Archive for the ‘evenimente’ Category

Iluzia cristalizării la Roman și la Iași

noiembrie 25, 2019

Lansarea Buburuzei. Invitație.

noiembrie 15, 2019

Normalitatea din scaunul cu rotile (Cronică de Bogdan Crețu)

noiembrie 13, 2019

 

Normalitatea din scaunul cu rotile

 

Bogdan CREȚU

 

Mai toate romanele Lilianei Corobca propun convenția mărturiei unui personaj încercat. Kinderland e confesiunea unei fetițe de 12 ani, nevoită să-și asume rolul părinților, plecați la muncă în străinătate; în Imperiul fetelor bătrîne, Rafira își asumă cu orgoliu puritatea, refuzînd să își negocieze fecioria, într-o lume tranzacțională; Caiet de cenzor reprezintă tot un document fictiv, bazîndu-se pe corespondența dintre „autoare“ și şefa Biroului Docu­mente Secrete de la Cenzură; Capătul drumului reprezenta povestea unei bătrîne de 90 de ani, Ana Blajinschi, pe care familia vrea să o mute într-un azil de bătrîni, iar strănepoata care trebuie să ducă la îndeplinire misiunea află întreaga poveste a teribilei deportări în stepele Kazahstanului.

Buburuza, romanul abia apărut la Editura Polirom, continuă aventura documentării fictive a unor traume. De data aceasta, Vasilica Buburuz se înregistrează cu ajutorul unui reportofon, la rugămintea unei jurnaliste care vrea să obțină un banal interviu pentru o revistă. E, ca și în celelalte cărți, numai un pretext (care, din punct de vedere narativ, are și neajunsuri, nu insurmontabile), adevăratul roman fiind cel al „depoziției“. Firește, confesiunea se lungește și ajunge să joace rolul autobiografiei. Îmbrăcată în vorbe, viața începe să capete o formă; numai așa, mutată în narațiune, ea își dezvăluie sensul, coerența, conturul. „Nu pentru interviu îmi rememorez eu acum viața“, spune protagonista către final. Propria voce îi umple casa, așa se simte mai puțin singură. Și, mai ales, așa ajunge să se împace cu ceea ce i-a fost dat să trăiască. În plus, reportofonul e o fereastră deschisă către ceilalți, un simulacru al comunicării. Pe ultima pagină, aflăm că el îi înregistrează și moartea: „Vasiliță! Am venit, surioară, ce mai faci? De ce nu răspunzi? Oi fi ieșit la plimbare matale? Ah, aici erai, iar te joci cu telecomanda asta? Cu ea în mînă și cu televizorul stins. Of, toate bolile au dat peste tine și nu mai știi ce faci. Vasiliță, mă auzi? Dormi? Doar n-ai murit acum, sor-mea? N-ai spus tu că scrii casa pe numele meu, unde-i contractul? Scoală, Vasiliță! Hai, deschide ochii!“.

