Archive for septembrie 2018

Noi Orizonturi. Literarische Positionen in Europa: Rumänien

septembrie 6, 2018

http://www.literaturbuero-owl.de/veranstaltungsuebersicht/noi-orizonturi.html?L=2.html..html.html

Noi Orizonturi
Literarische Positionen in Europa: Rumänien

5. bis 7. Oktober 2018

Rumänien ist ein seltsames Land: Es ist das Land, in dem sich die Ablösung vom Kommunismus mit Gewalt vollzogen hat, das EU-Mitglied seit 2007 ist und eine mehr schlecht als recht funktionierende Demokratie. Ein Land, dessen politische Klasse ausnahmslos korrupt ist, wie Mircea Cărtărescu, der bedeutendste Schriftsteller des Landes, beklagt. Er hat auch darauf hingewiesen, dass es in Rumänien heute keine politische Partei gibt, die nationalchauvinistisch auftritt, dafür aber auch keine, die etwa nicht nationalistisch wäre. Es ist ein Land, das schwer von zwei Diktaturen gezeichnet ist, die beide noch nicht aufgearbeitet sind, was eine Gesellschaft zur Folge hat, die in Ressentiments, Ideologie, Verführbarkeit und Lethargie verharrt. Wenngleich es auch jene gibt, die schon seit geraumer Zeit unter der Formel ‹Rezist›  ihren Widerstand gegen die kriminellen wie korrupten Praktiken der Regierenden kundtun.

Es wäre zu einfach und zu schön, könnte man nun fortfahren: Anders aber verhält es sich in der Literatur. Selbstverständlich sind viele Schriftsteller*innen auf der Seite von ‹Rezist› und treten ein für die Aufklärung und Behebung aller politischen und sozialen Mißstände. Aber die am Schicksal der Schriftsteller*innen gänzlich desinteressierte, korrupte Leitung des Schriftstellerverbandes ist in diesem Jahr wieder gewählt worden – und zwar von der Mehrheit der Mitglieder. Weil dies so ist, kann auch nicht verallgemeinernd über ‹die rumänische Literatur› gesprochen werden, sondern immer nur von einzelnen Autor*innen und Büchern. So auch an diesem Wochenende in Detmold: Etwa von Lavinia Branişte, deren erster Roman ‹Null Komma Irgendwas› in diesem Jahr auf Deutsch erschienen ist. Es soll von und mit Filip Florian über sein Buch ‹Alle Eulen› geredet werden. Es ist auch Liliana Corobca zu hören, die aus Moldawien stammt, in Bukarest lebt und zuletzt den Roman ‹Der erste Horizont meines Lebens› veröffentlicht hat. Jede der hier genannten Autorinnen, jeder Autor ist eine absolut individuelle Erscheinung; die Stoffe ihrer Bücher unterscheiden sich ebenso wie die Erzählweisen, die Temperamente und Neigungen der Autor*innen.

Herta Müller, ist zwar im deutschsprachigen Nitzkydorf im rumänischen Banat geboren, hat aber nur einmal auf Rumänisch geschrieben – besser gesagt, ausgeschnitten und geklebt: nämlich die Collagen ihres Bandes ‹Este sau nu este Ion› (Gibt es Ion oder gibt es ihn nicht), ansonsten ist sie eine deutsche Autorin, deren Werke von den Erfahrungen in und mit der Diktatur geprägt sind.

Was Urmuz angeht, so ist dessen gesamtes Werk, das die rumänischen Avantgarden des 20. Jahrhunderts präludiert, kongenial von Oskar Pastior ins Deutsche gebracht und veröffentlicht worden. Mehr ist darüber kaum zu sagen, es sei denn: hinhören und genießen, wenn Frank Arnold daraus liest.

