Archive for the ‘secretul de stat’ Category

Liliana Corobca, invitată la Tîrgul de carte de la Göteborg, Suedia, ediția 2019

septembrie 29, 2019

 

Lansare carte image

https://www.polirom.ro/-/liliana-corobca-invitata-la-tirgul-de-carte-de-la-goteborg-suedia-editia-2019

Liliana Corobca, invitată la Tîrgul de carte de la Göteborg, Suedia, ediția 2019

 

În perioada 26-29 septembrie 2019, va avea loc Tîrgul de Carte de la Göteborg, Suedia, cel mai important festival literar din Scandinavia. Ediţia din acest an are ca teme principale Coreea de Sud, egalitatea de gen și alfabetizarea media și informatică, ce vor fi reflectate în cadrul unor evenimente culturale, literare și vizuale.

Liliana Corobca se numără printre invitații acestei ediții. Scriitoarea va participa joi, 26 septembrie, începînd cu ora 16.00, la un seminar cu titlul On dealing with the past, alături de Edurne Portela (Spania) și Ana Luísa Amaral (Portugalia). Evenimentul va fi moderat de Jesper Bengtsson, președintele PEN Suedia. Liliana Corobca va vorbi despre fenomenul cenzurii în perioada comunistă, pornind de la romanul Caiet de cenzor, apărut la Editura Polirom, în Colecția Ego.Proză, în 2017.

 

Caiet de cenzor are ca punct de plecare corespondenţa fictivă dintre autoare şi şefa Biroului Documente Secrete din temuta Direcţie Generală a Presei şi Tipăriturilor (Cenzura), care în anii ’70 mergea personal la fabrica de hîrtie să ateste arderea sau tocarea caietelor de cenzori (considerate secrete de stat) şi care, înainte să fugă din ţară în 1974, a sustras unul dintre aceste caiete. Acum, după patruzeci de ani, îl pune la dispoziţia cercetătoarei. Întreaga activitate a unui cenzor – meserie ingrată, despre care era interzis să vorbeşti – este rezumată în acest caiet-jurnal, ce dezvăluie nu doar structurile instituţiei cenzurii, ci şi viaţa de culise, cu frămîntările, revoltele şi culpabilizările celor care decideau soarta cărţilor. Sînt doar cinci luni din viaţa cenzoriţei Filofteia Moldovean, dar atît de dense, încît ne dau imaginea aproape completă a acestei instituţii misterioase. De profesie cititori şi vînători de greşeli ideologice, asaltaţi de sute de manuscrise, de termene drastice de predare şi sancţiuni ameninţătoare, cenzorii îşi pierd identitatea şi, măcinaţi adesea de nevroze şi alte boli, îşi caută vindecarea inclusiv prin scris. „Operele” lor – caietele de cenzor –, autocenzurate sau nu, trebuiau obligatoriu să dispară. Nu s-a păstrat niciun asemenea document în arhive, încît Caietul de cenzor al Lilianei Corobca este reconstituit din cenuşa tuturor la un loc.

 

Liliana Corobca (n. 1975, Republica Moldova), cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București (2002-2011), editor, expert în domeniul exilului românesc și cercetător la IICCMER (din 2014). Doctor în litere la Universitatea din București (2001), burse de cercetare și rezidențe de creație în Germania, Austria, Franța, Polonia. A publicat romanele Un an în Paradis (2005), Kinderland (2013), Imperiul fetelor bătrîne (2015), Caiet de cenzor (2017), Capătul drumului (2018) și a editat volume despre cenzura comunistă, exilul literar, bucovinenii deportați în Siberia.

Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine

septembrie 10, 2019

 

Un nou volum apărut cu sprijinul IICCMER: Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine

 

București, 6 septembrie 2019. La editura Corint a apărut, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), volumul Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine, Liliana Corobca în dialog cu Radu Negrescu‑Suțu.