Teamă și repulsie

Romanul nu cuprinde o reconstituire liniară a biografiei personajului; narațiunea e sincopată, cu reveniri în buclă asupra acelorași evenimente și mai ales asupra iubirilor Vasiliței. Ea e o femeie cu handicap locomotor, o „persoană cu dizabilități“. E prizoniera unui scaun cu rotile și a unei garsoniere. Muncește mult, dă meditații, traduce, redactează cărți, colaborează la radio, are orgoliul de a nu depinde de alții. Și mai are sentimentul propriei demnități, mai acut decît alții. E lucidă și percepe modul în care e văzută de oamenii „normali“. Știe că stîrnește milă și, cel mai des, teamă și repulsie. Încearcă să facă numai bine celorlalți: îi ascultă, îi lasă să se plîngă de toate problemele posibile și imposibile, chiar dacă se simte apoi ca un tomberon; îi ajută cu bani pe ai ei, chiar dacă a fost tratată mereu ca o povară. Ascultă muzică, citește, vede filme. Și mai ales visează. Înțelege că una dintre sursele împăcării cu sine este calibrarea dorințelor, a idealurilor. Ce rost ar avea să viseze că dansează? La ce bun o asemenea dorință? Are momente cînd se simte împlinită: „Să îți extragi picioarele imaginare și perfecte din visele cele mai adînci, să evadezi din vis în realitate și să accepți. Să înțelegi că există ceva la care nu vei avea acces niciodată, ceva ce nu vei face niciodată, nu le avem pe toate, nu ajungem la toate și totuși Dumnezeu ne trimite un semn, avem ceva unic, fiecare în felul său. Ceva minunat la care putem ajunge fără picioare sau fără mîini, fără ochi, fără auz… Le poți avea pe toate la un loc și, cu toate astea, să fii nefericit și departe de semnul divin. Sînt un om întreg și sînt un om fericit, uneori mai mult decît cei cu picioare care aleargă mereu încolo și încoace fără nici un scop“. Sînt cîteva asemenea pasaje dense în carte, în care personajul își face bilanțul și își exercită seninătatea, împăcarea. Buburuza nu e înrăită, nu privește chiorîș către normalitatea celorlalți, nu invidiază, nu e plină de fiere. Și mai ales nu acuză pe nimeni pentru ceea ce este ea. Dar romanul e departe de a se fixa într-un registru patetic. Vasilița Buburuz e ironică, e critică, e sigură pe ea. Acceptă cu verticalitate ceea ce i s-a dat și știe să ierte. Și mai știe să nu se iluzioneze, să perceapă unde se sfîrșește iubirea și unde încep mila și interesul.

 

Un rebut

Handicapul pe care îl are i se trage din copilărie. În urma unui accident, a rămas cu un picior mai scurt, iar părinții ei, săraci și senzuali, trăind cu mama tatălui în casă, au avut de ales între a plăti operația copilului sau a construi o casă proprie. Și au ales a doua variantă. Copii mai aveau. „Nu mă țin minte mergînd“, spune ea. Copilăria a fost mai curînd dură, umbrită de neatenția mamei și de brutalitatea vinovată a tatălui. Pînă tîrziu, cînd a plecat de acasă la oraș, la școală, nimeni nu i-a adresat o vorbă blîndă. „Mult timp, chiar și astăzi, un gest de afecțiune față de mine mă emoționează cumplit. Probabil că datorez omenirii multă tandrețe.“ Părinții se rușinează cu ea, o simt ca pe un blestem, o ascund mereu de ochii altora. Locul ei e pe cuptor, nu numai cînd e copil, dar și la maturitate (acolo e părăsită la nunta surorii); e percepută nu ca un copil, ci ca un rebut. I se dă mereu mîncarea cea mai proastă (macaroane cu brînză), e culcată în locul cel mai rece. Ea se simte în schimb vinovată că le pricinuiește atîtea necazuri și simte milă față de mama ei. Pe tată îl urăște instinctiv din cauza violenței lui. E singura care îl înfruntă, oricum nu are ce pierde. „În ochii lui cruzi și nebuni îmi vedeam de fiecare dată moartea.“ Cînd furia se domolește, răsuflă ușurată, dar calmă: „Am învins, am învins moartea”. La final, și pe el ajunge să-l înțeleagă. Și chiar să-l căineze. Că e greu să trăiești cu vinovăția în suflet…

Curajul mărturisirii

Ceea ce impresionează însă în povestea Buburuzei nu e numai modul în care vedea, de pe cuptorul unde e abandonată sau din scaunul cu rotile, lumea năvălind peste ea. Confesiunea ei nu e o lamentație. Principala sa calitate e curajul mărturisirii, modul tranșant în care își contemplă viața. Fără să se socotească o victimă, fără să pretindă milă sau înțelegere. Și fără rușine. Fără să decupeze din narațiune sordidul. Și fără să se teamă de splendoare. Cînd termină școala din sat, are norocul să îl cunoască pe Inochentie, care e, ca și ea, prizonier al unui scaun cu rotile, dar motorizat. E un tînăr frumos și viguros, dar mai ales un om bun, generos. E primul care o tratează ca pe un om normal. Primul sentiment în preajma sa e cel de siguranță: „În ciuda handicapului, emana putere și îmi părea un personaj antic, un fel de satir sau faun, cu jumătate de corp de om și cealaltă nu de cal sau țap, ci de cărucior. Apoi urma senzația de siguranță, care e mai puternică decît capacitatea de a vedea frumusețea“. În astfel de pasaje, Liliana Corobca e at her best! Buburuza descoperă alături de Inochentie și erotismul. Sînt pagini extraordinare, cu o tensiune care iese din dorința explozivă cenzurată de posibilitățile fizice atît de limitate.

