Archive for Februarie 2012

CERBUL ŞI CENZORUL

Februarie 27, 2012

Într-o cerere adresată Asciaţiei generale a vânătorilor şi pescarilor, în septembrie 1962, Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniştri, solicită pentru directorul ei adjunct „o autorizaţie de împuşcarea unui cerb carpatin în regiunea Braşov punctul Babarunca”.

Documentul face parte din Capitolul I, Relaţia DGPT cu alte instituţii , vol. II (Instituţia cenzurii comuniste în România). Printre zeci de documente serioase primite sau trimise de DGPT unor instituţii importante, precum Ministerul de Interne şi de Externe, Consiliul de Miniştri, Comitetul Central cu secţii diverse, edituri, uniuni etc., apare şi acest cerb carpatin. Or, eu tocmai încercam să înţeleg locul, ierarhia cenzurii (DGPT) în societate. Dacă un cenzor ar fi cerut aprobare pentru împuşcarea a trei raţe sau doi iepuri în Balta Mică , documentul m-ar fi amuzat şi atât. Dar cerb carpatin…  Ştie cineva ce vâna Nicolae Ceauşescu? În afară de porci mistreţi… Parcă circulau nişte bancuri despre activiştii sovietici care îmbrăcau piei de urşi ca să le facă pe plac nomenklaturiştilor care îi vizitau. Şi ce era mai prestigios să vânezi în România prin anii ’60 (decât cerbi)? Dacă vânau cerbi doar sussuspuşii, înseamnă că şi instituţia pe care aceştia (sus-puşii) o reprezentau era, la rândul ei, sus-pusă (ceea ce nu reiese din majoritatea documentelor studiate)… Se poate vâna astăzi un cerb (nu neaparat carpatin)?

PAVEL REIFMAN (1923-2012)

Februarie 1, 2012

  

L-am cunoscut pe Pavel Semionovici Reifman în vara anului 2011. Luasem o bursă (http://www.krzyzowa.org.pl/index.php/de/siec-krzyzowa/krzyzowa-fellows) şi aveam posibilitatea să îl vizitez, după o fructuoasă corespondenţă şi după traducerea unui fragment din cartea despre cenzură (https://corobca.wordpress.com/2010/12/01/pavel-reifman-sostakovici-traducere-de-liliana-corobca/, http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1057).

Pavel Reifman s-a născut la 29 ianuarie 1923 în oraşul ucrainean Uman. Şi-a întrerupt studiile filologice la Leningrad din cauza războiului, plecând pe front. Termină cu brio facultatea de Litere în 1949 (apoi şi doctoratul) la Leningrad, dar, din cauza campaniei antisemite staliniste, nu va putea rămâne în acest oraş. A lucrat la Pskov, apoi , din 1953, la Institutul din Tartu. A publicat cărţi şi articole despre istoria literaturii şi jurnalisticii ruseşti. În 1993 este numit profesor emeritus la Universitatea din Tartu. A predat istoria literaturii ruse în a doua jumătate a sec. XIX-lea, istoria jurnalisticii ruseşti, istoria criticii ruseşti, istoria cenzurii ruseşti şi sovietice. Cartea electronică „Din istoria cenzurii ruseşti, sovietice şi postsovietice” este un curs universitar ţinut masteranzilor şi doctoranzilor filologi din Tartu în perioada anilor 2001-2003 (http://reifman.ru/, http://www.gumer.info/bibliotek_Buks/History/reifm/19.php.). Pavel Reifman a murit la 15 ianuarie 2012 la Tartu.