Radu Negrescu‑Suțu s‑a născut la 28 august 1950, în Bucureşti, în familia colonelului Aurel‑Mihai Negrescu, deblocat din armată în 1947, și a principesei Georgeta Rudolf Suțu, stră‑strănepoata domnitorului Alexandru Nicolae Suţu și fiica scriitorului Rudolf Suţu. În 1977 semnează un protest împotriva nerespectării Drepturilor omului în România, împreună cu Ioan Marinescu, Dan Iosif Niță, Raymond Păunescu și Nicolae Windisch, fiind arestat și condamnat la un an de muncă forțată la Canalul Dunăre‑Marea Neagră. Este expulzat din țară la sfârșitul aceluiași an, obține azil politic în Franța, la Paris, petrecând în exil doisprezece ani. Publică versuri, eseuri, nuvele, dar și articole sau interviuri în publicații românești din țară și exil, precum și studii de genealogie, dintre care remarcăm Cartea de aur a Familiei Suţu (2015)

Liliana Corobca, coautorCartea de față nu este un roman, nici pe departe, cu toate acestea, chiar și cea mai banală viață a unui om, îmbrăcată în cuvinte, se poate transforma într‑o minune literară, iar cea a personajului nostru nu‑i deloc banală, ci complexă, cu urcușuri și coborâșuri, cu aventuri și mistere, cu idealuri romantice și satisfacții creatoare. Mi‑am zis: de ce să‑mi imaginez viața unui asemenea om, nu‑i mai bine să-l pun chiar pe el să scrie? Din fericire pentru toată lumea, are și talent literar, așa că spor la lectură!

Flori Bălănescu, istoricCei doi autori, moldoveni de-a dreapta ș­i de-a stânga Prutului, se fălesc nevoie-mare, se provoacă, se completeaă ­și se lasă purtați de gânduri într-un dialog de-a dreptul cople­șitor. Experiența domnului Radu Negrescu-Suțu, aceea a unui om care a contribuit la facerea istoriei (familia ilustră, implicarea personală), cultura sa ­și, în egală măsură, cea a Lilianei Corobca, prin prisma preocupărilor pentru exilul românesc și a talentului său literar, sunt remarcabile. Cei doi literați flanează cu eleganță ­și cu ușurință cunoscătorilor de calibru prin istorie, inclusiv prin cea literară și, în special, prin cea recentă, cu toate ale sale: traumele comunismului, ale exilului, bucuriile și tristețile mărunte ș­i mari ale omului silit la dezrădăcinare, adaptările ș­i (re)întoarcerile acasă. Cei doi se oglindesc în aceea­și apă, amândoi au trecut malurile înspre ș­i dinspre acasă. Exilul – trăit sau studiat – i-a adunat în aceeaș­i pagina.

Volumul Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine este disponibil online și în librării.

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e- mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon 021 316 7565.

*** Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.

 

Destinul secret al cenzuri, cronică de Șerban Axinte

octombrie 29, 2018

https://axinteserban.wordpress.com/2018/10/29/destinul-secret-al-cenzuri/?fbclid=IwAR2qekFon6fUwgyDfux570ipK5uHxgDvOEMazLsapt1hK7Tl6cS7XbRZIqw

 

LC

 

Caiet de cenzor, romanul Lilianei Corobca, este una dintre puținele cărți postdecembriste care a reușit să surprindă morfologia totalitarismului în toate aspectele sale. Cum reușește acest lucru? Printr-un artificiu simplu și credibil. Scoaterea la lumină a însemnărilor unui cenzor, dar nu doar a acelor însemnări de lucru, de lectură, ci a unui adevărat jurnal ce consemnează în principal gândurile și , implicit, toate relațiile ce se stabilesc între cei care formează sistemul opresiv. Nu întâmplător este ales cenzorul să funcționeze ca un resoneur implicat al unei lumi de proporții inimaginabile. Tot ceea ce a fost numit controlul minții apare aici explicat și motivat în cele mai mici (initime) detalii. Modul în care vede lumea un cenzor, cum înțelege literatura în care se cufundă cu profesionalism pentru a-i îndepărta potențialul dușmănos apare foarte bine reprezentat în romanul Lilianei Corobca. Scrierea – în aproape toată întinderea sa – se confundă cu un caiet de cenzor recuperat și pus la dispoziția cercetătorilor care se ocupă de fenomenul cenzurii din perioada comunistă. Să ne amintim faptul că scriitoarea a publicat acum câțiva ani și Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România  (Polirom, 2014) și mai multe culegeri de documente din această arie tematică, precum: Epurarea cărților în România. Documente (1944-1964) sau Instituția cenzurii comuniste în România (1949-1977).