(Ernest Wichner)

Information und Karten

Veranstaltungsorte 
Freitag: Konzerthaus, Neustadt 22, 32756 Detmold

Samstag und Sonntag: Alte Schule am Wall, Paulinenstraße 19, 32756 Detmold (Eingang über H & S Residenz Hotel)

Eintritt
Tageskarte Freitag, 5. Oktober 2018: 15 / 10 / 8 € (ermäßigt 12 / 8 / 5 €)
Tageskarte Samstag, 6. Oktober 2018: 20 / 15 € (ermäßigt 17 / 12 €)
Tageskarte Sonntag, 7. Oktober 2018: 15 / 10 € (ermäßigt 12 / 8 €)
Abo: 45 / 30 € (ermäßigt 40 / 25 €)

Kartenbestellung

Eintrittskarten können ab Montag, 10. September 2018online  sowie von Montag bis Donnerstag zwischen 10.00 und 17.00 Uhr und am Freitag zwischen 10.00 und 16.00 Uhr telefonisch unter 05231-30 80 210 im Literaturbüro OWL bestellt werden.

Die Plätze sind nummeriert und werden in der Reihenfolge der Bestellung vergeben. Ermäßigungen erhalten Schüler*innen, Studierende bis 26 Jahre, Auszubildende, Erwerbslose und Schwerbehinderte (ab 60 %). Rollstuhlplätze können bei Bedarf eingerichtet werden.

Eine Kartenrücknahme ist nur bei ausverkauften Veranstaltungen zum kommissionsweisen Verkauf gegen eine Stornogebühr möglich.
Programmänderungen sind nicht beabsichtigt, jedoch vorbehalten und berechtigen nicht zur Rückgabe der Karten.

Förderer und Partner

Eine Kooperationsveranstaltung des Literaturbüros OWL und des Deutschen Kulturforums östliches Europa.

Ein Abend mit Herta Müller

Freitag, 5. Oktober 2018

19.30 Uhr BEGRÜSSUNG
Iris Hennig

LESUNG UND GESPRÄCH
Herta Müller
   Mein Vaterland war ein Apfelkern
   Atemschaukel
   Vater telefoniert mit den Fliegen
Ernest Wichner führt das Gespräch

Herta Müllers Werk, ‹dessen Kraft sich aus dem Schrecken speist, ist zugleich reich an Schönheit und für den Leser ein großes Glück. So spricht Erinnerung, wenn sie lebendig ist. Es schnürt einem die Kehle zu und macht Luftsprünge aus Wörtern. Und es ist neben all dem Hunger, dem Elend, dem Sterben im Lager unglaublich viel vom Glück die Rede.› (F. A. S.). Im Gespräch mit Ernest Wichner erzählt die Literaturnobelpreisträgerin von der Kindheit in Rumänien, vom Erwachsenwerden und dem erwachenden politischen Bewusstsein, von den frühen Begegnungen mit der Literatur, den Konflikten mit der Diktatur des Kommunismus und dem eigenen Weg zum Schreiben. Und sie liest – schickt in ihren Collagen einzelne Wörter auf die Reise und dichtet mit der Schere, erzählt vom Schicksal der deutschen Bevölkerung in Siebenbürgen nach dem Zweiten Weltkrieg und berichtet von dem, was sie zum Schreiben gebracht hat.

Das Literaturbüro Ostwestfalen-Lippe wird institutionell gefördert vom:

Rumänische Gegenwartsliteratur

Samstag, 6. Oktober 2018

15.00 Uhr BEGRÜSSUNG
Iris Hennig und Claudiu Florian (RKI)

LESUNG UND GESPRÄCH
Filip Florian  Alle Eulen
Vlad Chiriac liest die deutsche Fassung
Georg Aescht führt das Gespräch

KONZERT
Verena Weber (Viola)
Thomas Curuti (Klavier)
George Enescu Aubade für Streichtrio (arr. für Viola und Klavier)
Béla Bartók Rumänische Volkstänze
   Jocul cu bâta (Stabtanz). Allegro moderato
   Brâul (Rundtanz). Allegro
Pe Loc (Stampftanz). Moderato
Bubiumeana (Kettentanz). Moderato
Poarga românesca (Rumänische Polka)
Mâruntel (Zwei Schnelltänze). Allegro

ca. 16.20 Uhr PAUSE

ca. 16.40 Uhr LESUNG UND GESPRÄCH
Liliana Corobca  Der erste Horizont meines Lebens
Marina Frenk liest die deutsche Fassung
Ernest Wichner führt das Gespräch

