Archive for the ‘Imperiul fetelor bătrâne’ Category

LILIANA COROBCA: Mai devreme sau mai tarziu, omul va descoperi cartea ca simbol triumfator al umanitatii sale.

Aprilie 9, 2017

 

Liliana Corobca

 

http://blog.libris.ro/2017/03/08/autorul-lunii-martie-liliana-corobca/

LIBRIS.RO: Sunteţi bibliofilă? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Câte volume conţine? Care este cea mai valoroasă carte pe care o aveţi în bibliotecă? Care este cartea, din biblioteca personală, pe care o îndrăgiţi cel mai mult? De ce?

LILIANA COROBCA: Da, sunt bibiofilă și cred că puțini scriitori nu sunt. Spre deosebire de multe alte biblioteci, a mea are uși din sticlă, pentru a proteja cărțile. E adevărat, sticla fiind transparentă, dacă las una deschisă, risc să n-o văd și să mă lovesc cu capul de ea. Cu  mine țin vreo două mii de cărți și alte cam peste o mie se află în Moldova, la părinții mei. Am locuit, în anii doctoratului, prin cămine, a trebuit să mă mut de cîteva ori de an și să car cărțile după mine, la multe, am renunțat.  Cea mai scumpă carte pe care o am e Encyclopedia of Censorship (Jonathon Green,Nicholas J. Karolides, reviser), ediția 2005, valoroase pentru mine sunt mai multe, istorii literare, de artă, istorii universale, enciclopedii, dicționare, autori preferați. Cum să iubesc doar o carte?  Nu m-am gândit niciodată, mă uit peste cărțile mele să aleg una și nu pot. Prima carte pe care am iubit-o a fost Valembek, prietenul celor mici, scrisă de un autor cu nume baltic, e acasă, în Moldova, ultima pe care am iubit-o a fost Lavr, de Evgheni Vodolazkin, pe care tocmai am terminat-o de citit, în limba rusă, și am hotărât că, dacă nu pot scrie, până una alta, o carte mai bună decât asta, voi scrie una la fel de bună. Istoria artei de Gombrich este o carte la care țin mult și pe care o răsfoiesc din când în când, pentru a mă bucura de frumusețile lumii.

LIBRIS.RO: Cât timp alocaţi zilnic lecturii? Ce vă place să citiţi? Ce cărţi v-aţi propus să citiţi în perioada următoare?

LILIANA COROBCA: Citesc seara, de obicei, vreo două ore, dar dacă lectura mă pasionează, citesc și mai mult. Îmi plac foarte mult romanele, le „consum” pe nerăsuflate, citesc însă și cărți care mă ajută în cunoașterea exilului, a cenzurii, domenile mele științifice. Am citit, nu demult, și jurnalalele Evgheniei Ghinsburg,  Insula canibalilor de Nicolas Werth și O istorie a lumii moderne de Paul Johnson și am rămas impresionată. În perioada imediat următoare vreau să citesc Revoluția rusă de Orlando Figes.

LIBRIS.RO: Ce le putem transmite tinerilor care nu citesc, şi nu numai tinerilor, pentru a-i face să prindă drag de carte, de lectură?

LILIANA COROBCA: Mai devreme sau mai târziu, omul va descoperi cartea ca simbol triumfător al umanității sale. Și scrisul, și cititul îl apropie de om de Divinitate, de Dumnezeu, chiar și atunci când drumul spre el e înconjurat de ispite diabolice. Pentru că toți murim, va trebui toți să punem mâna pe carte, ca să murim oameni, nu animale.

LIBRIS.RO: Cum vedeţi autorii români în contextul literaturii universale?

LILIANA COROBCA: Depinde cât de larg e acest context. Dacă noi am auzit doar de Homer, Dante, Tolstoi, Balzac, Thomas Mann, atunci ni se va părea că nu e loc în acest canon sever și pentru scriitorii români. Dacă însă vom înainta și vom săpa mai adânc, atunci vom vedea că fiecare epocă literară a fiecărei țări are scriitori demni de a fi incluși în cel mai pretențios canon universal. Astăzi, expresia „contextul literaturii universale” mi se pare depășită.

LIBRIS.RO: Ce autori români aveți în bibliotecă? Ce autori români vă place să citiți?

LILIANA COROBCA: Teza mea de doctorat a fost despre  personajul în romanul interbelic, am deci mult roman interbelic, apoi m-am ocupat de exil, am tot felul de volume ale scriitorilor din exil, necunoscuți publicului larg, apoi primesc cărți de la amici, prieteni scriitori, apoi am câțiva poeți poeți români de care am fost îndrăgostită, la un moment dat, am autori pe care mi-i cumpăr eu.

LIBRIS.RO: Ce s-a schimbat, din punct de vedere cultural, în România, în ultimii 25 de ani?

LILIANA COROBCA: Nu m-am născut în România și mi-ar fi greu să fac niște comparații. Pot spune ce mi-ar plăcea să se schimbe. Am avut multe lecturi de autor în Austria și Germania. Visez și sper ca interesul pentru lectură al publicului român să se apropie de cel al nemților și austriecilor. Visez ca autorii să poată trăi din scrisul lor.


Kinderland – Liliana CorobcaLIBRIS.RO: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit, ce le puteţi spune pentru a-i determina să vă lectureze cărţile? Cum o recomandă Liliana Corobca pe Liliana Corobca?

LILIANA COROBCA: Există lumi care nu ni se arată la prima vedere, există lucruri frumoase sau dramatice la care nu ne gândim, există probleme mai grave decât ale noastre, există povești pe care le citești râzând printre lacrimi. Undeva o femeie nu mai vrea să scrie la negru, ea e Antonia (din romanul Negrissimo), există o tânără studentă, Sonia, care a petrecut un an într-un bar de prostituate, numit Paradis (Un an în Paradis), iar trei copii dintr-un sat părăsit își așteaptă părinții, plecați după bani lungi (Kinderland), Rafira Sic își propune cu încăpățânare să moară fată virgină (Imperiul fetelor bătrâne), iar Filofteia Moldovean e cel mai bun cenzor din DGPT (Caiet de cenzor). Liliana Corobca a editat documente despre epurarea cărților, instituția cenzurii, a alcătuit și o antologie a poeziei din exil, harnică fată…

LIBRIS.RO: Dacă nu aţi scrie, cum altfel v-aţi elibera de “chemarea muzelor”?

LILIANA COROBCA: Înainte de a scrie, am vrut să compun muzică și să pictez, dar în satul meu nu am putut învăța așa ceva. La bătrânețe, m-aș apuca totuși de pictat, pentru mine și prietenii mei.

 

Interviu realizat de Sever Gulea, pentru Libris.ro.