Pactul cu autenticitatea se stabilește încă de la prima pagină a cărții. O fostă angajată a Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor dorește să facă o donație pentru Muzeul Comunismului: „Stimată doamnă Liliana Corobca, Am aflat recent de proiectul înființării unui Muzeu al Comunismului, inițiat de institutul unde lucrați. Am găsit că de tema Cenzura în comunism vă ocupați dvs. și că institutul ar fi interesat, pentru desăvârșirea acestui proiect, de «bunuri materiale primite de la persoane fizice și juridice, din țară și străinătate, sub formă de donații, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare», care vor servi drept exponate pentru viitorul muzeu. […]. Aș dori să fac o donație viitorului muzeu, și anume un caiet de cenzor al unui lector DGPT din anul 1974, documentul se află în stare foarte bună”. Din Confesiunea unui hoț de caiet, cititorii află modalitatea și împrejurările prin care respectivul caiet a ajuns în posesia donatorului.

Lectura documentului este puțin spus captivantă. Din aproape fiecare paragraf reiese spectrul lumii totalitate, cu toate regulile ei absurde și rigide. Lucrul cu diverse cărți de literatură e un prilej pentru Filofteia Moldovean să-și mărturisească în scris propriile sale concepții despre literatură și viață. Fiecare carte de cenzurat este în felul ei o provocare. De multe ori lectura unor manuscrise (de 600 de pagini, de exemplu) este obositoare și nu are nici o relevanță prea mare pentru munca cenzorului. Cu toate acestea trebuie inspectat totul, pagină cu pagină. Și această activitate are un specific ca oricare alta. Autoarea înse4mnărilor face foarte des referire la condiția de cenzor: „Mă enervez când se joacă cu mine, când sunt pusă în situația de a mă face de râs că văd ceva subversiv acolo unde nu-i nimic. Mă enervează că autorul ignoră existența mea când scrie: «Sunt nori pe cer care călătoresc, sunt nori în sufletul meu și mă călătoresc». Poate el doar se uită pe cer și asta vede: norii care pleacă bătuți de vânt și – la cei 60 de ani împliniți – simte că îmbătrânește, e doar trist și atât. Dar cu același succes orice călătorie și încă una într-un context incert poate fi o aluzie periculoasă și dușmănoasă la adresa conducătorilor noștri atât de călători. Iar «se călătorește» poate fi aluzie la faptul că nu trebuie să uităm că și cei mari, cei nouă inaccesibili, puternicii zilei sunt și ei muritori, în fața morții toți egali, slabi și neajutorați. Dacă aceste observații le fac, nu în caietul meu, unde pot scrie tot ce-mi trece prin cap, ci într-un referat săptămânal sau lunar, de unde să știu eu daca iau premiu pentru vigilență sau mă fac de râs? Această incertitudine mă omoară. Vreau criterii! Vreau indicații ideologice clare!”.