 

Vasilița devine însă o femeie cu mult șarm. Îi place, cum spune de mai multe ori, să fie femeie și să se îngrijească. Posedă arta cosmeticii, experimentează, se informează, se machiază îndelung, deține multe oglinzi. Cochetăria e forma ei de demnitate. Îl cunoaște apoi pe Leonid, coleg de facultate, care o iubește și o îngrijește, care intră în trupul ei, dar îi cară și oala. E un amestec de amant și infirmier care nu are cum să nu cadă în repetitiv. Victor va fi marea ei iubire, pasiunea ei, pentru că e frumos, dar mai ales pentru că e lipsit de prejudecăți. Pentru că o tratează ca pe un om normal. Pentru că o iubește ca pe un om normal. Fizic mai ales. Victor e iubirea pasională, dar fără responsabilități, care nu se angajează cu nimic.

Avem trei paradigme masculine, la care protagonista revine obsesiv, analizîndu-le, sucindu-le pe toate fețele, înțelegînd, iertînd, bucurîndu-se de ceea ce i s-a dat. Inochentie e primul iubit, cel care îi dă încredere în sine și o îndeamnă să părăsească satul, ca să devină om întreg. El a trezit în ea primii fiori erotici, i‑a dat curajul să se perceapă ca un om întreg, care are dreptul la dorințe. Leonid e bărbatul sărac, umil, care o îngrijește din interes și care nu îi acceptă normalitatea. Vasilița revine adesea asupra amănuntului că Leonid o spală întotdeauna înainte de a face dragoste cu ea, ceea ce o face să se simtă umilită, de parcă ar fi fost murdară. Alături de el se simte folosită, gesturile lui sînt brutale, lipsite de subtilitate. Romanul cîștigă prin îndrăzneala de a detabuiza aspectul fizic al erosului: Buburuza e perfect conștientă de feminitatea ei, neajunsul fizic nu i-a sufocat-o, ci i-a întețit-o. Sensibilitatea ei e mai mare decît a altora, de aceea percepe tot ce e în plus ca un act de vandalizare. „Nu am spus nimănui, n-a fost cazul, că nu-mi plăcea să-mi atingă cineva pieptul, cineva, adică Leonid, care avea de undeva niște idei fixe, ca o rețetă de tort, că trebuie să-mi frămînte țîțele ca pe un aluat, ceea ce trezea în mine agresivitate și iritare, dorința de a-l zgîria, că mai mult nu puteam, făceam tot posibilul să evit această etapă, de cîte ori puteam… Iar Victor… cînd mi-a atins, ca din întîmplare, pieptul, s-a oprit să-mi mai maseze mîinile. Pieptul e clar o altă etapă. Și aștepta ceva, de parcă vorbea mîna lui, doar ea, cu sînul meu. De parcă întrebase ceva și aștepta răspuns.“ Prin astfel de scene și de confesiuni directe, care nu fug în lateral, în metaforic, romanul depășește convenționalul tematic: e mult mai mult decît o carte despre o persoană cu handicap locomotor. E o carte despre curajul asumării acestei condiții, despre normalitatea din scaunul cu rotile.

