria
înţeleasă ca mecanism utilizat în tehnica modernă. De altminteri, una dintre articulaţiile osaturii narative o constituie relaţia dintre creativitate, memorie umană
şi memoria unui computer.
Revoluţiei antropologice (ca formă de radicalism utopic) i se opune, prin suprastructura bine legată a romanului, posibilitatea de a ne scrie, salvator, propria poveste. E ceea ce a făcut Cuţa. Povestea ei – realistă şi simbolică – dezveleşte cărările care unesc răul şi binele, mistificarea, uitarea
şi adevărul. Sau punţile dintre memorie şi imaginar, dintre poveştile de aici şi poveştile de dincolo, căci „capătul poveştii nu există, când ieşim din una, intrăm în
alta, aici printre oameni sau pe cea lume, alături de Dumnezeu. Fiecare primeşte povestea pe care o merită. Pe unele abia le purtăm pe umeri, grele ca pedepsele,
altele, uşoare, le apuci de primul cuvânt şi pluteşti cu ele”.
Nu am nici o îndoială, e un drum
de străbătut.

Reclame

MÂNTUIREA PRIN POVESTE

iunie 15, 2018

http://www.viataromaneasca.eu/revista/2018/05/mantuirea-prin-poveste/

 

 

Articol publicat în ediția 5/20185/2018

Într-o vreme în care scriitorii născuți și școliți dincolo de Prut au declanșat o goană frenetică de sincronizare cu literatura română și de adaptare la presupuse cerințe ale postmodernismului literar, inclusiv prin utilizarea semnelor sale exterioare – un tip de mizerabilism tematic și o tot mai dezinvoltă utilizare a limbii romglish în poezie și proză – Liliana Corobca are curajul să se întoarcă la rădăcinile scrisului basarabean, adaptând (post)modernitatea la ceea ce înseamnă tradiția acestui spațiu cultural. Pentru că, dacă așa cum spune Cornel Ungureanu în admirabilele sale geografii literare, dacă literatura din Transilvania și Banat este pătrunsă de spiritul Mitteleuropean, iar cea din vechea Valahie de cel balcanic, în Moldova, mai cu seamă în cea aflată dincolo de teritoriul de azi al României, influența rusă este imposibil de ignorat. Istoria, școala, politicile culturale din vremea defunctei Uniuni Sovietice au făcut ca oamenii din acest teritoriu să vorbească limba rusă la nivel de nativi, să se formeze în spiritul acestei literaturi, să trăiască experiența limită a adaptării continue la situațiile absurde și tragice care le-au izbit existența cu forța unui tsunami.

Se știe că partea cea mai dificilă a progresului nu constă în noutatea pe care o aduce, ci în puterea de a păstra și de a continua, poate în alte forme, ceea ce a fost valoros din ceea ce lăsăm în urmă. Teorie valabilă și, poate, mai clară decât oriunde, la nivelul literaturii. Un roman precum Capătul drumului, de Liliana Corobca are greutatea unei pietre de moară în raport cu prozele de ultimă oră, împănate cu expresii englezești, orgii sexuale, eventual homosexuale, și fum de marijuana prin campusuri universitare. Citind romanul Lilianei Corobca simți tăria rădăcinilor și originalitatea unei literaturi care își trage sevele din folclorul românesc și Creangă, dar și din Gogol, Dostoievski și Tolstoi. Un filon menit să îmbogățească literatura română, precum un uriaș zăcământ de petrol, poate zestrea cea mai prețioasă pe care o pot aduce literaturii române și europene scriitorii cu rădăcini basarabene.

Din punct de vedere compozițional, romanul nu reprezintă cine știe ce sofisticărie. Oarecum după modelul filmului Titanic, în plină epocă actuală, o nonagenară, supraviețuitoare a deportărilor de după cedarea fără luptă, către URSS, a Basarabiei și Bucovinei, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, își povestește viața unei strănepoate, dependente de telefon mobil, laptop, skype și toate celelalte utilități comunicaționale ale zilei de azi. Povestea este până la un punct perfect liniară, întreruptă de mici pauze de respirație în actualitate, chiar dacă ultimul capitol aduce o „spargere” a firului epic în mai multe povești colaterale, unele fără o legătură directă cu destinul protagonistei, dar care îi întregesc profilul spiritual și, mai ales, calitatea de povestitor. Pentru că două sunt elementele de mare interes ale romanului, mizele majore ale autoarei: 1. Faptele în sine care au marcat existența Anei Blajinschi, greu de imaginat și pe alocuri greu de suportat și felul, poate surprinzător, în care protagonista s-a raportat la ele. În același timp, destinul Anei Blajinschi deschide căi de înțelegere a dimensiunilor dramei românilor deportați din Bucovina de nord. 2. Felul în care aceste fapte sunt povestite, stilurile narative, jocul textual de factură postmodernă, surprinzător de eficient dacă se are în vedere substanța propriu-zisă a cărții, cel puțin în ce are ea mai consistent: deportarea și viața în stepele Kazahstanului. Din combinația celor două elemente se creionează în mintea cititorului unul dintre cele mai fascinante portrete feminine din istoria literaturii române: cel al Anei Blajinschi, pe care o vedem crescând sub ochii noștri din primii ani ai copilăriei în niște condiții de-a dreptul criminale, cu psihologia specifică fiecărei vârste, cu disperata nevoie de adaptare la tot felul de condiții și situații, până la vârsta plenarei înțelepciuni din amurgul existenței.