Autoarea însemnărilor face foarte des referire la munca cenzorului, la situația sa ingrată de a fi un creator absent, invizibil, care nu se poate bucura de roadele creației sale. Cenzura nu înseamnă doar eliminarea unor pasaje dușmănoase, ci și constituirea unui context de gândire, care să serveasacă nu doar unei ideologii limitate, ci și omului în dezvoltarea sa. Prin cenzură omul evoluează, face un salt în afara lui însuși. Când ajunge să fie de nerecunoscut, atunci misiunea cenzorului este împlinită. Filofteia Modovean își devoalează – în acest document secret – multe dintre trăirile sale ca persoană. Se vede clar cum ideologia comunistă s-a înfiripat în om. Până și în singurătate, individul gândește în șabloanele ideologice. Toată viața sa e marcată de răul ajuns să fie resimțit ca o banalitate. Nu are nici un fel de tresărire morală când este pusă în situația de a se confrunta cu o conjunctură de natură să-i pună sub semnul întrebării sistemul de acțiune și gândire. Se simte un personaj în afara lumii, pe o poziție foarte înaltă, incomodă social (nu poate spune nimănui unde lucrează), care reprezintă o rotiță fundamentală dintr-un mecanism uriaș fără de care viața nu mai poate să existe pe pâmânt. Rolul ei e maximal, are pâinea și cuțitul, cuiul și ciocanul, deci are în potențial drepturi foarte mari asupra operelor literare pe care le „aranjează”. După cum am spus deja, e un creator. Dar unul supravegeat de alți „creatori” și mai mari. Cenzorul se teme. Se teme de societate, se teme de superiori și de securitate. Dar frica cea mai mare vine dispre propriul trecut despre care vorbește cu un cinism de care nici nu e conștientă: abanarea unicului fiu.

Capitolul Loja este deosebit de important în economia cărții. Aici se văd foarte bine firele acestei puteri invizibile, dar corozive în ceea ce privește personalitatea umană. Dimensiunile răului nici nu pot fi bănuite. Practic nu există o finitudine a acestei caracatițe care-și plimbă tencaculele pretutindeni. În Lojă se pregătește educarea Cenzorului dinlăuntrul fiecărui om în parte. Omul trebuie să devină propriul său Cenzor, fără a bănui acest lucru. Cenzorul ideal trebuie să fie transparent și invizibil, pentru că, cenzura viitorului trebuie să fie cea invizibilă: „Ultimul, dar nu și cel din urmă scop al Lojei noastre este să asigure perpetuarea speciei. O direcție instituțională oarecare, la DGPT ma refer, se poate oricând desființa, dacă i se năzare cuiva ceva, la fel cum, în orice moment, se poate întâmpla ca orice structură care are de-a face cu genul nostru de activitate. Instituțiile mor, dar cenzura rămâne. Cei mai buni Cenzori trebuie să supraviețuiască, să ducă mai departe misiunea și să-și îndeplinească sarcinile. Să-i învețe meseria pe cei care vin din urmă”.

Ființa abrutizată se dovedește sinistră și defunctă moral. Acest lucru se deduce din unele gânduri răzlețe notate „cu inocență” în caiet. Uneori avem de-a face cu adevărate expozee despre această nouă și ubicuă religie care trebuie profețită peste tot pe pământ, pentru că nu vorbește doar despre un sistem, ci despre o sumă de sisteme interconectate. Apopogia cenzurii se face la fiecare pas: „Dacă aș fi nebună, aș zice: în fața unui manuscris, eu sunt Dumnezeu! Dar nu sunt nebună și afirm că în fața unui manuscris sunt aproape un dumnezeu. Unul de care depinde soarta manuscrisului, soarta autorului și soarta multor oameni care au citit cartea până ca ea să ajungă la Cenzură și a tuturor care o vor citi de acum înainte. Nimeni nu va înțelege vreodată câtă satisfacție îmi produc lectura și cenzura unui manuscris, depistarea greșelilor, îndreptarea lor. Mă îmbată această ocupație de un inegalabil sentiment al victoriei! Al luptei și al triumfului. Sunt deasupra toturor, undeva sus de tot, măreață, învingătoare! Am această stare euforică, de fiecare dată când ghicesc tot ce i se poate reproșa unei cărți, nu doar greșeala, ci și intenția ei”.