 

Un om bun

Buburuza nu își dă aere de femeie fatală, dar nici nu se acceptă ca o victimă în eros. Percepe nu doar cu acuitate, ci și cu ironie ezitarea bărbaților, confuzia lor atunci cînd observă că e țintuită în scaun, stîngăcia, spaima. Și le dă dreptate! Nu are dreptul să fie geloasă, își asumă și asta. Aici stă marea trăsătură a caracterului ei: în generozitate, în bunătate. Marea ei nenorocire nu acoperă suferințele celorlalți. Da, e greu să iubești un om cu atîtea defecte. Da, e greu să crești un copil nevolnic. Da, e greu să trăiești cu vinovăția că, în loc să îi dai o șansă la normalitate plătindu-i operația, ai ales să-ți construiești o casă. Erai sărac. De aceea își înțelege tatăl, care răbufnește violent pentru a nu-și da pe față vinovăția. Și care niciodată nu o privește în ochi. Așa cum înțelege și interesul surorii, Gherghina, care îi vînează garsoniera. E săracă, casele s-au scumpit, e normal să fie așa. Vasilica e un om bun, fundamental bun. Ajută cît poate, cum poate. Nu se încarcă de ură, chiar dacă uneori suferă din pricina unor gesturi nu rău intenționate, dar prostești sau nepricepute. De pildă, o rănește atunci cînd preotul nu o spovedește, considerînd că, dacă e în scaunul cu rotile, nu are păcate. Sau cînd un copil vrea să îi dea bani în parc. Dar toate astea nu o înrăiesc. Nu pretinde ca oamenii să știe cum să se poarte cu ea.

O învingătoare

Vasilica Buburuz e o învingătoare. Odată, pentru că a rămas un om altruist, bun. I-o datorează, crede ea, lui Inochentie, care a știut să se sacrifice și să o îndepărteze de el, trimițînd-o la oraș, unde avea șansa unei vieți „normale“. Și mai e o învingătoare pentru că se bucură de viață. Îi place să fie femeie. Îi place să citească, să asculte muzică, să ajute oamenii, să se bucure de soare. Vasilița e împăcată, nu se teme de moarte. „Asist domol la leneșa și lenta mea moarte. Nimic excepțional.“ Boala a înțelepțit-o. A transformat-o într-o stoică veritabilă.

Liliana Corobca a reușit să creeze în Buburuza un personaj autentic, viu, ieșit din propria convenție. Romanul are nu numai dramatism, dar și curajul trecerii dincolo de pojghița clișeului. Ceea ce face mereu, obligatoriu, literatura adevărată!

“Buburuza”, la Drept de autor

noiembrie 13, 2019

Liliana Corobca despre noul sau roman, “Buburuza”, la Drept de autor

Liliana Corobca despre noul sau roman, “Buburuza”, la Drept de autor

Invitație

noiembrie 13, 2019

Este posibil ca imaginea să conţină: text

 

Prima proiecție din București a filmului Grup Canal ’77 are loc pe 14 noiembrie cu ocazia lansării volumului Iluzia Cristalizării

Bokmässan Göteborg/ Târgul de carte de la Göteborg, 2019

septembrie 29, 2019

 

 

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând jos şi interior

 

Prezentarea de la standul EUNIC.

 

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni

On dealing with the past (förflutna, în suedeză =trecut).  Alături de Ana Luísa Amaral (scriitoare, traducătoare, profesoară din Portugalia), Edurne Portela (istoric, eseist, prozator din Spania), discutând despre tot felul de cenzuri. Moderatorul evenimentului, Jesper Bengtsson, președintele PEN Suedia, ne-a propus pentru discuție următoarele teme:
„The list of European writers who have written about oppression and limited freedom of expression is long. But what does the experience from their writing say about how we deal with oppression of freedom of speech today? How can the present-day reader best use experiences from the past in order to attain media consciousness? Does the past really differ that much from the present? And, more importantly, what is the actual relationship between writing and censorship? How does writers deal with censorship? Can censorship even be used as a trigger for creativity? Is there a difference to write in exile?”