Pentru un cititor din România de azi, care nu s-a confruntat niciodată cu experiența Gulagului, traumele existenței Anei Blajinschi sunt greu de suportat. Istoria vorbește simplu despre cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord către Uniunea Sovietică, dar mult mai puțin se spune despre costul tragic pentru unele familii al acestei decizii politice. Vieți sfărâmate, destine distruse, membri ai acelorași familii rămași de o parte și de alta a graniței care nu s-au mai întâlnit vreme de decenii, sau, poate niciodată, copii transportați vreme de săptămâni spre Siberia, în vagoane de marfă, cu ușile ferecate, laolaltă cu cadavre în damful insuportabil al excrementelor din colțul vagonului. Lunga călătorie a deportaților fără vină duce cu gândul la Învierea lui Tolstoi, chiar dacă drumul este parcurs în condiții infinit mai grotești și mai tragice. Unele scene sunt la limita suportabilității, precum cea în care copiii din tren așteaptă cu sufletul la gură ca în vagon să moară vreun bătrân sau vreun bolnav pentru ca în secunda imediat următoare să se repeadă toți să înșface bunurile defunctului, fericiți că le pot aduce mamelor lor (tații fuseseră despărțiți de familii) vreo cârpă, vreo ceașcă sau vreo farfurie. Ori cea în care, ajunși la destinație, Ana îi duce mamei sale un șobolan mort, fremătând de bucurie că vor avea carne.

Deși experiențele pe care le parcurge Ana sunt terifiante din perspectiva unui copil de 11 ani, ea își păstrează intactă o anumită candoare a vârstei. Se adaptează la situații fără să le judece, privește mereu înainte cu un fel de seninătate și deschidere, găsește din orice prilejuri de bucurie și chiar de zâmbet. Păstrarea sufletului de copil în acest univers al groazei și al terorii este aspectul sublim al cărții, locul în care proza Lilianei Corobca se apropie cel mai mult de cea a marilor clasici ai literaturii ruse. Iar secretul acestei seninătăți existențiale în mijlocul nenorocirilor de tot felul este dat de miracolul poveștii, în special al celora care diseminau învățăturile Bibliei. Spune Ana: „Într-o zi, baba Tudorița, care doar cânta și descânta a început: cum că povestea are putere, povestea alungă necuratul, dar alungă și moartea. (…) Cele mai puternice povești erau acelea din Biblie, erau multe la care plângeam, multe erau scrise parcă special pentru noi, le lăsam ca ultim argument de oprire a trenului. Le spuneam la urmă, când celelalte povești se terminau sau, repetate la nesfârșit, nu mai aveau destulă putere. Oricât de mult repetam poveștile din Biblie, ele nu-și pierdeau puterea.” (pp. 82-83)

Filosofia de viață a Anei Blajinschi este o combinație între înțelepciunea populară a lui Creangă și o fervoare religioasă de tip Dostoievski sau Tolstoi. Textul este, ca la Creangă, împănat cu mici mostre de filozofie a vieții, judecăți de sorginte populară, care dau robustețe spiritului și pregătesc omul pentru toate încercările existenței. În cumplita iarnă siberiană, Ana cugetă cu un fir de optimism în suflet: „Hee, peste o lună, nu ne speria nici gerul iernii, nimic. Nu știm cât poate duce omul pe umeri dacă are duhul tare și credincios.” (p. 53) Deși trăiește experiențe cumplite, în imediata vecinătate a morții, Ana ia ca atare tot ce i se întâmplă, nu urăște pe nimeni, vorbește cu un soi de liniște interioară, aproape cu simpatie despre soldații care îi păzeau în marea călătorie, despre rușii întâlniți pe drum sau despre kazahii de la locul de destinație. Nimic nu o revoltă, nimic nu este în măsură să îi tulbure limpezimea inimii și a gândurilor. Este convinsă că toate îi vin de la Dumnezeu și reprezintă voința lui. Pe patul de moarte, o vecină care a urât-o cu ardoare toată viața pentru felul senin al Anei de a trece peste toate vicisitudinile vieții, fără a se plânge vreodată sau a încerca să răspundă cu aceeași monedă, îi mărturisește că aproape și-a pierdut mințile tot încercând să îi facă răul și văzând că nimic nu o poate atinge. Secretul acestei vieți fericite în nenorocire este unul foarte apropiat de filosofia lui Mihai Șora: puterea de a vedea frumusețea care te înconjoară, de a sorbi fiecare clipă de bucurie a vieții, de a ști să apreciezi așa cum se cuvine, darurile mărunte ale existenței. Așa cum spune Ana în lunga sa confesiune: „A mai trecut o iarnă și, iată, încă nu am murit. Era greu de trăit acolo, dar știam să ne bucurăm de fiecare clipă, de lucruri mici. De parcă acum, când avem de toate și o ducem bine, ceva ne lipsește. Micile bucurii, viața simplă nu ne mai pot bucura ca atunci. Așa o piatră pe suflet simt câteodată” (p. 207).

