Archive for Martie 2013

SECRETUL DE STAT ŞI INSTITUŢIA CENZURII (fragment)

Martie 13, 2013

….Am putea aduce şi alte exemple care ar demonstra că secretul „este utilizat de către anumite state pentru a justifica limitările şi restricţiile excesive” . În articolul „Secretomanie şi controlul informaţiilor în România socialistă (1965-1989) ” , cercetătorii Alina Ilinca şi Liviu Marius Bejenaru analizează schimbările intervenite în mecanismul apărării secretului de stat odată cu venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere. Despre „Dimensiunea juridică a apărării secretului de stat”, autorii menţionează: „O adevărată nebuloasă, care ascundea de fapt pretenţia ca statul comunist să deţină controlul total al informaţiei, era cuprinsă în alineatul 2 al articolului 157 din Codul Penal: transmiterea şi a altor date sau documente care nu conţineau secrete de stat, dar care, prin caracterul şi importanţa lor, aveau darul de a periclita securitatea statului, era pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. ” Punând accent pe influenţa sovietică, Vesela Ciciovska consideră că este „inutil să mai explicăm că acest secret introdus după model sovietic, aparent în numele intereselor naţionale şi obligaţiilor internaţionale în ţările blocului sovietic, dovedea în realitate iresponsabilitatea şi laşitatea trădătoare a unui cerc îngust de conducători” . Referindu-se la dispoziţiile cenzurii bulgare, conform cărora era strict interzis, de pildă, să difuzezi date privind dimensiunea, cauzele, eventualele pericole pentru populaţie în urma accidentelor, catastrofelor, incendiilor, jertfele şi pagubele produse de dezastrele naturale, cercetătoarea observă că „în cazul unor cataclisme, cetăţeanul era lipsit de posiblitatea de autoapărare şi supravieţuire. În afară de interesele ţării, o categorie de secrete anulau libertăţile personale ale cetăţeanului şi drepturile lor umane elementare. […] Sistemul sovietic al secretului de stat în această zonă a lipsei de omenie şi totalei indiferenţe pentru viaţa cetăţenilor obişnuiţi garanta în societatea totalitară doar tihna elitei dominante. Această particularitate a sistemului sovietic a fost receptată ca fiind deosebit de utilă pentru conducătorii de la noi.” În acest domeniu, nici autorităţile româneşti nu acţionau după alte criterii. De pildă, la câteva zile după cutremurul din 4 martie 1977, a fost emisă o comunicare potrivit căreia: „Până la noi dispoziţii, nu se vor viza pentru publicare (di¬fuzare) niciun fel de date şi informaţii de bilanţ, fizice sau valo¬rice, referitoare la evaluarea pierderilor materiale cauzate de cutre¬mur, pe ţară, ramuri ale economiei naţionale, subramuri, sectoare de activitate, judeţe, localităţi (inclusiv sectoarele Capitalei), uni¬tăţi economice şi sociale (imobile, locuinţe distruse sau avariate, întreprinderi, maşini, utilaje, instalaţii, reţele de transport, fero¬viare, auto, de telecomunicaţii, electrice, de apă, gaze naturale, magazine, şcoli, spitale etc.). În legătură cu victimele cutremurului (morţi şi răniţi), se vor putea publica numai date oficiale de bilanţ.” (9.III.1977). De altfel, şi Florian Banu evidenţiază că: „Dincolo de a minimaliza importanţa păstrării secretului de stat, un lucru normal în orice stat modern, trebuie subliniată optica absurdă cu care era abordată această problemă în cadrul statului totalitar comunist. Dihotomia între drepturile guvernanţilor şi ale guvernaţilor este uriaşă: în vreme ce Statul avea pretenţia de a şti tot ce face cetăţeanul, până la cele mai intime gânduri şi acte cotidiene, cetăţeanul nu trebuia să afle nimic din «tainele» Statului. Opacitatea instituţiilor comuniste era deplină, angajaţii acestora, până la nivel ministerial, fiind permanent terorizaţi de posibilitatea scurgerii de «informaţii secrete». Această lipsă de transparenţă a fost extinsă la nivelul întregii societăţi, societate devenită ermetică, în special pentru ochiul indiscret al imperialismului.”
O particularitate interesantă a Glavlitului bulgar în domeniul secretului de stat este acceptarea arbitrară a unor principii de secretizare. Menţionând faptul că, de-a lungul anilor, cenzura sovietică a acumulat noi mijloace de control, iar criteriile sovietice ale cenzurii erau lege incontestabilă pentru cenzura bulgară (directorul Glavlit, El. Gavrilova le acceptase cu fanatism), autoarea afirmă că Cervenkov, secretarul general al Partidului Comunist Bulgar, pretindea că intelighentzia bulgară, inclusiv partea ei marxistă, nu a crescut până la nivelul propriilor criterii. Dar aceste criterii nu se potriveau întodeauna cu realitatea bulgară, ajungându-se la situaţii ridicole, „de pildă, practica bulgară, urmând instrucţiunile din URSS, privind apărarea secretului în eventualitatea descoperirii petrolului” (Bulgaria nu are astfel de zăcăminte). Cred că ar fi foarte relevant pentru cazul românesc să se compare sistemele secretului din această perspectivă.

Anunțuri