La un moment dat, cercetarea mea în fondul cenzurii se împotmolise. Citeam şi citeam documente despre cenzură, dar nu ştiam ce să fac mai departe. Am avut ideea (genială) să caut cărţi despre cenzura sovietică. Mi-am cumpărat o tastatură cu litere ruseşti şi am format „советская цензура” (cenzura sovietică). Aşa am descoperit cartea lui P. Reifman „Из истории русской, советской и постсоветской цензуры” (Din istoria cenzurii ruseşti, sovietice şi postsovietice).  Cât de mult m-a fascinat această carte, reiese poate şi din faptul că am ţinut neapărat să cunosc autorul şi să traduc din carte. Mai întâi am contactat autorul şi am stabilit să traduc fragmentele despre Bulgakov, Tarkovski şi Şostakovici, un scriiitor, un  regizor şi un compozitor. Mi-a spus că a fost în trecere prin România, după război, era soldat, mergeau cu o maşină, noaptea, şi au încurcat drumul. Maşina a oprit lângă un trecător şi au vrut să îl întrebe încotro s-o ia. Omul a luat-o la goană… (lângă Constanţa?). Eh… şi câte ţi-aş mai spune, dar mi-e greu să scriu… Primul lucru pe care l-am făcut când m-am trezit cu bani, a fost să îl vizitez pe cel mai bun specialist în cenzură sovietică. Aşa am ajuns la Tartu.

Refman a fost căsătorit cu Larisa Ilinichna Volpert, de asemenea profesor emeritus la Universitatea din Tartu, domeniul literatură universală. Campioană a Uniunii Sovietice la şah în anii 1954, 1958 şi 1959. Locul II la campionatul pentru titlul de Campion mondial în 1955. Maestru internaţional de şah. Aşa am înţeles de unde un capitol atât de captivant despre sportivii şahişti sovietici.

Fondul cenzurii a fost mutat la Tallinn, cărţile din biblioteci nu te vor ajuta prea mult. Tartu e oraş mic, provincial, nu prea ai ce vedea. Vino la noi. O săptămână de neuitat la familia Reifman. Aparamentul de pe strada Laulupeo. N-are nimic cu lupii, ci cu cântecele de veselie. Personajul principal al discuţiilor, după Reifmani, era Lotman. Juri Lotman şi soţia lui Zara Minz au fost buni prieteni ai Reifmanilor. Lotman avea un nas lung şi suferea în taină sau se plângea bunicii care îl liniştea: La aşa faţa, aşa nas. Sau tatăl Larisei Volpert, medic, era admiratorul lui Lotman. O dată, nu a înţeles o frază. La o masă între prieteni, Larisa Volpert îi citeşte fraza, întrebându-l ce înseamnă. E o prostie, spuse Lotman. Păi tu ai scris-o!  Aaa, păi de ce nu ai spus de la început?! Cum i-au făcut percheziţie lui Lotman care avea „compromat” (material compromiţător – cărţi interzise) pe sobă. Se zice că lui Lenin, când i-au făcut percheziţie, au început de sus în jos şi Lenin avea pe raftul de jos ascunse nişte cărţi, până jos poliţiştii (sau ce erau) s-au plictisit şi au plecat… La Lotman au început de jos şi până sus s-au plicitisit, avea o bibliotecă enormă…

Când l-am cunoscut, profesorul Reifman nu auzea bine. Să strigi, să stai mai aproape, mă sfătuia soţia. La masă, dna Volpert făcea pe traducătorul, spre amuzamentul nostru. Îi povestea soţului romanele mele. Eu mă rezumam la două fraze, pe care le împodobea cu multe detalii dna Volpert, înrebându-mă din când în când, aşa s-a întâmplat? Uneori aşa, uneori altfel, veneam şi eu cu precizări. De cenzură s-a apucat abia după pensie, pe la 60 de ani, dar şi după ce predase şi istoria jurnalisticii, a criticii şi a literaturii ruse. N-a mai vrut să publice cartea. De ce aş publica-o? Prin internet ajunge peste tot, ai găsit-o şi tu. Notează, notează, că o să uiţi. Îmi spunea ce să citesc şi cine se mai ocupă de domeniul meu. Nu prea mulţi. Îmi spunea despre închiderea cercului. La bătrâneţe, te întorci de unde ai pornit. Pentru copilul mic, patul constituie întregul univers. Apoi spaţiul se măreşte, casa, satul, oraşul, ţara, continentul, apoi iar se micşorează, până patul ajunge întregul univers. Ne abonăm la ziare numai pe jumătate de an, că dacă mâine-poimâine murim, de ce să plătim tot anul. Nu mai vine ziarul, Pavluşa, a mai trecut o jumătate de an. Trebuie să mă duc la poştă.