Dincolo de destinul ieșit din comun al Anei Blajinschi, romanul Capătul drumului poate fi citit și ca o probă de virtuozitatea stilistică la nivelul narațiunii. Rememorându-și viața, nonagenara își adaptează mereu stilul la rigorile povestirii într-o manieră de încercată scriitoare contemporană, pe deplin stăpână pe toate tehnicile narative. Ea se pune perfect în pielea copilei de 11 ani, are descrieri care îți taie respirația (excepțională este descrierea luptei pentru supraviețuire a celor din barca de pescuit surprinsă în vârtejul de pe fluviul Obi, care trimite cu gândul la pânzele lui Aivazovski), pasaje de mare frumusețe stilistică și chiar fragmente rimate și ritmate interior, ca și cum ar fi fost scrise în versuri. Alternarea stilurilor se adaptează perfect ritmului și vârstei personajului în diversele momente ale povestirii și demonstrează cu prisosință talentul scriitoarei Liliana Corobca.

Liliana Corobca, are acea calitate specifică autorilor importanți de a-și lua prin surprindere cititorii cu fiecare nouă apariție editorială. Nu umblă niciodată pe același drum, fiecare nou roman al său este complet diferit, tematic și stilistic, de cele care l-au precedat. Capătul drumului este romanul dramei românilor bucovineni deportați în Kazahstan în preajma celui de-al doilea război mondial. Un episod despre nu s-a vorbit deloc în timpul comunismului și despre care se cunosc încă prea puține lucruri în România. Această operă de ficțiune pune în lumină întreaga dimensiune tragică a acestui episod odios din istoria țării. Excelent scris, romanul Lilianei Corobca ar trebui citit de toți românii, mai ales în acest an al centenarului marii noastre uniri.

Liliana Corobca, Capătul drumului, Polirom, Iași, 2018, 338 pag.

Interviu în revista Paragraf

iunie 15, 2018

https://revistaparagraf.com/2018/06/13/liliana-corobca-povestile-erau-aproape-o-necesitate-fiziologica-pentru-cei-deportati/

Dana Pătrănoiu pe 13 iunie 2018

 

Lansare "Capătul drumului" găzduită de librăria Humanitas Cişmigiu, în 29 martie 2018. Autoarea Liliana Corobca, în centrul imaginii. Foto credit: Revista PARAGRAF

Lansare „Capătul drumului” găzduită de librăria Humanitas Cişmigiu, în 29 martie 2018. Autoarea Liliana Corobca, în centrul imaginii.

Foto credit: Revista PARAGRAF

 

Într-un ton mai lejer, vorbeşti despre rochia dragostei, rochia despărţirilor, rochia aducerilor aminte… Cum ţi-a venit ideea de a personaliza rochiile?

Liliana Corobca: M-am gândit ce profesie să-i ofer Anei, ce meserie să aibă… M-am oprit la croitorie, pentru că nu îi trebuia multă şcoală, era accesibilă și deportatelor şi apoi şi-ar fi găsit de lucru destul de uşor. Aveam şi mărturia unei croitorese care şchiopăta puţin şi care reuşise să îşi găsească un bărbat bun şi să se căsătorească – fac și o trimitere în roman la ea.

Iar dacă tot romanul este povestit de o croitoreasă, trebuia să introduc elemente specifice acestei meserii, aşa că am studiat manuale de croitorie ca să descriu corect şi să fac totul foarte veridic.

Cât despre rochii, am moștenit multe de la mama mea, făcute prin anii ’80, când lumea o ducea mai bine. Sunt foarte frumoase, ciudate, obişnuiesc să le port la evenimente, lansări de carte. Mama mea, profesoară, venea îmbrăcată la şcoală cu rochiile astea, uneia îi ziceam „rochia fericirii”, mama era foarte elegantă și specială în ea, o iubeau copiii atât de mult că mă făceau geloasă… Pornind de la asemenea detalii, am ajuns să personalizez tipurile de rochii şi am introdus acest element din viaţa mea reală în carte.

Se tot discută despre faptul că simpla poveste nu este suficientă pentru a deveni literatură (o poveste poate fi spusă cu diverse mijloace neliterare) şi că este necesară o permanentă reinventare a literaturii cu mijloacele sale proprii. Care e opinia ta privind această dezbatere?

Liliana Corobca: Cred că noul este vechiul reinventat. Lumea se schimbă foarte repede, sub ochii noştri, eu simt foarte acut această schimbare, și când merg pe subiecte noi, când am un public nou. Una dintre schimbări se traduce în fragmentarism. Eu aşa scriu, pe bucăţele, fragmentar, pentru că nu am timpul necesar să mă aşez la masa de lucru şi să stau 24 de ore din 24 scriind ca scriitorii de proză de odinioară. Şi nici cititorul nu poate citi în continuu, se duce la serviciu, deschide cartea în metrou etc. Nu văd nicio problemă aici, iar discuţiile despre criza romanului se poartă de sute de ani…

Cred în vocea povestitorului. Cred că există povestitorul acela născut să spună o anumită poveste, cred în omul care spune povești în jurul focului din vremuri primitive și până în zilele noastre. Pentru mine însă, dincolo de tehnici şi formule literare, există și miza socială, aducerea unei probleme în prim plan, ceea ce vreau să spun printr-o poveste, dincolo de poveste.