Anunțuri

Liliana Corobca: Ich habe meine Texte selber auf Deutsch vorgelesen…

Septembrie 30, 2016

http://blog.goethe.de/dlite/archives/149-Liliana-Corobca-Ich-habe-meine-Texte-selber-auf-Deutsch-vorgelesen….html

Liliana Corobca | Foto: privat

…und das Publikum war begeistert!”
Die Bücher der Schriftstellerin Liliana Corobca werden nicht nur in Rumänien und Moldawien, sondern auch in Deutschland und Österreich herausgegeben und gelesen. Wir haben sie über ihr neustes Buch, die Reaktionen deutscher Leser und vieles mehr interviewt.
Die meisten Artikel der deutschen Presse zu deinem Buch waren sehr positiv, ich habe allerdings bemerkt, dass die Änderung des Buchtitels von „Kinderland” zu „Der erste Horizont meines Lebens” nicht von allen Kritikern gut aufgenommen wurde. Warum wurde ein anderer Titel für die deutschsprachige Ausgabe ausgewählt, besonders da der frühere Titel ein deutsches Wort war?
Es war ein Kurzprosaband erschienen und wir mussten einen anderen Titel auswählen. Verlage hüten sich vor solchen Zufällen aufgrund von Urheberrechten (und wahrscheinlich auch wegen des Titels). In einer solchen Situation ist es empfehlenswert, sich einen neuen Titel einfallen zu lassen.
Liliana Corobcas Erfolgsroman erschienen bei Zsolnay, als Taschebuch bei Polirom und bei der Büchergilde Gutenberg
Warum dieser Titel? Hast du ihn ausgewählt?
Ich nicht. Ich bin gefragt wurden, hatte aber keinen guten Einfall, sodass ich nichts vorschlagen konnte. In den folgenden Tagen bekam ich einen Vorschlag des Verlages, mit dem ich einverstanden war, da ich dachte, dass das deutsche Publikum ein ernsteres Publikum ist und dass der Verlag über eine größere Erfahrung verfügt als ich. Die Stelle mit dem Horizont ist autobiographisch und ich war beeindruckt, dass der Verlag sie ausgewählt hat, um den gesamten Roman zu definieren. Es ist keine weinerliche Szene, auch keine zu sentimentale, sie hat etwas entschiedenes, kämpferisches, mutiges wie der Blick des Mädchens auf dem Buchcover. Ich habe meinen Lesern scherzhaft gesagt, dass, da der erste Horizont bereits erobert worden ist, mir nichts anderes übrig bleibt, als weiter zu gehen. Indirekt, symbolisch, ist es auch so. Ich werde auch den zweiten Horizont erobern, den dritten und so weiter. Ein programmatischer Titel. Der neue Titel ist sicherlich nicht besonders poetisch und beschreibt nicht die Problematik des Romans wie es „Kinderland“ machte, aber er definiert mich und ich habe ihn mit Freude akzeptiert.Das Titelbild der deutschen Ausgabe ist vom Paul Zsolnay Verlag ausgewählt worden, um besser mit dem neuen Titel übereinzustimmen. Das Bild gehört dem holländischen Fotografen Marco van Duyvendijk. Es wurde 2000 in Cornești gemacht und das fotografierte Mädchen nennt sich Ioana. Kennst du den Fotografen, warst du an der Wahl des Bildes beteiligt? Weißt du etwas über dieses Mädchen?
Ich bin nicht an der Auswahl des Bildes beteiligt gewesen und kenne weder den Fotografen noch das Mädchen. Aber das Cover hat mir sehr gefallen.

Wo wir gerade von Bildern sprechen, ich habe gesehen, dass du in letzter Zeit Bilder aus deiner Kindheit auf Facebook stellst. Arbeitest du an einem neuen Projekt, hat es etwas mit deinen Bildern zu tun?
Mein neuer Roman hat nichts mit diesen Bildern zu tun. Die Bilder haben einen Bezug zu meiner sowjetischen Kindheit, sie stellen absolvierte Etappen eines Weges dar wie die militärische Erziehung, das Marschieren in der Pionierzeit, Erste-Hilfe Felddienst, Reisen in die Sowjetunion, Feiern und Paraden aus diesen Jahren, welche den heutigen Jugendlichen unbekannt sind, aber auch denen, die in Rumänien geboren wurden. Ich akzeptiere meine Vergangenheit als sowjetisches Kind, ich schäme mich nicht vor ihr, sondern nehme sie an. In den 80ern, als die ersten Dokumente erschienen, die die Verbrechen des Kommunismus dokumentierten, habe ich es abgelehnt dem Komsomol (kommunistische Jugendorganisation in der früheren UdSSR Anm. d. Ü.) beizutreten. Es wäre noch viel zu sagen, aber ein Bild sagt mehr als tausend Worte.Kannst du uns etwas über den Roman sagen, an dem du arbeitest?
Eine Frau, die bei der kommunistischen Zensurbehörde arbeitet, flieht 1974 aus Rumänien nach Deutschland. Sie ist ein sehr geschätztes Parteimitglied und ihre Flucht verstört ihre Kollegen. Neben diesen Dingen beschäftigte sich diese Frau auch mit der Zerstörung von geheimen Dokumenten, worunter auch die Hefte der Zensoren zählten. Alle dieser Hefte sind zerstört worden und ich habe keines gefunden, egal wie viel ich gesucht habe. Sie wurden in einer Fabrik in Bukarest systematisch zerhäckselt oder aufgelöst. Ich schreibe nun meiner Zensorin den Raub eines solchen Heftes zu. Ich versuche ein Dokument der Zensur wiederherzustellen, welches nicht aufbewahrt worden ist. Ich stelle mir vor, was ein solches Heft enthalten könnte, indem ich Elemente aus der tatsächlichen Vergangenheit der Zensur mit meiner Fantasie kombiniere.

Liliana Corobca mit Ernest Wichner bei Buchvorstellungen in Deutschland
Ernest Wichner ist einer Übersetzern der rumänischen Sprache – wie war die Zusammenarbeit mit ihm?
Ernest Wichner ist nicht nur ein Übersetzer, sondern auch ein Schriftsteller. Ich habe gespürt, dass er es sich manchmal auch wünschen würde, an eigenen Büchern zu arbeiten und nicht nur an der Übersetzung von rumänischen Schriftstellern. Er hat mit sehr guten, prestigeträchtigen und hingebungsvollen Autoren zusammengearbeitet und ich fühle mich geehrt und glücklich, dass er meine zwei Romane übersetzt hat. Es ist mir jedes Mal eine Freunde gewesen, ihn zu treffen.Wie sehr hat es dir bei der Promotion deines Buches geholfen, dass du Deutsch kannst?
Ich kenne die deutsche Sprache nicht so gut wie ich es mir wünschen würde. Ich habe, beispielsweise, weder Lust noch Zeit Romane auf Deutsch zu lesen. Aber es ist um einiges einfacher – und manchmal auch billiger – wenn ein Autor, der sich im deutschen Raum aufhält, keinen Übersetzer braucht, um sich ein Busticket zu kaufen oder auf die Fragen eines Lesers auf Deutsch antworten kann. Ich habe auch bereits Lesungen gehabt, bei welchen ich meine Texte allein auf Deutsch vorgelesen habe und das Publikum war begeistert..

Welchen Auszüge liest du bei deinen Lesungen in Deutschland oder Österreich vor und welche Fragen werden dir im Rahmen dieser Treffen am häufigsten gestellt?
Ich habe keine bestimmten Passagen. Da der Roman aus Fragmenten besteht, kann ich ihn sowohl von Anfang an als auch von der Mitte ab vorlesen. Ich habe die Stelle ausgewählt, an der die Kinder der Meinung sind, dass das Wort „Kinder-Ei” bedeutet, der Teil, in dem einem Kind eine Zecke entfernt wird, das längere Fragment mit dem Horizont. Ich habe auch mit der Stelle, an der die Kinder versuchen eine Ziege zu melken, Erfolg gehabt. Ich habe unglaublich viele Fragen bekommen. Gelegentlich war die Fragenrunde länger als die eigentliche Lesung. Warum heißt das Buch „Der erste Horizont meines Lebens“ und nicht „Kinderland“, was ist das Schicksal heutiger Kinder, hat sich etwas geändert, wie wurde das Buch aufgenommen, wo habe ich Deutsch gelernt, aus welchen Quellen beziehe ich meine Inspiration, wie habe ich mich gefühlt, als ich dieses Thema behandelte etc.