Liliana Corobca, invitată la Tîrgul de carte de la Göteborg, Suedia, ediția 2019

septembrie 29, 2019

 

Lansare carte image

https://www.polirom.ro/-/liliana-corobca-invitata-la-tirgul-de-carte-de-la-goteborg-suedia-editia-2019

Liliana Corobca, invitată la Tîrgul de carte de la Göteborg, Suedia, ediția 2019

 

În perioada 26-29 septembrie 2019, va avea loc Tîrgul de Carte de la Göteborg, Suedia, cel mai important festival literar din Scandinavia. Ediţia din acest an are ca teme principale Coreea de Sud, egalitatea de gen și alfabetizarea media și informatică, ce vor fi reflectate în cadrul unor evenimente culturale, literare și vizuale.

Liliana Corobca se numără printre invitații acestei ediții. Scriitoarea va participa joi, 26 septembrie, începînd cu ora 16.00, la un seminar cu titlul On dealing with the past, alături de Edurne Portela (Spania) și Ana Luísa Amaral (Portugalia). Evenimentul va fi moderat de Jesper Bengtsson, președintele PEN Suedia. Liliana Corobca va vorbi despre fenomenul cenzurii în perioada comunistă, pornind de la romanul Caiet de cenzor, apărut la Editura Polirom, în Colecția Ego.Proză, în 2017.

 

Caiet de cenzor are ca punct de plecare corespondenţa fictivă dintre autoare şi şefa Biroului Documente Secrete din temuta Direcţie Generală a Presei şi Tipăriturilor (Cenzura), care în anii ’70 mergea personal la fabrica de hîrtie să ateste arderea sau tocarea caietelor de cenzori (considerate secrete de stat) şi care, înainte să fugă din ţară în 1974, a sustras unul dintre aceste caiete. Acum, după patruzeci de ani, îl pune la dispoziţia cercetătoarei. Întreaga activitate a unui cenzor – meserie ingrată, despre care era interzis să vorbeşti – este rezumată în acest caiet-jurnal, ce dezvăluie nu doar structurile instituţiei cenzurii, ci şi viaţa de culise, cu frămîntările, revoltele şi culpabilizările celor care decideau soarta cărţilor. Sînt doar cinci luni din viaţa cenzoriţei Filofteia Moldovean, dar atît de dense, încît ne dau imaginea aproape completă a acestei instituţii misterioase. De profesie cititori şi vînători de greşeli ideologice, asaltaţi de sute de manuscrise, de termene drastice de predare şi sancţiuni ameninţătoare, cenzorii îşi pierd identitatea şi, măcinaţi adesea de nevroze şi alte boli, îşi caută vindecarea inclusiv prin scris. „Operele” lor – caietele de cenzor –, autocenzurate sau nu, trebuiau obligatoriu să dispară. Nu s-a păstrat niciun asemenea document în arhive, încît Caietul de cenzor al Lilianei Corobca este reconstituit din cenuşa tuturor la un loc.

 

Liliana Corobca (n. 1975, Republica Moldova), cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București (2002-2011), editor, expert în domeniul exilului românesc și cercetător la IICCMER (din 2014). Doctor în litere la Universitatea din București (2001), burse de cercetare și rezidențe de creație în Germania, Austria, Franța, Polonia. A publicat romanele Un an în Paradis (2005), Kinderland (2013), Imperiul fetelor bătrîne (2015), Caiet de cenzor (2017), Capătul drumului (2018) și a editat volume despre cenzura comunistă, exilul literar, bucovinenii deportați în Siberia.

Două evenimente

septembrie 18, 2019

Turneu de promovare: Panorama comunismului în Moldova sovietică, Liliana Corobca (editor)

septembrie 18, 2019

Lansare carte image

 

https://www.polirom.ro/-/turneu-de-promovare-panorama-comunismului-in-moldova-sovietica-liliana-corobca-editor-

 

În perioada 2-30 octombrie 2019, volumul Panorama comunismului în Moldova sovietică, Liliana Corobca (editor), recent apărut la Editura Polirom, va fi lansat în București, Cluj-Napoca, Iași și Galați. Mai jos, programul complet de evenimente.