Cărţile pe care le-am scris au venit și din preocupările mele, din documentele studiate, în domeniul cenzurii, al deportărilor.  Aş mai adăuga că m-am temut întotdeauna să trăiesc din scris. Întotdeauna am căutat un job, ca să am libertatea de a scrie ce şi cum vreau, ca să nu fiu dependentă de succesul imediat, de vânzări și de gustul, nu întotdeauna select, al majorității cititorilor.

Liliana Corobca în Toruń | Foto credit: Arhiva personală a autoarei

Liliana Corobca în Toruń | Foto credit: Arhiva personală a autoarei

 

Capătul drumului este o carte grea, dar cu accente luminoase, şi în care proiectezi o anumită împăcare cu trecutul… Ana Blajinschi are o privire senină asupra vieţii.

Liliana Corobca: Aşa am văzut în mărturiile lor. Eu, personal, nu sunt atât de împăcată şi senină privind trecutul. Dar nu sunt din Bucovina, nici nu am fost în Kazahstan, nu am avut părinţii sau rudele apropiate deportate, nu am o poveste personală traumatizantă, vin cumva dinafară, şi atunci am avut nevoie şi încredere în mărturiile celor care chiar au trecut prin această suferinţă. Oamenii în vârstă mi s-au părut împăcaţi, vrând să moară împăcaţi cu trecutul,oricare ar fi fost el. Eu am pus povestea în gura unei bătrâne de 86 de ani care se gândeşte că moare mâine-poimâine, toţi din jurul ei au murit, până şi copiii ei, Ana a trecut prin foarte multe morţi…

Ca o paranteză, la un moment dat, la noi în sat a venit o femeie bătrână, fusese deportată, îi murise fiica şi ea tot trăia. Povestea ei nu apare ca atare în carte, dar m-a inspirat. N-am cunoscut-o direct, eram plecată la studii, dar tot satul vuia despre acea femeie, care la 90 de ani prăşea în grădină, stătea singură în casă. Ca mulţi supravieţuitori ai deportării, avea o rezistenţă ieşită din comun.

Ana Bojescu (Blajinschi) nu are o privire tocmai senină, dar pentru ca un om să poată povesti toate ororile prin care a trecut, are nevoie de un anumit echilibru, de un anumit calm. Să nu uităm că multă vreme nu a vorbit cu nimeni despre deportare, iar amintirea unor experienţe tragice s-a mai estompat între timp.

Liliana Corobca, „Capătul drumului”, Editura Polirom, 2018, 344 de pagini.

Publicat de Dana Pătrănoiu

Editor-coordonator

Lectură-Carusel de Ziua Cărții

aprilie 18, 2018

Fotografia postată de Cărturești Carusel.

 

18 autori ▶ 300 de căști wireless ▶ 10 ore de lectură ▶ un carusel de texte derulate live în avanpremiera Zilei Internaționale a Cărții.

Vineri începem încălzirea pentru petrecerea de #ZiuaCărții2018: am invitat 18 poeți și scriitori să ne citească din cărțile lor în Carusel de dimineață până seara. Cu dj-intermezzouri 🎶 de Cosmina Moroșan. Totul se întâmplă în 300 de căști wireless pe care le primiți la intrarea în librărie. #SilentDisco cu cititori & autori.

📚 Cine ajunge în librărie primește cadou un poster de Ziua Cărții care arată bine în orice cameră de cititor.
📹 Cine nu ajunge ne poate urmări #live pe pagina Cărturești Carusel.

Programul de lecturi:
▶ Alexandru Voicescu: 10:30-10:50
▶ Cristina Nemerovschi: 11:00-11:20
▶ Corina Ozon: 11:30-11:50
▶ Marcel Manea: 12:00-12:20
▶ Alex Andronic: 12:30-12:50
▶ Laura Nureldin: 13:30-13:50
▶ Florin Iaru: 14:00-14:20
▶ Adrian Georgescu:14:30-14:50
▶ Florin Dumitrescu: 15:00-15:20
▶ Cristian Fulaș: 15:30-15:50
▶ Iulian Tănase: 16:00-16:20
▶ Mara Wagner: 16:30-16:50
▶ Cristina Andrei: 17:00-17:20
▶ Bogdan-Alexandru Stănescu: 17:30-17:50
▶ Cecilia Ștefănescu: 18:00-18:20
▶ Bogdan Răileanu: 18:30-18:50
▶ Liliana Corobca: 19:00-19:20
▶ Marius Chivu: 19:30-19:50
▶ Cosmina Moroșan: 20:00 – 20:30

Parteneri: Editura Herg BenetEditura NEMIRAEditura Polirom

All you can read, cu Marius Chivu

aprilie 16, 2018

http://urbansunsets.com/radio-shows/u-can-read/

Editura POLIROM la BOOKFEST TIMIȘOARA, 19-22 aprilie 2018

aprilie 13, 2018

Lansare carte image

 

https://www.polirom.ro/-/editura-polirom-la-bookfest-timisoara-19-22-aprilie-2018-centrul-regional-de-afaceri-craft

 

Editura Polirom va participa la Salonul de Carte Bookfest Timișoara, ediția 2018, cu peste 800 de titluri, toate aflate la reducere (20-25%). Peste 100 de titluri la prețul promoțional de 10 lei. Lansări de carte și sesiuni de autografe cu Smaranda Vultur, Carmen Mușat, Liliana Corobca, Tudor și Robert Șerban, Sebastian Lăzăroiu, Eugen Istodor.