n diesem Jahr ist eine zweite Ausgabe des Buches bei der Büchergilde Guttenberg erschienen, welches einen anderen, abstrakt designten, Umschlag hat. Welcher der beiden Umschläge gefällt dir besser?
Ich habe mich sehr über die prestigeträchtige Ausgabe der Büchergilde Gutenberg gefreut. Und wenn der Umschlag der ersten Ausgabe ein wunderschönes realistisches Bild besitzt, war es zu erwarten, dass der zweite Umschlag eher abstrakt gehalten sein würde. Beide sind wunderbar und sehr professionell. Das entschiedene Gesicht des Mädchens zieht eher Blicke auf sich und spricht ein größeres Publikum an. Die zweite Ausgabe richtet sich an ein eher gebildetes Publikum. Die Bücher, die nach Kinderland kommen sind ein bisschen weniger intellektuell, glaube ich. Ich denke, dass ein ähnlicher Umschlag auch bei meinem im letzten Jahr in Rumänien erschienenen Roman Imperiul fetelor bătrâne („Das Reich der alten Mädchen“) funktionieren würde. Beide Bilder gehen mir ans Herz.Wie wurde „Kinderland” in Rumänien, in Moldawien und in den deutschsprachigen Regionen aufgenommen? Kannst du einen Vergleich ziehen?
Mir ist ein Unterschied aufgefallen. Mein Roman ist für das deutsche Publikum oft ein willkommener Vorwand gewesen, um sich einen Eindruck vom Land zu verschaffen. Die deutschen Kritiker haben Moldawien, seine komplizierte politische Situation und das Problem der verlassenen Kinder als ein tragisches Phänomen behandelt, was in deutschen Ländern gänzlich unbekannt ist. Daher war die Rezeption überwiegend auf soziale Aspekte fokussiert. In Rumänien, wo dieses Phänomen ebenso wie in Moldawien sehr verbreitet ist – von den Eltern verlassene Kinder werden dort „Kinder der Erdbeerenpflücker“ genannt – wurde der Roman mehr hinsichtlich seiner literarischen Qualität, der literarischen Realisierung kommentiert. In Moldawien kam das Buch erst später an, da es in Rumänien herausgegeben wurde. Erst die zweite Ausgabe, die bei Polirom erschien (das erste Buch erschien bei dem Verlag Cartea Românească), konnte intensiv gelesen werden. Die Anzahl der kulturellen Publikationen nimmt dort von Mal zu Mal ab. Es wurde ernsthaft und aufmerksam darüber geschrieben, sowohl über den Roman als ästhetische Realisierung, als auch über das soziale Problem, welches er generiert hat. Leider ist das Konzept der Buchvorlesung, bei welchem man einem Publikum Fragmente vorliest und mit ihm in einen Dialog tritt, weder in Rumänien noch in Moldawien hinreichend ausgearbeitet.


Du hast mit einem österreichischen Künstler zusammengearbeitet. Woran?
Ich glaube, du meinst Die Zensur. Für Anfänger – Monolog in drei Akten. Ich bekam von Christian Thanhäuser, der sowohl Küstler als auch Verleger ist, die Einladung, einen Monat in Ottensheim an der Donau zu verbringen. Er hat mir vorgeschlagen, ihm nicht mehr als dreißig Seiten zu schreiben. Ich nahm an. Für mich war es eine Herausforderung, etwas so kurzes zu schreiben. Und da ich mich gerade mit der Zensur beschäftigte, habe ich mit den Monolog eines alten und erfahrenen Zensors vorgestellt, der sein Handwerk einem jüngeren lehrt. Das Ergebnis war ein poetisches und untypisches Buch. Zweisprachig, mit sechs Zeichnungen von Christian, von denen eines ein Poträt von Ceaușescu ist, wurde es 2014 vom Thanhäuser Verlag in Ottensheim herausgegeben. Ich bin gefragt worden, ob ich es nicht auch in Rumänien publizieren würde, hier ist es aber unbekannt geblieben. Ich denke darüber nach, noch an zwei Teilen (Fortsetzungen) zu arbeiten, Zensur für Anfänger und danach Zensur für Fortgeschrittene, um sie zu publizieren.

Vielen Dank für das Gespräch.

Aus dem Rumänischen von Valentin Hermann Gheorghe Munteanu

Liliana Corobca geboren 1975 in Saseni-Calarasi / Moldawien, ist Literaturwissenschaftlerin und Schriftstellerin und lebt in Bukarest. Sie hat mehrere Bücher über die Zensur der Literatur im kommunistischen Rumänien veröffentlicht. 2010 erschien ihr Roman Ein Jahr im Paradies (Edition Merz / Solitude) auf Deutsch, im Herbst 2015 ist bei Zsolnay der Roman Der erste Horizont meines Lebens erschienen.
Geschrieben von

Marius Weber

in Actual, Aktuell, AUTORI, Autori de limbă română, Interview, Interviu, Roman, Romane,Rumänischsprachige Autoren, Rumänischsprachige Autoren, traduceri, Übersetzungen | Kommentare (0)

Tags für diesen Artikel: , ,

Fata bătrână sunt eu! (Cronică de Ioana Revnic)

Martie 6, 2016

liliana

Fata bătrână sunt eu!

nd vine vorba despre legăturile dintre bărbați și femei, discuțiile sunt interminabile. Încrâncenate. De-o inutilitate sublimă.

Unii pretind că feminitatea – în plenitudinea ei – se manifestă numai și numai în prezența unui purtător de cromozom y. Pe susținătorii acestei teze ți i-ai putea imagina recitând:

Ce triste sunt femeile fără bărbați!

Cât de prăpădit, cât de puricos, un bărbățel

acolo, mucos și tăcut:

Și toate femeile învie,

Ochii strălucesc,

Gurile vorbesc…

Alții spun că femeile tânjesc toate după împlinirea domestică, mai abitir decât după prestigiul pe care li l-ar putea aduce – de pildă – câștigarea Premiului Nobel. Iar așteptarea Alesului e primul scop important al vieții lor. Surprinzător sau nu, această idee are foarte multe suportere. Penelope perpetue, respectivele ar putea să recite jinduind după așa-zisul bărbat al vieții lor:

Bărbatul nostru imaginar nu are chip.

Bărbatul, mai mult ca o sugestie.

Este ca și cum îți sugerezi că nu te doare dintele și nu te mai doare dintele.

Îți sugerezi că nu mai ești singură și nu mai ești singură.

Îl privești enigmatic în ochi, îi răspunzi cu dulceață la mângâieri.

Dacă nu îl vezi, nu înseamnă că nu există. Nici pe Dumnezeu nu-L vezi. E doar prea departe, dincolo de vedere, dincolo de zid, dincolo de orizont, dar o să apară la momentul potrivit.

Mai există apoi și o castă a solitarelor învederate, (aparent) castrate afectiv, care, în ciuda investițiilor emoționale considerabile, au avut parte de experiențe amoroase eșuate.

Visăm la bărbați inexistenți. – le-auzi declamând…

Nu ne legăm afectiv de nimeni, că doare.

Nu merită proștii înconjurători.

Cu care dintre soiurile de femei pomenite până acum se aseamănă Rafira Sic – protagonista ultimului roman al Lilianei Corobca?

*

Dacă citești Imperiul fetelor bătrâne de Liliana Corobca, spui că Rafira e în toate felurile. Și singuratică. Și revoltată. Și visătoare fără leac. Și o fată care înflorește doar în prezența bărbaților reali sau imaginari care i se perindă prin viață. Dar Rafira ar putea să fie și urmașa unor femei care au schimbat istoria unui ținut misterios. Sau descendenta unei strămoașe mitice.