Liliana Corobca este scriitoare și expert în domeniul exilului românesc și cercetător la IICCMER, din 2014. De asemenea, a editat volume despre cenzura comunistă, exilul literar și bucovinenii deportați în Siberia.

Apariția volumului Panorama comunismului în Moldova sovietică a fost susținută de Radu Preda, președinte executiv IICCMER, care a semnat și prefața acestuia.

Din cuprins:
Basarabia în perioada primei ocupaţii sovietice. Crearea RSSM • Între seceră şi ciocan: schimbări de mentalitate induse de înfometarea populaţiei din RSS Moldovenească (1946‑1947) • Opoziţie şi rezistenţă faţă de puterea sovietică din RSSM • Istoricul din RSS Moldovenească între ştiinţă, politică şi ideologie • Politica editorială • Viaţa teatrală într‑un regim totalitar (1933-1991) • O cronologie a comunismului moldovenesc de la origini pînă la punerea sa în afara legii

„34 de specialişti din Republica Moldova oferă o perspectivă clară şi coerentă asupra regimului comunist din această ţară. Sînt aduse în atenţia cititorilor subiecte din istoria, politica şi cultura Moldovei sovietice, mai puţin sau deloc cunoscute şi cercetate în spaţiul românesc: de la formarea şi evoluţia RASSM, deportările staliniste sau foametea de după cel de-al Doilea Război Mondial la simbolurile de stat ale RSSM, politica naţională, religie, învăţămînt, minorităţi, legislaţie, patrimoniu cultural, dimensiuni ale cotidianului etc. Dacă în 2018 s-a vorbit mult despre ce a unit provinciile româneşti, în 2019, la 30 de ani de la căderea regimului comunist în România, încercăm să aflăm ce ne desparte, întrucît comunismul, prin politicile sale profund şi constant românofobe, a pus un zid înalt şi lung, cît 46 de ani (1945-1991), izolînd şi îndepărtînd România de Basarabia. Deşi vecine şi vorbind aceeaşi limbă, «comunismele» noastre s-au dovedit diferite în foarte multe aspecte, care n-au fost niciodată analizate pînă acum în plan comparativ. Provocare pentru publicul tînăr de ambele părţi ale Prutului, născut în preajma sau după căderea regimului comunist, instrument de lectură pentru specialişti din diverse zone, provocare pentru orice cititor de bună-credinţă care îşi propune să înţeleagă acea perioadă şi acel spaţiu încă aproape exotic.” (Liliana Corobca)

Program de evenimente: Panorama comunismului în Moldova sovietică, Liliana Corobca (editor), Polirom, 2019

Miercuri, 2 octombrie, București

  • ora 18.00, Ambasada Republicii Moldova în București (Aleea Alexandru 40)

Autori invitați:
Ana-Maria Plămădeală
Maria Șleahtițchi
Nicolae Enciu
Vladimir Bulat

Moderator: Liliana Corobca, editorul volumului

Organizatorii evenimentului:
IICCMER, Editura Polirom, Ambasada Republicii Moldova în București

Intrarea se face pe bază de invitație.

Joi, 3 octombrie, București

  • ora 19.00, Serată PEN „Scriitori și intelectuali despre comunism în Republica Moldova” (Calea Victoriei 120)

Invitați:
Maria Șleahtițchi
Ana Maria Plămădeală
Nicolae Enciu
Dumitru Rusu

Amfitrioni: Liliana Corobca, Caius Dobrescu

Moderator: Mircea Dan Duță

Organizatorii evenimentului:
PEN Club România, IICCMER, Editura Polirom.
Partener media: Radio România Cultural

Joi, 17 octombrie, Cluj-Napoca

  • ora 18.00, Book Corner Librarium (Bd. Eroilor 15)

Invitat special: Virgiliu Țârău

Autori invitați:
Ion Gugeac
Pavel Moraru
Ruslan Șevcenco

Moderator: Liliana Corobca

Miercuri, 23 octombrie, Iași

  • ora 11.00, Sala BP Hașdeu, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (Strada Păcurari 4)