Programul complet de evenimente:

SÎMBĂTĂ, 21 aprilie
ora 12.30: Lansare de carte și sesiune de autografe: Germanii din Banat prin povestirile lorSmaranda Vultur
Invitați: Vasile Popovici, Ioana Pârvulescu, Simona Hochmuth
Moderator: Adrian Șerban
Ediţia a II-a revăzută şi adăugită

Volum apărut cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei în baza unei decizii emise de Parlamentul German.

Sînt trei secole de cînd primii germani au fost colonizaţi în Banat, prezenţa lor jucînd un rol important în regiune atît din punct de vedere economic, cît şi politic şi cultural. Într-o a doua ediție revăzută și considerabil adăugită, volumul coordonat de Smaranda Vultur reuneşte interviuri autobiografice şi studii antropologice despre minoritatea germană din Banat, care creionează imaginea de ieri şi de azi a unei etnii, precum şi repere importante ale istoriei sale sociale. Prin interviurile de tip „povestea vieţii” sînt prezentate destine individuale, obiceiuri, tradiții, locurile rămase în memoria etnicilor germani, precum şi odiseea celor deportaţi în URSS în 1945 şi în Bărăgan în 1951. Mai multe detalii, aici.

ora 13.00: Lansare de carte și sesiune de autografe: Omatidii. Șarada unui hacker, Sebastian Lăzăroiu, colecția Ego. Proză
Invitați: Daniela Rațiu, Marcel Tolcea
Moderator: Adrian Botez

Trintius, un hacker anarhist, îndrăgostit nebuneşte de o victimă a lui, Ema, este recrutat în închisoare de serviciile secrete. După mai multe şedinţe de psihoterapie, Trintius îşi scrie memoriile camuflate într-o şaradă de întîmplări extraordinare, divers localizate în timp şi spaţiu, din Patagonia lui Magellan în Cuba lui Che Guevara, din Barbaria corsarilor în Coreea de Nord contemporană. Dar este Ema ceea ce pretinde? Ajunge personajul principal să controleze jocul sau trăieşte doar o iluzie? Răspunsurile se găsesc în memoriile lui Trintius – o colecţie de întîmplări cu personaje aflate în situaţii teribile de viaţă la extrema realităţii. Mai multe detalii, aici.

ora 18.00: Lansare de carte și sesiune de autografe: Tudor Șerban la vorbă cu Robert ȘerbanTata, eu glumesc serios!,ilustraţii de Bogdan, Jan şi Julian Achimescu
Invitați: Adriana Babeţi, Carmen Rusmir, Marcel Tolcea
Moderator: Adrian Botez

„Un singur cuvînt îţi vine să spui la capătul acestui volum care, pe de-o parte, semnalează un debut şi, pe de alta, confirmă o vocaţie: ADORABIL! Debutul e al unui copil de 7 ani care îşi lasă trecut numele pe copertă, Tudor Şerban, iar cel care se dovedeşte încă o dată nu doar un excelent poet, ci şi un adevărat om de presă atunci cînd înregistrează atent şi sensibil puzderia de vorbe din jurul lui e Robert Şerban. Aşadar, în tandem, un fiu şi un tată. Amîndoi îşi pun întrebări, amîndoi îşi dau răspunsuri, iar din jocul lor plin de tandreţe, farmec şi umor se naşte nu doar o lecţie discretă pentru toţi părinţii obosiţi, ci şi una de neaşteptată poezie.” (Adriana Babeţi)
Mai multe detalii, aici.

DUMINICĂ, 22 aprilie
ora 13.30: Lansare de carte și sesiune de autografe: Cațavencii și tribul lor. O etnografie a grupului incomod și de moravuri grele Cațavencu (1990-2006)Eugen Istodor
Invitați: Mircea Mihăieș, Marcel Tolcea, Robert Șerban
Moderator: Adrian Șerban

Cartea lui Eugen Istodor e un studiu de caz despre cea mai cunoscută și citită revistă de umor și satiră din România postdecembristă, Academia Cațavencu. Pornind de la acest caz concret, Istodor încearcă să analizeze rolul mai larg al satirei în presa și societatea românească postcomunistă, dar și problemele cu care s-a confruntat și se confruntă jurnalismul autohton. Analiza teoretică e pigmentată cu interviuri luate membrilor grupului Cațavencu, cu numeroase detalii de culise, inclusiv cu privire la relația jurnaliștilor cu patronatul ori momentul spargerii grupului Cațavencu în 2006, și succinte comparații cu alte reviste mai mult sau mai puțin similare, precum celebra Charlie HebdoMai multe detalii, aici.

ora 14.00: Lansare de carte și sesiune de autografe: Frumoasa necunoscută. Literatura și paradoxurile teorieiCarmen Mușat, colecția Collegium. Litere
Invitați: Vasile Popovici, Daniel Vighi, Viorel Marineasa
Moderator: Adrian Șerban