*

Imperiul fetelor bătrâne are două părți fundamental diferite, legate între ele într-un mod căutat. Prima este despre viața într-un cămin studențesc de fete. Pentru acestea, anul al treilea de facultate devine un prag al vetusteții. Ce au junele în comun?! Faptul că vânează bărbați buni de însurătoare, deoarece idealul lor este să ajungă neveste. Că le cheamă Rafira, Aurica, Virginia, Mariana sau oricum altcumva, aceste fete bătrâne viețuiesc ca niște organisme autotrofe. Așteptările resemnate și reveriile sunt hrana lor.

imperiul

A doua parte e o distopie despre un alt imperiu al fetelor bătrâne. Detaliile stranii despre (aparent) autosuficienta, (în mod cert) impenetrabila, inexpugnabila Rafira Sic – personajul principal – sunt ascunse în ambele capitole și sunt menite să asigure coerența cărții.

Aceste ,,ancore” – cum le numește autoarea într-un interviu recent – dovedesc: a) ingeniozitate scriitoricească; b) capacitatea romancierei de a nu scăpa din mână firele narațiunii.

Și totuși, alăturarea celor două jumătăți de roman pare artificială.

Iar acest lucru cred că nu se datorează evidentelor diferențe de stil și de viziune. Ci faptului că a doua parte a volumului e încifrată excesiv. Liliana Corobca nu face nicio concesie cititorului. Construiește – ca pentru sine – parabole ale căror înțelesuri se decantează greu. Sunt povești alegorice despre războaie: războiul de la granița Basarabiei (între Histria și Transhistria); conflictele din interiorul granițelor țării; lupta milenară dintre bărbați și femei, a căror apropiere înseamnă devorare reciprocă. Parabole despre cruzimea, intoleranța, conformismul lumii de azi. Despre iubirea care dăruiește viață – singura iubire adevărată.

Pe lângă romanul realist (din partea întâi), în volum există – așadar –un roman parabolic. Dar și unul fantastic. Acesta din urmă reface istoria teritoriului numit în titlu. Autoarea îi scornește o mitologie: imperiul are o o legendă întemeietoare: se zice că s-ar fi ridicat pe la 1311, pe locurile în care ar fi viețuit o Sfântă – Galhira. (Tulburătoare istoria acesteia, consemnată de hagiograf!) Rafira Sic e o Galhirie dintr-alte vremuri.

În mod previzibil, Imperiul fetelor bătrâne este și o carte despre feminitate, singurătate și marginalizare. Inserțiile poetice, pe oricare dintr-aceste teme, (amintind de primul roman al autoarei – Negrissimo) sunt memorabile. Pe câteva dintre acestea le-am folosit în preambulul textului de față.

*

Liliana Corobca și-a construit brandul personal cu perseverență, muncind cu seriozitate și ca autoare de ficțiune, și în calitate de cercetătoare a istoriei recente (a scris cărți despre cenzura comunistă, a editat volume despre exilul literar sau despre bucovinenii deportați în Siberia).

Cărțile ei sunt citite și comentate – în genere, favorabil, puținele obiecții la adresa acestora fiind formulate cu respect și delicatețe. Numele ei a devenit o garanție a rentabilității literare: romanele-i sunt traduse, ajung în topuri europene și devin bestseller-uri la târgurile de carte autohtone.

Așa s-a întâmplat și cu Imperiul fetelor bătrâne, cea mai vândută carte a editurii Cartea Românească la Gaudeamus-ul din 2015.

Care este secretul Lilianei Corobca?

În primul rând, scrie cărți și le publică.

Apoi, mânuiește cu dezinvoltură registre diverse.

În sfârșit, nu se sfiește să experimenteze – pe aceleași spații epice – formule literare eterogene.

Și crede în destinul său de scriitoare.

*

Imperiul fetelor bătrâne. Umor. (Auto)ironie. Spirit ludic. Gravitate. Cruzime. Violență. Candoare. Istorii. Poezie. Coerență. Fragmentarism.

Stilul ,,fusion” – în literatura Lilianei Corobca.

*

Carte-hibrid, Imperiul fetelor bătrâne încheie – după spusele autoarei – un ciclu.

Eu cred că printre temele ori printre personajele (prea) înghesuite în cea de-a doua parte a cărții s-ar putea afla – totuși – măcar un erou sau poate unul din subiectele viitoarelor sale romane.

Năpârlire – o cronică la „Imperiul fetelor bătrâne”

Ianuarie 19, 2016

Năpârlire

Constantin Piștea

Publicat la: 18-01-2016

http://revistatimpul.ro/view-article/2932

 

Liliana Corobca, Imperiul fetelor bătrâne (Editura Cartea Românească, 2015)

Despre cartea sa, Imperiul fetelor bătrâne, Liliana Corobca a vorbit ca despre o piele fermecată de care s-a desprins odată cu publicarea ei. S-a identificat cu ea multă vreme, dar venise vremea desprinderii. A schimbării pielii. A năpârlirii. Așa am interpretat-o eu, ca pe o năpârlire, mai ales datorită faptului că, deși primele pagini te introduc într-o serie de portrete și situații amuzant-ironice, cu ritm de povestire, romanul se transformă surprinzător în altceva, cu totul diferit. De fapt, cred că prima parte a acestui „roman sentimental”, după cum este subintitulată cartea (doar pe pagina de titlu, nu și pe copertă), te poate induce ușor în eroare, și nu neapărat înspre folosul autoarei.

Suntem într-un soi de cămin studențesc, o colectivitate exclusiv feminină, în care se gătește într-o bucătărie comună, iar fetele fură din când în când din oalele colegelor. Naratoarea, Rafira Sic, se delimitează de la bun început ca o ființă specială, mai ales că, atunci când colegele nu se încumetă să gătească o curcă („Ele au principii și nu vor să gătească!”), ea este cea care o pune la fiert, iar când vine vorba despre ghicitul ursitei cu ajutorul picăturilor de ceară, numai la ea picăturile respective nu rămân la suprafață, căutându-se reciproc, precum jumătățile încă nedescoperite, ci se duc la fund, fără explicație. Rafira e, chiar prin numele ei, o tânără deosebită. Termenul apropiat din ebraică ar însemna „capră”, ceea ce – și ea este conștientă de asta – e chiar o potrivire interesantă. „Perfect nume pentru o fată bătrână! Potrivit pentru mine și animalul! Și înainte îmi erau simpatice caprele, de acum înainte însă vor fi preferatele mele. De asta nu mă mărit. Bărbații vor oi supuse, nu capre îndărătnice care merg împotriva turmei și nu recunosc nici o autoritate. Niciuna, stimabililor!”

Liliana Corobca revine la motivul caprei, după ce în romanul său precedent, Kinderland, naratoarea compara sosirea mamelor acasă cu întoarcerea caprelor din povești: „tremurând de emoție și de teamă, le așteaptă iezii acasă, nu i-a mâncat lupul?”. Tot despre singurătate și așteptare este vorba și aici, doar că mobilul golului nu e mama, ci bărbatul, a cărui lipsă devine chiar o anormalitate, ceva de ordin patologic. În căminul duduind de feminitate, orice prezență masculină este binevenită, căutată, urmărită, bârfită, invidiată, chiar cerșită. Printre poveștile ușor amuzante, dar mai degrabă ironice din prima parte, se strecoară durerea provenită nu neapărat dintr-o nevoie intimă, ci mai degrabă din teama de marginalizare socială.