Cenzorul se află într-o permanentă dispută cu scriitorul. Foarte multe paseje din carte fac referire la acest lucru. Important este însă că, nu doar cenzorul influențează munca scriitorului, ci și invers. În timp, tot citind atâta literatură, cenzorul deprinde arta de a scrie, începe să se exprime frumos, elegant, poetic, cu profunzime. Chiar și această filosofare continuă capătă în timp o oarecare creștere în substanță. Capitolul Calul troian apare ca o parabola în sine a cărții. Aceasta este o armă deosebit de eficientă în lupta cu gândirea captivă. Chiar și în viziunea unui cenzor, nu există instrument mai greu de controlat decât cartea. Dar cartea și controlul se află într-o relație de iubire de-a dreptul pătimașă: „Cartea ! O deschid și o posed. Este a mea. Este darul meu mare, jertfa, iubirea, viața și moartea. Nu trișez. Nici cu primul și unicul meu bărbat nu cred c-am trișat. Sunt onestă până-n măduva oaselor. Ii dau totul, îi aparțin cu totul. O conving. Îi cânt serenade la fereastră. […]. Îmi deschide paginile ei, inima, secretele, locurile intime, limbajul criptat, simbolurile, misterele și eu profit, cotrobăiesc prin toate ungherele candidului roman, caut eventualele pericole. […]. Le găsesc, le extrag, atent și blând să nu doară. Scriu referat, consemnez totul și pa. […]. E rândul altei fecioare în patul meu înmiresmat”. Dar Cartea e Calul troian. Îl schimbă în timp până și pe cenzor. Îl face să viseze, să nu mai suporte încorsetarea sistemului. Cel mai mare dușman al cenzorului este cartea. Victima devine călău, posedatul posedă. În final, cenzura nu mai înseamnă cuvântul scos din carte, ci acela pus în carte. Cartea este cea care modelează totul, imprimă definitiv semnele neîncrederii în adevărurile absolute. Ea este cea care deschide orizonturile imposibilității de a rămâne marionetă. Sensurile tulbură, mușcă, rup din carne, provoacă. Adevăratul Cenzor este Scriitorul, cel care a trasat liniile definitorii ale unei lumi imposibil de distrus și de controlat.

 

Liliana Corobca, Caiet de cenzor, Editura Polirom, 2017.

Text publicat în revista „Astra”, nr. 3/4, 2017

Toți cenzorii regelui. Despre exil și cenzură.

decembrie 19, 2017

„Caietul de cenzor” se lansează la București

martie 31, 2017

 

„Caietul de cenzor” se lansează miercuri, 5 aprilie 2017, de la ora 17:30, la Biblioteca Națională a României.

La eveniment vor lua cuvântul Dan C. Mihăilescu, critic şi istoric literar, Magda Cârneci, poetă, critic de artă şi publicistă, şi Radu Preda, Președinte executiv IICCMER (moderator).

Vă așteptăm!

http://www.iiccr.ro/lansarea-unui-volum-inedit-despre-cenzura-din-perioada-comunista-loc-pe-5-aprilie-la-biblioteca-nationala-romaniei/

Invitație

februarie 23, 2015

Editura Ratio et Revelatio, în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor
Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) vă invită la lansarea cărții:
Instituția cenzurii comuniste în România (1949-1977), vol. I și II, de Liliana Corobca.
Invitați: Radu Preda (președinte executiv IICCMER), Florian Banu, Cristian Vasile
Lansarea va avea loc joi, 26 februarie 2015, de la ora 18.00, la Librăria Humanitas
Kretzulescu, Calea Victoriei 45.
Vă așteptăm cu drag!

Instituția cenzurii. 1949-1977.