„Cartea aceasta nu-şi propune să ofere răspunsuri sau să reia, sintetic şi pasiv, în genul manualelor, răspunsurile altora la întrebările pe care literatura le provoacă. E pledoaria mea pentru capacitatea teoriei literare de a oferi căi de acces în lumile posibile ce iau naştere, prin intermediul limbajului, la intersecţia vieţii reale cu ficţiunea. Şi este, totodată, o încercare de a «îmblînzi» teoria, situînd-o în raport cu lumea şi cu percepţia asupra lumii, pe care fiecare autor în parte o proiectează în opera lui. Mi-a stat alături, în acest demers, copilul care am fost şi care, în pofida trecerii anilor, mă însoţeşte încă pretutindeni.” (Carmen Muşat) Mai multe detalii, aici.

ora 14.30: Lansare de carte și sesiune de autografe: Capătul drumuluiLiliana Corobca
Invitați: Grațiela Benga, Tudor Crețu, colecția Fiction Ltd.
Moderator: Adrian Botez

Familia Anei Blajinschi, o femeie de aproape 90 de ani, decide să o mute pe aceasta la un cămin de bătrîni. O strănepoată primeşte misiunea delicată de a merge la ea ca s-o convingă să accepte această soluţie. Însă vizita ia o turnură neaşteptată cînd octogenara începe să-i povestească fetei despre perioada de coşmar din tinereţe, cînd a fost deportată în stepele Kazahstanului. Bazat şi pe mărturii reale, romanul Lilianei Corobca este o călătorie în întuneric, cu întîmplări cutremurătoare, în care doar în ultimul moment descoperim ce se află la capătul drumului. Mai multe detalii, aici.

Vorba de cultură – invitată, Liliana Corobca

martie 26, 2018

https://radioromaniacultural.ro/vorba-de-cultura-invitata-liliana-corobca/

Fotografia postată de Vorba de cultura.

În perioada 26– 30 martie, invitata emisiunii „Vorba de cultură” (Radio România Cultural) este Liliana Corobca.

Liliana Corobca a absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova (1997) și este doctor în litere la Universitatea din București (2001). A fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București (2002-2011). Este editor, expert în domeniul Exilului românesc și cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. A publicat mai multe cărți despre cenzură, precum şi volume beletristice. A beneficiat de burse și rezidenţe de creație în Germania, Austria, Polonia, Franța. Din 2007 este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Volume publicate: „Negrissimo” (Arc, Chișinău, 2003); „Personajul în romanul românesc interbelic” (teză de doctorat, Editura Universității din București, 2003); „Un an în Paradis” (Cartea Românească, 2005 – tradus în limbile italiană și germană); „Kinderland” (CR, 2013 – nominalizat la Premiul Augustin Frățilă); „Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România” (Polirom, 2014); „Cenzura pentru începători” (Tannhäuser, 2014); „Imperiul fetelor bătrâne” (CR, 2015).

Lansează, în această perioadă, romanul „Capătul drumului” (Polirom).

Ascultaţi-o pe Liliana Corobca în emisiunea „Vorba de cultură”, difuzată la Radio România Cultural, de luni 26 până vineri 30 martie, între orele 12:00 şi 12:30. Realizatoare, Ema Stere.

INVITAȚIE

martie 20, 2018

Serile de acasă

martie 8, 2018

https://www.polirom.ro/-/ioana-baetica-morpurgo-liliana-corobca-si-doina-rusti-invitate-la-madrid

Lansare carte image

Vineri, 9 martie, ora 19.00, la sediul Ambasadei României în Regatul Spaniei (Avenida Alfonso XIII nr. 157, 28016, Madrid), Doina RuştiLiliana Corobca şi Ioana Baetica Morpurgo sînt invitatele „Serilor Acasă la Ambasadă”, eveniment prilejuit de celebrarea Zilei Internaţionale a Femeii şi organizat de Ambasada României în Regatul Spaniei și de Asociația Freedom Smile, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Cele trei scriitoare se vor întîlni cu cititorii, vor citi fragmente din cele mai noi romane – Logodnica şi Mâţa Vinerii, de Doina Ruşti, Capătul drumului şi Kinderland, de Liliana Corobca, Schije, de Ioana Baetica Morpurgo – şi vor oferi autografe.