Ulterior, fără avertisment, povestea se liricizează și se fragmentează și mai tare decât la început. Nu mai sunt povești de cămin, ci gânduri, „note, stări, zile”. Proza realistă, cu inserturi simbolice lasă locul istoriei spațiului delimitat de autoare ca „imperiul fetelor bătrâne”. Aici am găsit că statutul nu mai este condamnabil, ci chiar o alternativă de luat în seamă, că virginitatea n-ar fi chiar o pacoste, ci un lucru asumat, până la urmă, o virtute. Puține sunt cele alese să îmbrace o astfel de piele. Puține ajung atât de sus în materie de curățenie interioară. „Sus de tot, fetele nici nu s-au sărutat în viața lor. Ați văzut vreodată ce privire au acele ființe? De-ați ști și ce puteri au ele! Nu subestimați puritatea apei cristaline.”

Până la urmă, cred că frumusețea acestei cărți stă tocmai în schimbarea de registru. De la „simpla” proză la note emoționale, poetice, la istorie („Imperiul fetelor bătrâne a fost înregistrat pentru prima dată în catastiful imperiilor în anul 1311…”) și, în final, la vise, Liliana Corobca pare să fi căutat explicații în fiecare zonă exploatabilă literar. A suferit la despărțirea de o pisică mângâiată pe stradă, după care și-a personificat suferința ca pe o cățelușă care o urmărește dintr-o stație de autobuz. A definit în fel și chip fata bătrână și a conjugat singurătatea cum numai un suflet de poet ar putea (ori unul de fată bătrână). A clasat, declasat, ironizat („Bărbatul ideal al intelectualelor nici nu are chip. În aerul învăluitor al camerei secrete plutesc doar cuvinte, replici, argumente dure, întrebări demne de un Sfinx implacabil, la care ele răspund și merg mai departe. Așa iubesc ele. Clientele cele mai fidele ale camerei enigmatice și ale Imperiului”), așadar s-a tot întins, încercând să atingă limitele spațiului nu chiar imaginar al fetelor bătrâne. Iar la final a spus că a ieșit din această experiență îndelungată „mai puternică, mai optimistă, mai veselă”. Cu o piele nouă, cu o carte nouă, ca o femeie nouă.

 

Interviu cu scriitoarea Liliana Corobca

Ianuarie 18, 2016
Interviu cu scriitoarea Liliana Corobca
„In fiecare roman pornesc cu o miza sociala puternica si plonjez in fantastic“
Eli Badica

Dupa Gaudeamus si FILB am inceput sa citesc Imperiul fetelor batrane, noul volum semnat de Liliana Corobca, aparut la Cartea Romaneasca in noiembrie 2015. Daca prima parte a cartii se citeste cu zambetul pe buze (si, ocazional, cu momente de ras copios) – in ciuda tristetii apasatoare si a numeroaselor fragmente prozopoetice, sunt acolo intamplari ale fetelor de la caminele studentesti absolut savuroase –, prin cea de-a doua parte inaintezi mai greu, ca prin mal, dai peste pagini fantastice, intri intr-un imperiu cu totul si cu totul atipic, dominat de un razboi continuu. Imperiul fetelor batrane este un roman complex care te strange in chingile lui si-ti provoaca multe intrebari. O mare parte dintre intrebarile care mi-au ramas in minte dupa ce am inchis cartea se regasesc, asadar, in interviul de mai jos, interviu pe care va invit sa-l cititi in tihna.

Ai vorbit in diverse interviuri, in repetate randuri, succint, despre Imperiul fetelor batrane. Ai lucrat la acest volum din 2005, cu intermitente. De ce ai asteptat atat de mult pana la incheierea lui? Ce nu functiona? Si ce stadii intermediare a avut?

 

Poate ca nu am avut mult timp curajul sa termin aceasta carte, au fost si proiecte mai pretentioase carora le-am acordat prioritate. Nu stiu daca nu functiona ceva neaparat, dar era cartea de care cred ca nu mi-am dorit sa ma despart. La un moment dat, am vrut sa am si ceva de rezerva, ceva pentru zile negre, romanul meu de sertar. Mai erau acolo pagini prea sincere despre singuratate, iar eu nu sunt (prea) exhibitionista. Scriu mai mult ca sa ma imbrac, nu ca sa ma dezbrac. Pana la urma, poate ca am publicat cartea si dintr-o superstitie: ca sa scap de pielea fermecata a singuratatii mele… Si am predat-o editurii imediat ce (am hotarat ca) am terminat-o. Trei stadii a avut: prima data s-a numit Rafira Sic (un sfert era format din citate despre fete batrane si manipulare), al doilea stadiu, cel mai lung, s-a numit (deja) Imperiul fetelor batrane, l-am propus la Akademie Schloss Solitude, acolo am avut si lecturi bilingve din romanul neterminat, care s-au bucurat de succes (a fost primul text tradus de Ernest Wichner); nu gaseam insa finalul potrivit. Si ultimul stadiu, cand am introdus partea a doua a cartii, agresiva, cruda, a fost scurt si intens si a durat cam un an. Am scris ultima parte cu frenezie ca, in sfarsit, ma eliberez.

 

„De ani de zile imi spuneam ca nu pot publica asa ceva pana cand nu ma marit“, dezvaluiai in textul din prezentarea cartii. Iti era teama ca vei fi identificata cu Rafira? Chiar asa, de ce crezi ca oamenii incearca tot timpul sa gaseasca fragmente din realitate in fictiune?

 

Cred ca este un semn al degradarii simtului critic, cand cititorii incearca tot timpul, asa cum observi, sa compare autorul cu personajele sale. Raman mereu surprinsa de acest aspect: am petrecut ani de zile studiind teorii ale romanului si ale personajului si o atare identificare este printre cele mai simpliste, o credeam de mult depasita. Uite ca nu este! Fragmentele strict autobiografice nu sunt insa mai numeroase in acest roman decat in cele precedente. Maritisul era mai degraba un pretext pentru a nu publica, o falsa scuza. Cititorul nu greseste, realitatea exista foarte mult in fictiune. Cititorul vrea insa din ce in ce mai mult, nu-i ajunge o poveste pe care o imaginezi tu, tolanita lenes intr-un fotoliu moale, vrea sangele tau, curgand printre pagini, vrea suferinta ta reala si intensa, ca sa raspunda la fel de intens. Oamenii se tem sa nu fie mintiti, se tem ca cineva rade de ei, de sentimentele lor, de admiratia lor si vor ca autorii sa nu triseze. Mai ales cand e vorba de autori tineri, care sunt la primele carti. Cat despre teama de identificare, Rafira Sic este cea mai acceptabila dintre toate personajele mele intru identificare. Da, am intrat in pielea ei, am simtit-o si am trait-o intens. Cu plenitudine, nu cu teama. Scriitorul este, prin definitie, astazi, o fiinta curajoasa (daca nu ai curaj, nici nu cred ca te mai apuci de scris). Iar un roman dedicat fetelor batrane cum ar putea fi definit daca nu ca un act de curaj? Mi-am asumat un risc, romanul fiind unul experimental, ciudat, am intins si de data aceasta niste limite. Ma vad scriind romane minunate, fascinante, primite cu aplauze de critici si de cititori, striviti de admiratie si umiliti de atata risipa de talent… Scene previzibile, clare si inchise, drumuri ratacitoare. Fructul prea copt se strica repede. Iar eu am inca senzatia ca nici nu am debutat cu adevarat.

 

Subtitlul cartii, roman sentimental, poate induce in eroare cititorii. De ce ai tinut la acest subtitlu?