Instituția cenzurii. 1949-1977.

lansare bucuresti

Lansare de carte la Cluj

februarie 12, 2015
Institutia cenzurii comuniste, 1949-1977, vol. I-II

Institutia cenzurii comuniste, 1949-1977, vol. I-II

SECRETUL DE STAT ŞI INSTITUŢIA CENZURII (fragment)

martie 13, 2013

….Am putea aduce şi alte exemple care ar demonstra că secretul „este utilizat de către anumite state pentru a justifica limitările şi restricţiile excesive” . În articolul „Secretomanie şi controlul informaţiilor în România socialistă (1965-1989) ” , cercetătorii Alina Ilinca şi Liviu Marius Bejenaru analizează schimbările intervenite în mecanismul apărării secretului de stat odată cu venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere. Despre „Dimensiunea juridică a apărării secretului de stat”, autorii menţionează: „O adevărată nebuloasă, care ascundea de fapt pretenţia ca statul comunist să deţină controlul total al informaţiei, era cuprinsă în alineatul 2 al articolului 157 din Codul Penal: transmiterea şi a altor date sau documente care nu conţineau secrete de stat, dar care, prin caracterul şi importanţa lor, aveau darul de a periclita securitatea statului, era pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. ” Punând accent pe influenţa sovietică, Vesela Ciciovska consideră că este „inutil să mai explicăm că acest secret introdus după model sovietic, aparent în numele intereselor naţionale şi obligaţiilor internaţionale în ţările blocului sovietic, dovedea în realitate iresponsabilitatea şi laşitatea trădătoare a unui cerc îngust de conducători” . Referindu-se la dispoziţiile cenzurii bulgare, conform cărora era strict interzis, de pildă, să difuzezi date privind dimensiunea, cauzele, eventualele pericole pentru populaţie în urma accidentelor, catastrofelor, incendiilor, jertfele şi pagubele produse de dezastrele naturale, cercetătoarea observă că „în cazul unor cataclisme, cetăţeanul era lipsit de posiblitatea de autoapărare şi supravieţuire. În afară de interesele ţării, o categorie de secrete anulau libertăţile personale ale cetăţeanului şi drepturile lor umane elementare. […] Sistemul sovietic al secretului de stat în această zonă a lipsei de omenie şi totalei indiferenţe pentru viaţa cetăţenilor obişnuiţi garanta în societatea totalitară doar tihna elitei dominante. Această particularitate a sistemului sovietic a fost receptată ca fiind deosebit de utilă pentru conducătorii de la noi.” În acest domeniu, nici autorităţile româneşti nu acţionau după alte criterii. De pildă, la câteva zile după cutremurul din 4 martie 1977, a fost emisă o comunicare potrivit căreia: „Până la noi dispoziţii, nu se vor viza pentru publicare (di¬fuzare) niciun fel de date şi informaţii de bilanţ, fizice sau valo¬rice, referitoare la evaluarea pierderilor materiale cauzate de cutre¬mur, pe ţară, ramuri ale economiei naţionale, subramuri, sectoare de activitate, judeţe, localităţi (inclusiv sectoarele Capitalei), uni¬tăţi economice şi sociale (imobile, locuinţe distruse sau avariate, întreprinderi, maşini, utilaje, instalaţii, reţele de transport, fero¬viare, auto, de telecomunicaţii, electrice, de apă, gaze naturale, magazine, şcoli, spitale etc.). În legătură cu victimele cutremurului (morţi şi răniţi), se vor putea publica numai date oficiale de bilanţ.” (9.III.1977). De altfel, şi Florian Banu evidenţiază că: „Dincolo de a minimaliza importanţa păstrării secretului de stat, un lucru normal în orice stat modern, trebuie subliniată optica absurdă cu care era abordată această problemă în cadrul statului totalitar comunist. Dihotomia între drepturile guvernanţilor şi ale guvernaţilor este uriaşă: în vreme ce Statul avea pretenţia de a şti tot ce face cetăţeanul, până la cele mai intime gânduri şi acte cotidiene, cetăţeanul nu trebuia să afle nimic din «tainele» Statului. Opacitatea instituţiilor comuniste era deplină, angajaţii acestora, până la nivel ministerial, fiind permanent terorizaţi de posibilitatea scurgerii de «informaţii secrete». Această lipsă de transparenţă a fost extinsă la nivelul întregii societăţi, societate devenită ermetică, în special pentru ochiul indiscret al imperialismului.”
O particularitate interesantă a Glavlitului bulgar în domeniul secretului de stat este acceptarea arbitrară a unor principii de secretizare. Menţionând faptul că, de-a lungul anilor, cenzura sovietică a acumulat noi mijloace de control, iar criteriile sovietice ale cenzurii erau lege incontestabilă pentru cenzura bulgară (directorul Glavlit, El. Gavrilova le acceptase cu fanatism), autoarea afirmă că Cervenkov, secretarul general al Partidului Comunist Bulgar, pretindea că intelighentzia bulgară, inclusiv partea ei marxistă, nu a crescut până la nivelul propriilor criterii. Dar aceste criterii nu se potriveau întodeauna cu realitatea bulgară, ajungându-se la situaţii ridicole, „de pildă, practica bulgară, urmând instrucţiunile din URSS, privind apărarea secretului în eventualitatea descoperirii petrolului” (Bulgaria nu are astfel de zăcăminte). Cred că ar fi foarte relevant pentru cazul românesc să se compare sistemele secretului din această perspectivă.