KONZERT
Verena Weber (Viola)
Thomas Curuti (Klavier)
George Enescu Konzertstück für Viola und Klavier

ca. 18.00 Uhr PAUSE

ca. 19.00 Uhr LESUNG UND GESPRÄCH
Lavinia Branişte  Null Komma Irgendwas
Marina Frenk liest die deutsche Fassung
Ernest Wichner führt das Gespräch

ca. 20.15 Uhr ENDE

Mit Filip Florian, Liliana Corobca und Lavinia Branişte kommen drei Stimmen der zeitgenössischen rumänischen Literatur zu Wort und zu Gehör. In Lesungen und in Gesprächen mit Georg Aescht und Ernest Wichner präsentieren sie ihren ganz eigenen Blick auf Rumänien. Alle Eulen ist ein zauberhaft melancholischer Roman über Freundschaft und die Abendstunde der Erinnerung, Filip Florian erzählt in ihm mit Sprach- und Fabulierlust die großen Geschichten zweier kleiner Leben. Eine einprägsame Geschichte aus der Sicht von Kindern, die am Rande von Mitteleuropa alleine zurückbleiben, schildert Liliana Corobca mit starken Bildern in Der erste Horizont meines Lebens und Lavinia Branişte zeichnet in Null Komma Irgendwas ein gnadenloses und präzises Porträt der rumänischen Gesellschaft von heute. Verena Weber an der Viola und Thomas Curuti am Klavier verbinden und kontrapunktieren das Geschriebene und Gesprochene mit Kompositionen von George Enescu und Béla Bartók.

Reclame

Bitter Things

septembrie 6, 2018

With contributions by Ayşe Akalın, Liliana Corobca, Ok-Hee Jeong, Halyna Kruk, Georg Matzouranis, Maria Papoulias, Stefano Polis, Janka Vogel, Gülcin Wilhelm.

Labor migration is worldwide creating new models of the transnational family, which despite geographical distances strives to maintain contact between the separated family members. But, how is the relationship between parents and children to be redefined whenever gifts and material support take the place of shared experience? When physical closeness has to take second place to communication programs like Skype and WhatsApp? How does this changing family landscape impact children and their parents? Bitter Things retraces positions on this topic from the 1960s right up to present day perspectives.

Edited by Malve Lippmann, Can Sungu, and Maike Suhr
Published by bi’bak in cooperation with Archive Books
Softcover
184 pages
ISBN 978-3-943620-79-5
Euros 15,00

„Înainte mult mai este”

septembrie 4, 2018

Ioana Boștenaru – Înainte mult mai este

Cronică de Ioana Boștenaru

https://revistavatra.org/tag/liliana-corobca/

liliana corobca coperta

 

Cu un debut înregistrat în 2003, Liliana Corobca rămâne în aceeași sferă a interesului pentru comunism în cel mai recent roman al său, Capătul drumului*. Dacă preocuparea pentru cenzură și exil o individualizează în rândul cercetătorilor, romanul de față se îndreaptă spre o altă fațetă a realității istorice, mai precis spre fenomenul deportărilor din spațiul românesc, început odată cu semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, când Moldova și Bucovina au fost invadate de trupele rusești.