 

Mi-am imaginat ca cele mai atrase de aceasta tematica si de acest titlu vor fi femeile. Mi-am imaginat femei sentimentale, sensibile, inteligente. Mi-am imaginat incaperi luminoase, paturi pufoase, dantele luxuriante, cititoare visatoare, gratioase si, uneori, asemanatoare personajelor mele. Intr-un fel, in sensul larg, toate romanele sunt sentimentale. Mi-am imaginat placerea, surpriza, zambetul, cochetaria cititoarelor mele. Subtitlul este unul jucaus. Lectura nu mai este acum, in zilele noastre, ce a fost in regimul comunist, de pilda. Devine un lux, o placere, un rafinament. Cititorii fideli si infocati de alta data ajung tot mai rari, mai exotici. Dispare (a disparut) lectura ca fenomen in masa. Ne intoarcem usor, usurel, spre secole domoale, spre timpuri in care doamnele respectabile citeau romane sentimentale si se delectau. Iar cateva fragmente sunt chiar sentimentale de-a binelea, nu crezi? Am vrut sa fiu credibila cu personajele mele, care sufera, multe, de un sentimentalism abundent si duios. Uite, nu stiam: „Curent preromantic in literatura rusa aparut la sfarsitul sec. XVIII ca o reactie impotriva clasicismului“ (dexonline.ro/definitie/sentimentalism). Facusem referire la literatura franceza, nu si la cea rusa, desi poate ar fi fost cazul.

 

In ciuda faptului ca subiectul este foarte trist si de un realism tulburator, prima parte a cartii este plina de umor si de multa (auto)ironie. Personal, recunosc ca m-a incantat aceasta prima parte, as fi vrut sa nu se termine. N-ar fi fost posibila o carte doar cu Rafira si aventurile fetelor din camin?

 

In 2007, cand am terminat prima varianta, anume asa a fost. Viata de camin. Dar, si vis pacem para bellum(adica daca vrei pace, pregateste-te de razboi), iar viata de camin, pasnica si fericita, nu poate dura la nesfarsit, a fost doar o etapa. Imperiul este mai ambitios si nu se multumeste sa distreze publicul si sa-l binedispuna. Am avut, la un moment dat, o sensibilitate pentru razboaiele din apropiere. Am visat tancuri uriase trecand pe drumul din satul meu. Le tin minte si acum. Am vrut sa exprim aceasta cruzime a noastra si indiferenta fata de durerea mare a vecinilor, fata de tragediile care se intampla langa noi. Liste cu soldati nascuti in anii ’90, morti pe front. Am devenit opaci la nenorociri. Si atunci singuratatea sutelor de fete dintr-un camin nu mi-a fost de ajuns. Scenele de dragoste foarte cruda sunt efectul cruzimii din jur. Agresivitatea este o oglinda. Pe urma, carti cu aventurile fetelor din camin s-au mai scris. Dar despre un asemenea minunat imperiu nu a scris inca nimeni.

 

„Rasul nu este intamplator in cartile mele, mai ales acolo unde subiectul este tragic sau dramatic“, afirmi intr-un dialog cu Stelian Turlea din 2014. Ce rol joaca umorul in Imperiul fetelor batrane? Luam mai in serios lucrurile prin ras?

 

Rasul este vindecator. Dar nu il folosesc ca pe o figura de stil. Asa imi iese, spontan si fara eforturi, pana una alta; prin ras incerc sa supravietuiesc eu insami in mod decent scenelor extreme pe care le imaginez sau doar le descriu. Rasul este chiar sanatate pura si daca reusesc sa il provoc cuiva in cartile mele sunt fericita. Si nu ma refer la buna dispozitie doar, ca as putea publica niste bancuri; am o miza, de obicei, si nu fac din umor un scop in sine. Umorul atenueaza tragismul, pe de o parte, si, pe de alta, ridendo castigat mores, razand infranezi moravurile… Ehe.

 

Dupa publicarea romanului Kinderland, intr-un interviu de acum doi ani, aparut pe Bookaholic.ro, imi spuneai ca „Pana la urma, fata aceea, Rafira, care n-a cunoscut niciodata barbatul, ajunge sa fie foarte fericita si eu n-am destule argumente ca s-o aduc la acea stare“. Cum ai gandit, asadar, structura romanului?

 

Am uitat ce-am mai zis. Fericirea Rafirei m-a preocupat din ce in ce mai putin.

 

Viata intr-un camin studentesc, evolutia unei fete singure, apoi descrierea Imperiului au fost primele obiective. Dar singuratatea s-a dovedit a fi atat de poetica, incat aproape ca a sufocat intentia mea primara de a oferi o enciclopedie a „fetei batrane“. Singuratate ziua, singuratate noaptea, „dimineata ninge iara“. Este refrenul obsesiv al cartii. Asa ceva n-am mai patit si nu mai stiam ce sa fac ca sa opresc furtuna poetica. Ce structura, cand prin casa mea pluteau pe sus, pe jos, foi (scriu pe foi, nu la calculator) care incepeau, invariabil, cu „Singuratatea mea…“! Atunci incepu razboiul. Impotriva razboiului insa nu m-am impotrivit, am lasat cruzimea si nedreptatile lui sa ma copleseasca si au iesit paginile acelea din capitolul al doilea, canibalice, fioroase, ademenitor-ucigatoare. A fost modul meu abstract de a-mi exprima nelinistea, cu poezia pandind pe la spate.

 

Cele doua parti ale cartii mi-au parut antagonice, intr-un fel. De ce ai considerat ca este nevoie si de a doua parte, cea fantastica, anecdotica, usor parabolica?

 

Sunt complementare, in cele din urma, desi cele mai multe fragmente pot exista separat, au independenta lor, pot fi citite ca poeme in proza. Ai vazut coperta cartii? Femeia cu chip bland este construita din arme si din diverse elemente ale unor pusti, obuze etc.; este realizata de profesorul si graficianul iesean Ilie Krasovschi, care a inteles din cateva cuvinte ideea mea. Am incercat sa reprezint amenintarea care pluteste in aer. Diferenta dintre prima parte si a doua o pot asemana cu muzica unui fluier la care canti tu si muzica unui fluier la care canta vantul, in timp ce tu tii fluierul in mana si asculti. Ca sa nu fie total antagonice si rupte una de alta, am lasat mici motive sa se perinde pe ici-colo si sa uneasca partile. Dar asta nu este esential.

 

Niste personaje marginale – atat in viata, cat si in fictiuni –, adesea malefice, fetele batrane sunt protagoniste, cu Rafira Sic in frunte, in noul tau roman. Cat ai locuit cu ele te-ai molipsit de ironia lor? Ce alte personaje marginale ai in vizor pentru urmatoarele tale carti?

 

Eu nu le-am vazut nici malefice, nici suficient de ironice. Am locuit nu doar cu ele, ci si in ele. Si m-oi fi molipsit de multe, nu doar de ironie; sper sa ma indepartez cat mai repede, fara sechele dramatice. Daca stau sa socot, cred ca am locuit peste 12 ani prin camine studentesti, viata la/de camin imi devenise un modus vivendi. Inca mai stateam intr-un camin cand terminasem prima varianta a cartii. M-a afectat si la propriu, si la figurat. Partea a doua a fost comisa la casa mea si vezi diferenta! M-a interesat sa prind si ce e mai departe, nu doar cat e lungul nasului (cu toate ca e destul de lung). Pofta de ireal, de parabole exista undeva, latent, si astepta sa rabufneasca. Dar am avut deseori, sub fusta fantasticului, si ceva deosebit de concret si de real in vedere. In comparatie cu Divinitatea, toti suntem marginali. Si este cam ultima mea preocupare cand ma apuc de un nou roman. Da, probabil ca tot marginale vor fi si personajele viitoare, vom vedea.