Communist Censorship Institution in Romania

iulie 6, 2012

ABSTRACT

 

In 1944, with the advance of the Soviet troops to the west,  Soviet officers began to implement the Soviet system of censorship in all „liberated” countries. As a rule, this process has been made taking into account specific peculiarities of each country or the Soviet interest and this did not involved, as binding, the establishment everywhere of  the Glavlit institutions. While existence of such state structure was possible only in the Communist regime (Nazis and democratic regimes have not known institutions like Glavlit), Communist system in some countries of the Soviet bloc has dispensed by services of this institutions, operating generally without cracks. Hungary, Yugoslavia and the German Democratic Republic, for example, did not have such institutions. But everything that is being published in these countries was supervised by special departments of the Central Committee and „all cultural institutions throughout the country, from the editorial offices of political journals to the publishing houses of children’s books, theatre managements, scientific as well as artistic institutions have the prime duty of exercising censorship. And those in leading posts at all levels know this and comply”[1]. The abolition of censorship institution inBulgaria (1956) andRomania (1977)  not coincided with the liberalization of their communist (censorship) system.

Romanian censorship began its existence repeating or imitating the stages of Soviet censorship formation: banning and blocking the press (non-communist, opposition, ie nearly all media), purge of books, closure of the private bookstores or their nationalization, punitive measures against public figures etc. As in the Union of Soviet Socialist Republics, the books and media purge started in Romania before the official establishment of the institution of censorship, DGPT – General Department for Press and Publications (Romanian equivalent of the Soviet’s Glavlit). In 1949, when this institution was founded, it was already reaching the third wave of purges. What the USSR developed over decades (eg books purge), was made in only a few years in Romania. Soviet indications were very accurate because of their vast experience. The period of 1944-1949 is little known and it is almost inaccessible due to the total or partial lack of documents (there is not in Romania any archival background about the Allied Control Commission, par example). Therefore, we paid particular attention to this time period.[2]

The first major action of censorship was the purge of books and effective controls of all publications. But these tasks were performed either in the early years or have been  passed into the responsibility of other institutions (the advance control of publications will be conducted by the publishers and editors, for example). In the Soviet Union, censorship, as an independent organization,  was formed on 6 June 1922, having been called „General Department of Literature and Publications” (Glavlit), a subordinate institution of the People’s Committee of Education (Narkompros). In 1933, when the Glavlit evolved, it was subordinate directly to the Council of Ministers of the Soviet Union and changed their name  „Main Administration for Safeguarding State Secret in the Press”.