O poveste adevărată despre dragoste și răzbunare
„David Kinsella este un regizor britanic, stabilit în Norvegia. De fapt, prin sînge este irlandez, plin de pasiune, ca toţi fidelii Sfîntului Patrick, dar a ales să-şi potolească temperamentul de foc în liniştita şi calma Norvegie, care l-a adoptat. Regizor de succes, David este legat şi de România, unde are mulţi prieteni care îi cunosc viaţa şi pasiunile. Iar una dintre aceste pasiuni a vrut să-i fie transformată într-o carte. Fără ezitare, gîndul m-a dus la Doina Ruşti, stăpîna cuvintelor şi a poveştilor care te fascinează. Ca noi toţi, şi David a fost cucerit de farmecul ei narativ şi-a rugat-o să-i scrie povestea de dragoste. Altcineva vede uneori mai bine decît tine cheile ascunse într-o serie de întîmplări. Însă nu acesta a fost motivul principal al lui David. El a vrut să experimenteze condiţia de personaj. Să simtă pe propria piele ochii necruţători ai spectatorului. Desigur, şi-a închipuit că Doina va urmări faptele pe care el însuşi i le mărturisise, lucru imposibil, avînd în vedere originalitatea ei ieşită din comun. «Ce poveste este aceea, a întrebat ea, spusă pe o singură voce? Orice iubire presupune un EL şi o EA, două puncte de vedere.» Prin urmare, Doina a scris un roman admirabil, din două confesiuni, pe cît de diferite, pe atît de legate.
Scris în trei luni, romanul Logodnica nu este doar povestea de iubire a lui David, ci şi o parabolă despre Est şi Vest, despre extremele Europei.” (Dan Burlac)

Mâţa Vinerii spune istoria unui reţetar magic şi a unei familii de adepţi ai marelui Sator. Plasată în Bucureştiul fanariot şi epoca luminilor, la fel ca Manuscrisul fanariot – ultimul bestseller semnat Doina Ruşti –, povestea trece pe nesimţite de la faptele reale din anul 1798 la misterele unui cult de magicieni, ale căror fabuloase reţete culinare, notate cu acribie în Cartea bucatelor rele, scot la lumină gusturile vieţii arhaice şi rafinamentul unei bucătării fermecate, din vremuri de mult uitate. Cărăbuşii prăjiţi, crumilla cum animis, plăcintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sînt numai cîteva dintre mixturile vrăjite ce condimentează peripeţiile Mîţei Vinerii.

Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre romanele sale, unele reeditate în colecţia Top 10+, amintim Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, Zogru (2006) şi Lizoanca la 11 ani (2009, reeditat în 2017 la Editura Polirom cu titlul Lizoanca) – recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Manuscrisul fanariot (2015) şi Mîţa Vinerii (2017), două bestselleruri, au deschis seria ficţiunii istorice. Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist. Pagină web: http://doinarusti.ro.

Familia Anei Blajinschi, o femeie de aproape 90 de ani, decide să o mute pe aceasta la un cămin de bătrîni. O strănepoată primeşte misiunea delicată de a merge la ea ca s-o convingă să accepte această soluţie. Însă vizita ia o turnură neaşteptată cînd octogenara începe să-i povestească fetei despre perioada de coşmar din tinereţe, cînd a fost deportată în stepele Kazahstanului. După o călătorie cumplită, alături de mii de oameni înghesuiţi în vagoanele pentru vite, în timpul căreia a crezut la un moment dat că şi-a găsit dragostea, pentru Ana au urmat zece ani de viaţă grea, pe timp de război şi foamete, însă credinţa în Dumnezeu şi speranţa că va supravieţui i-au dat putere. Străbunica îşi deapănă amintirile dureroase, străpunse pe alocuri de raze de lumină, căci „povestea are putere, povestea alungă necuratul, dar alungă şi moartea”. Bazat şi pe mărturii reale, romanul Lilianei Corobca este o călătorie în întuneric, cu întîmplări cutremurătoare, în care doar în ultimul moment descoperim ce se află la capătul drumului. 

  • Kinderlandde Liliana Corobca (Cartea Românească, 2013; Polirom, 2015)

Kinderland, bestsellerul Editurii Cartea Românească la tîrgul de carte Bookfest (2013), a fost distins cu Premiul Radio România Cultural, secţiunea Proză (ediţia 2014), şi cu Premiul Crystal la Festivalul Internaţional de la Vilenica (Slovenia) şi a fost nominalizat la Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi şi la Premiul literar „Augustin Frăţilă”. Este de asemenea tradus în germană şi în slovenă.
La doisprezece ani, Cristina este nevoită să devină „mama” celor doi fraţi mai mici atunci cînd părinţii pleacă la muncă în străinătate, după „bani lungi”. Prin ochii fetiţei descoperim universul unui sat moldovenesc contemporan, populat în majoritate de copii şi bătrîni. Aici copiii învaţă singuri să supravieţuiască, în timp ce aşteaptă să li se împlinească cel mai frumos vis: întoarcerea părinţilor acasă. Dar aceştia nu se lasă înduplecaţi nici atunci cînd sînt invocaţi prin ritualuri magice, păgîne. Părăsiţi, copiii se alină cu amintirile vagi ale unei vieţi normale de familie, imitînd, înainte de vreme, gesturile adulţilor. Cristina povesteşte despre cruzime şi tandreţe, despre durere şi mîngîiere, disperare şi speranţă – despre ţara copiilor maturi, ale căror glasuri nu sînt ascultate de nimeni.