 

Putem face o paralela intre ritualurile magice din Kinderland– justificate (mai ales) prin prisma universului copilariei – si cele din Imperiul fetelor batrane?

 

Nu prea fac paralele intre cartile mele. Dar au acelasi autor si or fi semanand pe undeva. Cred ca ar trebui sa treaca mai mult timp ca sa le uit intai. Ambele, la care te referi, sunt foarte prezente in viata mea, una abia a aparut, a doua tocmai s-a tradus. Pot spune ca in fiecare roman pornesc cu o miza sociala puternica si plonjez neaparat, macar un pic, in fantastic. Nu pot fara asta.

 

In toate cartile tale de fictiune de pana acum se poate vorbi, intr-o anumita masura, despre singuratate. LaImperiul fetelor batranegasim insa cea mai adanca singuratate („Singuratatea mea este absoluta si fara jumatati de masura“, p. 172). De unde vine preocuparea pentru aceasta tema? O vei explora in continuare, printre firele fictiunii tale?

 

Singuratatea este o stare, nu o preocupare (cel putin in cazul meu). In cazul fetelor mele, am vrut sa devina ceea ce te intareste, daca nu te-a putut infrange. Imi iubesc singuratatea si am lasat-o sa zburde nitel mai mult in ultima carte. O voi struni cat se poate in continuare, ca sa nu fiu cumva autorul unui singur cantec.

 

Odata cu romanul Kinderland– lansat in mai 2013, la Bookfest –, cartilor tale de fictiune li se poate aplica eticheta de „bestseller“ – Imperiul fetelor batrane s-a aflat, iata, pe primul loc in topul celor mai vandute carti de la Editura Cartea Romaneasca din cadrul Targului Gaudeamus. Cum se traduce acest lucru in cifre? Te afecteaza in vreun fel, ca scriitoare, eticheta cu pricina?

 

Nu (m-)am intrebat niciodata „cum se traduce acest lucru in cifre“ si nu o voi face. M-am bucurat cand a aparut editia noua a romanului Kinderland, inseamna ca cea veche s-a epuizat. M-am gandit ca cine a avut o data un „bestseller“, ii ajunge, poate sa scrie si mai putin „seller“-abil. Si m-am mirat foarte cand n-a fost asa. M-a bucurat foarte mult pe moment, dar nu mi-am pierdut cumpatul, avand in vedere ca nu-mi platesc creditul la banca din vanzarile de carti.

 

In octombrie 2015 ai participat, pentru prima data, la editia restransa a Festivalului International de Literatura si Traducere de la Iasi (FILIT). Cu ce impresii ai ramas in ceea ce priveste FILIT si ce crezi ca ar trebui imbunatatit pe viitor (mai ales ca, anterior, ai fost invitata la multe festivaluri internationale din strainatate)?

 

M-a impresionat publicul foarte mult. Si mi-as fi dorit sa relationez mai mult cu alti invitati. Am comunicat foarte putin cu ceilalti scriitori, desi mi-am dorit. Nu trebuie sa fie toate festivalurile la fel si cred ca cel mai important e ca acesta, de la Iasi, sa continue, sa devina o traditie, sa aiba surse financiare suficiente, pentru a invita cat mai multi scriitori. Atunci lucrurile vor merge de la sine din ce in ce mai bine.

 

Pentru ca tocmai ai avut, in decembrie, un turneu de promovare a romanului Kinderland in Germania, cum a fost primita cartea acolo? Ce le-a starnit interesul cititorilor germani?

Primesc si acum cronici, note de lectura, inregistrari de emisiuni radio cu impresii si comentarii, toate pozitive, despre cartea mea. Publicul german a fost interesat de Moldova, in primul rand, la cateva lecturi, organizatorii au pus harta Moldovei in fata noastra, apoi sunt interesati de fenomenul migratiei, de experientele mele personale in legatura cu subiectul abordat, de aspecte care nu au intrat in carte, m-au intrebat unde am invatat limba germana. Sesiunea de intrebari era uneori mai lunga decat prezentarea si lectura unor fragmente. A fost o experienta frumoasa si am avut emotii: un turneu presupune multa cheltuiala in cazul unui autor strain, a fost sustinut financiar de ICR Viena si Berlin, tot felul de institutii culturale, muzee, biblioteci, librarii au fost implicate, in afara de editura, desigur. Si am fost fericita cand nu doar ca am avut public, dar am avut si vanzari. La ultima lectura s-a vandut tot, nu stiu cate carti au fost, vreo 50 poate, dar am vazut librarul satisfacut anuntand editura sa mai trimita niste exemplare, ca el nu mai are. Apoi, in decembrie, la trei luni de la aparitia cartii, am primit prin posta un exemplar din tirajul al doilea.

 

2014 a fost anul in care ai publicat trei volume stiintifice ample: Controlul cartii. Cenzura literaturii in regimul comunist din Romania(Cartea Romaneasca) si Institutia cenzurii comuniste in Romania (1949-1977)in doua volume. Cum au fost ele primite? Ce proiecte stiintifice mai ai pe viitor?

 

Binisor, au fost cateva cronici, un volum a avut doua nominalizari prestigioase, altul a luat chiar si un premiu, impreuna cu o medalie de la Banca Nationala. Ma bucur ca le-am vazut publicate. Avand in vedere pozitia mea in domeniul cenzurii (nimic nu dispare, totul se transforma), e chiar foarte mult. Recunosc, nu sunt prea accesibile publicului larg. Mai am proiecte, dar am si un program de opt ore pe zi (de munca) si e cam greu sa scriu numai duminica, e obositor.

 

Care sunt diferentele majore in documentare pentru a scrie carti precum cele amintite mai sus si cele de fictiune (de exemplu, partea a doua din Imperiul fetelor batrane)?

 

Documentarea ca proces este cam aceeasi: te informezi intr-un domeniu dat. Numai ca eu cand scriu romane evit (am evitat pana acum) sa ma informez. Documentarea pentru roman se face indirect, fara sa tii neaparat, tot felul de motive si teme intra si se opresc undeva intre piept si burta, stau acolo si asteapta. Apoi se aduna toate spre un subiect si se rotesc in jurul lui, ca in jurul soarelui etc.

Topul celor mai vândute cărți la Editura Cartea Românească

Noiembrie 23, 2015

La Editura Cartea Românească, pe primul loc în topul celor mai vândute cărți se află „Imperiul fetelor bătrâne” de Liliana Corobca, pe locul doi sunt cele două cărți din seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun — „Compunere cu paralele inegale” și „Scriitorul și puterea”, iar pe locul trei — „Sesiunea de toamnă” de Eugen Negrici. Pe locul patru s-a situat „Călătorii și călătoriile în literatura română” de Mircea Anghelescu, iar pe locul cinci — „Puțin sub linie” de Robert Șerban.

 

La Editura Polirom, pe primul loc în topul vânzărilor se află romanul „Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți” de Salman Rushdie, urmat de „Du-te și pune un străjer” de Harper Lee, pe locul trei — „Ucenicul arhitectului” de Elif Shafak, pe locul patru — „Drumul către libertate” de Yeonmi Park, urmat pe locul cinci de „Despre toate, pe scurt. De la Big Bang la ADN” de Bill Bryson.