Un subiect istoric își alege, așadar, să transpună Liliana Corobca, un subiect istoric și sensibil, înțesat într-o poveste al cărei happy-end pare ușor neașteptat în contextul istorisirilor suficient de atroce. Îndreptându-se spre acesta, autoarea jonglează, fără doar și poate, cu două planuri. Există, așadar, un plan al poveștii (secolul trecut) și unul al povestirii (prezentul), puntea de legătură dintre cele două find Ana Blajinschi, Cuța, naratorul-personaj al romanului. Povestea începe la sfârșit de război, odată cu deportările masive ale familiilor bucovinene, printre care și a străbunicii nonagenare căreia îi place să povestească și o face cu minuțiozitate, conturând o frescă a satului și a țăranului român, confruntat cu asupritorii: „Era-n patruzeci și unu, departe bubuia tunul:/S-a dat de știre în țară de-o poruncă grea și amară/ de-a lui Stalin, blestematul, să ne pustiască satul. Of, of!/Târziu, pe la miezul nopții, oamenii dormeau ca morții,/Dar s-au trezit speriați, de soldați înconjurați/Și în care încărcați, înspre gară-apoi mânați./Ne mânau pe drumuri grele, satul ne plângea cu jele.”

Destinatarul poveștilor e strănepoata învestită cu misiunea de a o convinge să își abandoneze căminul pentru unul de bătrâni și din cititorul de pretutindeni. Convingerea străbunicii e însă doar un pretext al romanului, punctul de interes fiind reprezentat de amintirile eroinei. Doar prin rostire aceasta se poate elibera de trecutul apăsător, care își schimbă cursul edenic odată cu invazia trupelor rusești: „Orice poveste aduce lumină în casă. Câtă mângâiere și câtă bucurie de-a lungul vieții ne-au adus (…) Un drum nou a început odată cu povestea mea. Simțeam că trebuie să scap de povara poveștii mele, că ceva se va schimba, credeam că sfârșitul vieții este sfârșitul poveștii, dar orice sfârșit este precum capătul drumului, doar un episod, și după el urmează un nou început.”

 Împărțindu-și romanul în trei părți (Trenul, Surghiunul, Troița de Sus), pe care le putem redenumi cu ușurință pre-experiența, experiența și post-experiența, autoarea își propune o analiză în detaliu a impactului pe care îl are deportarea asupra cetățenilor români de la urcarea în trenul groazei, la munca silnică din stepele Kazahstanului și la reîntoarcerea pe meleaguri natale. Accentul e pus însă, cu precădere, pe primele două. Trenul deportaților e, într-adevăr, unul al groazei, unul în care foamea, mizeria și gesturile extreme fac casă bună. E un tren în care se trăiește datorită bucuriilor mărunte precum răsăritul soarelui printr-o borticică improvizată, un tren în care se naște și se moare, o metaforă a vieții, un soi de metamorfozare a luntrei a lui Caron, o luntre pe șine, unde marea bucurie constă într-o bucată de pâine sau în câțiva stropi de ploaie: „Prin gaura aceea scoteam o farfurioară când ploua și, după ce se umplea cu apă, o turnam oamenilor însetați în pahare și cești, iar apoi, într-o ulcicuță, ca să avem rezervă pentru vremuri de sete mare.”

Viața în trenul cu pricina se întreține, dincolo de bucuriile mărunte, prin poveste. Acesta este punctul cheie al scriiturii. De la povești bine știute la altele inventate pe loc nu e cale lungă în romanul Lilianei Corobca. Personajele au această trăsătură aparte, le place să povestească, să rostească povești de când lumea, accentuând tradiții, obiceiuri și superstiții legate de marile momente ale vieții precum nașterea sau moartea, adânc înrădăcinate în mentalul colectiv al satului românesc: „Dacă o femeie ascunde în primele luni că e însărcinată, copilul se va naște mut. Dacă l-ai înțărcat și l-ai întors iar la sân, el va deochea toată viața. Dacă i se dă sân sterp ca să tacă, el va spune minciuni toată viața. Dacă femeia fură un obiect oarecare, acela apare ca un semn pe corpul nou-născutului (…) Dacă cineva moare de la Paște până la Ispas – ajunge în rai, căci raiul e deschis pentru toți muritorii. Apa în care se spală mortul nu trebuie aruncată la nimereală, fiindcă cui calcă în locul acela i se paralizează picioarele.” Și lista lui „dacă” continuă la nesfârșit în povestea Anei Blajinschi. Tocmai aceste expuneri sunt savuroase pentru că aduc în prim-plan o plăcere de a expune coordonatele unei vieți a satului bazate pe semne și pe prejudecăți primitive. Totuși, dincolo de acestea există o credință în Dumnezeu, postulată ca un alt factor esențial al supraviețuirii în romanul capătului de drum: „Rugăciunea, zicea ea, întărește duhul și ajută corpul (…) Cu  rugăciunea toți vrăjmașii sunt biruiți!”