Liliana Corobca s-a născut la 10 octombrie 1975, în satul Săseni, raionul Călăraşi, Republica Moldova. A debutat cu romanul Negrissimo (Arc, 2003; Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) şi cu Personajul în romanul românesc interbelic (teză de doctorat, 2003). A publicat romanele Un an în Paradis (Cartea Românească, 2005, tradus în italiană şi germană), Kinderland(Cartea Românească, 2013; Polirom, 2015, tradus în germană şi slovenă, bestsellerul Editurii Cartea Românească la Tîrgul de carte Bookfest 2013, distins cu Premiul Radio România Cultural, secţiunea Proză, şi cu premiul Crystal la Festivalul Internaţional de la Vilenica, Slovenia, în 2014), Imperiul fetelor bătrîne (Cartea Românească, 2016), Caiet de cenzor (Polirom, 2017).
A scris şi un monolog în trei acte, Cenzura pentru începători, apărut în Austria în 2014. A publicat volume ştiinţifice despre cenzura comunistă, exilul literar şi bucovinenii deportaţi în Siberia. A beneficiat de burse şi rezidenţe de creaţie în Germania, Austria, Franţa şi Polonia. 

  • Schije, de Ioana Baetica Morpurgo (Polirom, 2017)

Nominalizare la categoria „Proză”, în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”, ediţia 2017
Rănit într-o ambuscadă, Toma părăseşte Baza de Operaţiuni Speciale FOB Tagab-Kutschbach, Afganistan, unde a fost detaşat alături de Forţele Speciale din 2009, şi se întoarce în Celei, satul de baştină. Peste cîteva luni e decorat de preşedintele Traian Băsescu, însă statutul de erou în lupta împotriva terorismului îl resimte incongruent cu situaţia personală – nevasta lui între timp s-a încurcat cu un poliţist şi se hotărăşte să plece cu el în Italia, amintirea prietenului său care a murit pe front îl urmăreşte pretutindeni, satul e cuprins de paralizie. Simptomele de PTSD îşi fac loc progresiv în viaţa lui Toma. Singurii oameni cu care reuşeşte să se conecteze cu adevărat acum sînt băieţelul lui de şapte ani, un ţigan cu care a stat în bancă în şcoala generală şi văduva prietenului său, cu care începe o relaţie pur sexuală. Flashbackuri din zona de conflict armat se inserează în viaţa de zi cu zi, alături de antidotul lor – memoria copilăriei. Prima parte din Trilogia HSchije este un roman despre violenţă, conştiinţă, masculinitate, memorie şi timp. Este un roman despre clişee instituţionalizate, psihologia maselor, dizolvarea identităţii personale. Şi despre supravieţuire.

Ioana Baetica Morpurgo s-a născut în 1980. A absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti, apoi masteratul de Antropologie Culturală SNSPA. A fost cercetător pe tema culturii tranziţiei în România postcomunistă la Universitatea Exeter, Marea Britanie, unde a şi predat un seminar de „Societăţi Contemporane”. A publicat articole pe teme literare şi socioculturale în reviste precum Romȃnia literarăDilema VecheAcademia CaţavencuObservator culturalNew InternationalistContemporary ReviewLichtungenBuchkultur etc. A contribuit cu eseuri şi proză scurtă la diverse antologii – Cartea cu bunici (2007), The Review of Contemporary Fiction (2010), Erotographos 50+1 (2010), Best of: Proză scurtă a anilor 2000 (2013), Poveşti cu scriitoare şi mămici (2014), 10 000 de semne (ICR, 2017). Prima ei carte, Fişă de înregistrare (Polirom, 2004), a fost selectată pentru premiul de debut al României literare. Romanul său Imigranţii (Polirom, 2011) a fost premiat cu bursa de creative writing Kulturkontakt – Viena. Proza sa a fost tradusă în spaniolă, engleză, sîrbă, albaneză, germană şi italiană. Ȋn 2016, într-o tentativă (ratată) de a deraia trenul Brexit din Marea Britanie, a organizat o serie de conferinţe şi dezbateri pe tema Europei – spirit comun. Din 2004 trăieşte în sudul Angliei, unde scrie, cîntă la pian, înoată în ocean şi coordonează un proiect de hedonism al ideilor – Lectures on Everything.

Prezentare de carte la „Serile Acasă la Ambasadă”

martie 7, 2018

Prezentare de carte la "Serile Acasă la Ambasadă" @ Ambasada României în Spania / Embajada de Rumanía en España, Madrid [9 de marzo]

 

http://madrid.carpediem.cd/events/6141944-prezentare-de-carte-la-serile-acas-la-ambasad-at-ambasada-rom-niei-n-spania-embajada-de-ruman-a-en-espa-a/

09
DE MARZO
19:00 – 21:00

 

Ambasada României în Regatul Spaniei şi Asociaţia “Freedom Smile” organizează, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, evenimentului cultural “Serile Acasă la Ambasadă”, prilejuit de celebrarea Zilei Internaţionale a Femeii.
Trei scriitoare foarte apreciate — Doina Ruşti, Ioana Baetica Morpurgo, Liliana Corobca — vin la Madrid, vineri, 9 martie 2018, pentru a se întâlni cu cititorii, prilej cu care vor citi fragmente din cele mai recente romane, vor oferi autografe şi vor construi o punte literară între România şi diaspora din Spania.

Evenimentul cultural organizat vineri, 9 martie 2018, la sediul misiunii diplomatice, se înscrie în suita acţiunilor cu tema «Serile Acasă ale Ambasadei» care promovează întâlniri ale publicului românesc din Spania cu reprezentanţi ai culturii române.

Vă adresăm rugămintea de a confirma participarea la adresa de email: madrid.comunitate@mae.ro