 

http://www.agerpres.ro/cultura/2015/11/22/-solenoid-de-mircea-cartarescu-si-biblia-pierduta-de-igor-bergler-printre-cele-mai-vandute-titluri-la-gaudeamus-17-11-33

 

Imperiul fetelor bătrâne la Gaudeamus

Noiembrie 23, 2015

 

 

 

 

 

 

 

Gaudeamus 2015Târgul de carte Gaudeamus P2040257 P2040228 P2040236

Gaudeamus 2015, lansarea romanului Imperiul fetelor bătrâne

Gaudeamus 2015, lansarea romanului Imperiul fetelor bătrâne

 

Târgul de Carte Gaudeamus 2015, duminică, 22 noiembrie, ora 14.30, la standul Editurilor Polirom & Cartea Românească (parter, Romexpo).
Invitați: Radu Aldulescu, Marius Miheţ
Moderator: George Neagoe.

 

EDITURILE POLIROM ȘI CARTEA ROMANEASCĂ PREZENTE LA GAUDEAMUS 2015

Noiembrie 2, 2015

EDITURILE POLIROM ȘI CARTEA ROMANEASCĂ PREZENTE LA GAUDEAMUS 2015

În perioada 18-22 noiembrie, va avea loc cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2015 ce se va desfăşura în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

 
Editurile Polirom şi Cartea Românească vor fi prezente la această ediţie Gaudeamus 2015 cu peste 1000 de titluri, cu reduceri de preţ şi oferte speciale accesibile publicului larg. Nelipsite vor fi cărţile la preţul de 10 lei, dar şi reducerea de 20% pentru volumele prezente la stand.
Mai jos găsiţi programul de evenimente al editurilor Polirom şi Cartea Românească la ediţia din acest an a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus.
Toate evenimentele vor avea loc la standul Editurilor Polirom şi Cartea Românească (standul 38, Parter, Complexul Romexpo). 
Evenimentele care nu vor avea loc la standul editurilor au precizat locul desfăşurării.
 
Vă aşteptăm!
 
Program de evenimente POLIROM şi CARTEA ROMÂNEASCĂ
 
• JOI, 19 noiembrie
Ora 18.00
Invitați: Răzvan VONCU, Marian DRĂGHICI
Moderatoare: Claudia FITCOSCHI
 
• VINERI, 20 noiembrie
Ora 14.00
Andrei DOBOȘ, Valea rea
Invitat: Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Moderatoare: Ana-Maria TĂBÂRCĂ
Ora 15.00
Mircea ANGHELESCU, Lîna de aur. Călătorii și călătoriile în literatura română
Invitați: Răzvan VONCU, Daniel CRISTEA-ENACHE
Moderator: George NEAGOE
Ora 16.30
Invitați: Ion Bogdan LEFTER, Caius DOBRESCU
Moderatoare: Ana-Maria TĂBÂRCĂ
Ora 17.00
Matei VIȘNIEC, Omul din care a fost extras răul
Invitat: Ion Bogdan LEFTER
Moderatoare: Claudia FITCOSCHI
Ora 17.30
David CRONENBERG, Mistuiți
Invitați: Iulia POPOVICI, Mihai FULGER
Moderator: Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Ora 18.00
Elif SHAFAK, Făuritorul de cupole
Invitate: Daniela ZECA, Carmen GAVRILĂ

Moderator: Bogdan-Alexandru STĂNESCU

Ora 18.30
Vartan ARACHELIAN, La capătul nopţii
Invitaţi: Alexandru BINDEA
Moderator: George ONOFREI
• SÎMBĂTĂ, 21 noiembrie
Ora 11.00
Conferință Michel VERGÉ-FRANCESCHI & Anna MORETTI
Lansare de carte
Invitați: Fabien FLORI, Christian DERVELOY, Adrian CIOROIANU, Nicolae CONSTANTINESCU, Adrian ȘERBAN
Moderatoare: Mihaela DEDEOGLU
*Evenimentul va avea loc în Sala Cupola.
 
Ora 12.00
Invitați: Agnieszka SKIETERSKA, Luca NICULESCU, Ovidiu ȘIMONCA
Moderator: Adrian ȘERBAN
Ora 13.00
Invitați: Matei MARTIN, Marius MIHEȚ
Moderator: Adrian BOTEZ
 
Ora 13.30
Invitați: Mircea FLONTA, Călin FELEZEU
Moderator: Adrian ȘERBAN
Ora 14.00
Emil BRUMARU, Opere V. Crepusculul civil de dimineață
Invitați: Luminița CORNEANU, Radu VANCU, Daniel CRISTEA-ENACHE
Moderator: George ONOFREI
Ora 15.00
Invitați: Virginia COSTESCHI, Luca NICULESCU
Moderator: Adrian ȘERBAN
Ora 15.30
Doina JELA, Villa Margareta
Invitate: Brînduşa ARMANCA, Nicoleta SAVIN, Ilinca TOMOROVEANU
Moderator: George ONOFREI
Ora 16.00
Carte-eveniment
Harper LEE, Du-te și pune un străjer
Invitați: Aurora LIICEANU, Bedros HORASANGIAN
Moderator: Bogdan-Alexandru STĂNESCU
 
Ora 16.30

Eugen NEGRICI, Sesiunea de toamnă
Invitate: Simona SORA, Florina PÎRJOL
Moderator: George NEAGOE
Ora 17.00
Robert ȘERBAN, Puțin sub linie
Invitat: Marius CHIVU
Moderatoare: Miruna VLADA
Ora 17.30
Daniel VIGHI, Trilogia Corso
Invitați: Caius DOBRESCU, Ovidiu ȘIMONCA
Moderator: George ONOFREI
 
Ora 18.00
Marin MĂLAICU-HONDRARI, Războiul Mondial al Fumătorilor
Invitați: Ana DRAGU, Dan COMAN
Moderator: Lucian Dan TEODOROVICI

Ora 18.30

Carte-eveniment
Salman RUSHDIE, Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți
Invitați: Florin IARU, Marius CONSTANTINESCU

Moderator: Bogdan-Alexandru STĂNESCU

 

• DUMINICĂ, 22 noiembrie
Ora 12.00
Compunere cu paralele inegale
Scriitorul și Puterea
Invitați: Carmen MUȘAT, Mircea MARTIN, Cristian TEODORESCU, Caius DOBRESCU, Paul CERNAT
Moderator: Ovidiu ȘIMONCA
Ora 13.00
Invitați: Simona POPESCU, Alistair Ian BLYTH
Moderator: Lucian Dan TEODOROVICI
Ora 13.30
Invitați: Florina PÎRJOL, Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Moderator: Adrian BOTEZ
Ora 14.00
Daniel PUIA-DUMITRESCU, O istorie a Cenaclului de Luni
Invitați: Ion Bogdan LEFTER, Romulus BUCUR
Moderator: George NEAGOE
Ora 14.30
Liliana COROBCA, Imperiul fetelor bătrîne
Invitați: Radu ALDULESCU, Marius MIHEȚ
Moderator: George NEAGOE
Ora 15.00
Radu ALDULESCU, Istoria Regelui Gogoșar
Invitați: Bianca BURȚA-CERNAT, Alina PURCARU, Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Moderatoare: Ana-Maria TĂBÂRCĂ
Ora 15.30
Dan STANCA, Ghetsimani ʹ51
Invitat: Marius MIHEȚ
Moderatoare: Ana-Maria TĂBÂRCĂ

Imperiul fetelor bătrâne (în curs de apariție)

Octombrie 11, 2015
Ilie Krasovschi, Nostalgia

Ilie Krasovschi, Nostalgia (grafică)