Nu toți prind însă gustul poveștii, nu toți pe al rugăciunii, iar neajunsurile și slăbiciunea fizică pun capăt zilelor multor dintre pasageri, care ajung la capătul drumului la propriu, deși, aparent, la un capăt de drum ajung cei debarcați în Siberia. De ce aparent? Pentru că, deși trenul se oprește la capăt de linie și nu mai duce nicăieri, o întreagă experiență îi așteaptă pe cei căliți. Maturizați înainte de vreme, conștienți de dimensiunile răului, aceștia sunt pregătiți să înfrunte orice. Drumul continuă, deși neantul a fost atins: „După atâta mers în tren, cerul a apărut așa, dintr-odată, de parcă m-am născut abia atunci și l-am văzut pentru prima oară. La capătul pământului, ne temeam să călcăm mai apăsat, pășeam cu o ușoară teamă. Poți cădea de pe pământ, care se termină aici (…) Căutam un băț, un dâmb, o baltă, ceva, un semn pământesc, unul omenesc, dar numai cerul cel înalt ne-a întâmpinat (…) M-am urcat în tren fetiță și am coborât femeie.”

Atât de cer, cât și de pământ o desparte însă experiența din lagăr, „surghiunul” cu epuizare fizică (munci agricole, pescuit, croitorie), rații, foame, frig, învățarea limbii ruse, moarte, speranțe eșuate de iubire. Totuși, deportații români dovedesc că se poate merge mai departe, că nu a fost atins capătul. Prin urmare, se gospodăresc, muncesc, își arată priceperea, transformând răul într-un rău digerabil. Capătul drumului evocat încă din titlu de autoare devine relativ. E un necapăt. Istoria mare se scrie continuu, e cu de toate, cu încercări și dezechilibre. De forța fiecărui individ depinde supraviețuirea. Sublinierea omeniei, a valorilor, a spiritului de adaptare în ciuda condițiilor indică astfel o a altă miză a romanului Lilianei Corobca. Folclorul local devine pregnant nu doar în planul poveștilor, căci țărăncile noastre cos, își duc tradițiile mai departe indiferent de context. Și acest aspect este postulat de către autoare.

De altfel, ce fac românii când pun piciorul în Siberia? Încing o horă, apelând la tipicul haz de necaz: „Nu știu cum ne-am strâns una-n alta, ne-am îmbrățișat, am început să batem din picioare, să fredonăm o melodie, să cântăm tot mai cu suflet, mai tare, să ne rotim, improvizând, în cele din urmă, o horă. Păi ce fac româncuțele vrednice ca să nu înghețe? Înjgheabă o horișoară.”

Interesant modul în care Liliana Corobca operează cu adevărul istoric, suprapunându-i un strat ficțional, care are rolul de a atenua atrocitățile istoriei. Rezultatul e un roman în care plânsul se preschimbă în zâmbet – și nu de puține ori. De la agonie la extaz, nimic nu e de nesuportat, atâta vreme cât există credința în propriile forțe – par a spune printre rânduri narațiunile cuprinse aici. Ce e viața în romanul autoarei? O poveste cu suișuri și coborâșuri, o poveste care se rostește în pragul morții de către o eroină nonagenară, ce a cunoscut suferința izbăvitoare, păstrându-și umanitatea și arătând că oamenii pot improviza în situațiile extreme „ca-n poveste, că-nainte mult mai este”.

____________

*Liliana Corobca, Capătul drumului, Polirom, Iași, 336 p.

 

[Vatra, nr. 6-7/2018, pp. 41-42]