Invitați:
Larisa Turea
Lidia Prisac
Liliana Corobca
Octavian Țîcu

Moderator: Dorin Dobrincu

Joi, 24 octombrie, Iași

  • ora 17.30 Librăria „Orest Tafrali” (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Corp A, Bulevardul Carol I 11)

Invitat special: Dorin Dobrincu

Autori invitați:
Larisa Turea
Liliana Rotaru
Lidia Prisac
Octavian Țîcu

Moderator: Liliana Corobca

30 octombrie, Galați

  • ora 17.00, Sala Senatului (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Str. Domnească 47)

Autori invitați:
Svetlana Cebotari
Sergiu Musteață
Mariana Țăranu
Liliana Corobca
Ion Valer Xenofontov

Moderator: George Enache

Organizatorii evenimentului: IICCMER, Editura Polirom, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine

septembrie 10, 2019

 

Un nou volum apărut cu sprijinul IICCMER: Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine

 

București, 6 septembrie 2019. La editura Corint a apărut, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), volumul Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine, Liliana Corobca în dialog cu Radu Negrescu‑Suțu.

Radu Negrescu‑Suțu s‑a născut la 28 august 1950, în Bucureşti, în familia colonelului Aurel‑Mihai Negrescu, deblocat din armată în 1947, și a principesei Georgeta Rudolf Suțu, stră‑strănepoata domnitorului Alexandru Nicolae Suţu și fiica scriitorului Rudolf Suţu. În 1977 semnează un protest împotriva nerespectării Drepturilor omului în România, împreună cu Ioan Marinescu, Dan Iosif Niță, Raymond Păunescu și Nicolae Windisch, fiind arestat și condamnat la un an de muncă forțată la Canalul Dunăre‑Marea Neagră. Este expulzat din țară la sfârșitul aceluiași an, obține azil politic în Franța, la Paris, petrecând în exil doisprezece ani. Publică versuri, eseuri, nuvele, dar și articole sau interviuri în publicații românești din țară și exil, precum și studii de genealogie, dintre care remarcăm Cartea de aur a Familiei Suţu (2015)

Liliana Corobca, coautorCartea de față nu este un roman, nici pe departe, cu toate acestea, chiar și cea mai banală viață a unui om, îmbrăcată în cuvinte, se poate transforma într‑o minune literară, iar cea a personajului nostru nu‑i deloc banală, ci complexă, cu urcușuri și coborâșuri, cu aventuri și mistere, cu idealuri romantice și satisfacții creatoare. Mi‑am zis: de ce să‑mi imaginez viața unui asemenea om, nu‑i mai bine să-l pun chiar pe el să scrie? Din fericire pentru toată lumea, are și talent literar, așa că spor la lectură!

Flori Bălănescu, istoricCei doi autori, moldoveni de-a dreapta ș­i de-a stânga Prutului, se fălesc nevoie-mare, se provoacă, se completeaă ­și se lasă purtați de gânduri într-un dialog de-a dreptul cople­șitor. Experiența domnului Radu Negrescu-Suțu, aceea a unui om care a contribuit la facerea istoriei (familia ilustră, implicarea personală), cultura sa ­și, în egală măsură, cea a Lilianei Corobca, prin prisma preocupărilor pentru exilul românesc și a talentului său literar, sunt remarcabile. Cei doi literați flanează cu eleganță ­și cu ușurință cunoscătorilor de calibru prin istorie, inclusiv prin cea literară și, în special, prin cea recentă, cu toate ale sale: traumele comunismului, ale exilului, bucuriile și tristețile mărunte ș­i mari ale omului silit la dezrădăcinare, adaptările ș­i (re)întoarcerile acasă. Cei doi se oglindesc în aceea­și apă, amândoi au trecut malurile înspre ș­i dinspre acasă. Exilul – trăit sau studiat – i-a adunat în aceeaș­i pagina.

Volumul Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine este disponibil online și în librării.

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e- mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.

*** Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.