The complex system of laws on protection of state secrets that was adopted inRomaniasince 1945-1949 can be attributed to two reasons:

1. Romanian Communist Party, with an old tradition of conspiracy, illegal activity, maintained and developed a real „mania for secrecy”[3]. This is explained by communist ideology itself which put in the center of human existence the class struggle, confrontation between the proletariat and its multiple class enemies. The appeal for „revolutionary vigilance” against „inside and outside” enemies was ubiquitous in the speeches of communist party leaders.

            2. Soviet Union’s influence is not at all negligible: „Soviet officials were the main factors that have established data constituting state secrets for all Eastern bloc”[4]. The main state structures, formed after the Soviet model and with the help of the Soviet specialists, have inherited also the Soviet  system for safeguarding the secrecy. Since its establishment in 1948,  the mission of „Securitatea” (romanian security organs)  was: „the defense of democratic gains and assurance of security in Romanian People’s Republic against the conspiracy of internal and external enemies.”[5] In Bulgaria, for example, „The List of state secrets has been elaborated by a commission consisting of El. Gavrilova[6], V. Katishev, officials of the State Security, and of the Ministry of National Defense”, Viktor Katishev being the deputy director of Soviet Glavlit [7].

Initially, protection of State Secrets does not enter into censorship duties inRomania. According to Decree no. 218 (Given in Bucharest on the 20th of May, 1949), for organizing D.G.P.T., subordinated to the Council of Ministers Council of Ministers of the Romanian People’s Republic, the institution has the following obligations:

„a) to edit Official Buletin of Romanian People’s Republic;

             b) to authorize the occurrence of any publications: newspapers, magazines, programs, posters, etc.., taking measures to meet legal requirements for printing;

             c) to authorize the printing of  all kinds of books, in Capital and Province;

             d) to authorize the distribution and  promotion of books, newspapers, and any other publications, as well the import or export of newspapers, books or art objects;

             e) to regulate the work conditions for bookstores, secondhand bookshops, public libraries, newspapers depositories, books depositories etc.;

            f) to prepare and distribute for press official communications of the Council of Ministers and to coordinate the work of press services of ministries, public departments and institutions. „[8]

The situation changed very quickly. Already since November 1951, „this problem has become very important”[9], as stated in a report „about tasks execution for safeguarding state secrets by censorship and media”. Based on documents from the archives, we can see how Romanian officials DGPT  regularly completed the statistics and tables about state secrets entered in the press. In “Statistics of censorship during the month February 1952”, it states that the total number of performed censorships was 642, of which 328 are „censorships of state secrets”[10]. After the Council of Ministers Decision No. 267 (February 23, 1954) about establishing and organizing tasks of censorship institution, he main task of DGPT consists in exercising state control in order to protect state secrets and in terms of political content, of all material with nature of propaganda, agitation and of any publications, prints, to be disseminated in public.[11] From this period, in censorship documents we will find, quite often, statements such as: „General task of the delegates D.G.P.T., and of instructors and lecturers is to defend state security on the ideological plan, strict preservation of the state and party secrets, defence of the party line purity.” [12]

In the communist regime, the censorship was not exercised only by DGPT- the censorship institution. There were “editorial censorship”, effectuated by employees of magazines, publishing houses, radios and televisions, etc.; the “repressive censorship” executed by the political department (political control) of the security organizations; ideological censorship, effectuated by party leadership, which had the first and last word in  why and how it should appear or be banned (The party gave indications to the DGPT); the „inside” censorship which caused authors to guess the ideological,  aesthetic, political regulations of his work over numerous stages of the control. But the main institution of censorship exercised the most important and the largest operations of censorship and control. An army of censors was actually in charge of the whole process of banning, discovering the authors, information, „anti-Soviet” and harmful works. In Soviet Union, Glavlit disappeared with the collapse of the communist regime. The abolition of that institution decided by Nicolae Ceauşescu in 1977 is an essential moment in the evolution of the censorship inRomania and we found documents regarding the last years of this institution.

I tried to reconstruct the activity of censorship institution, step by step, looking for documents in the fund “Committee for Press and Publications”, of the Central Historical National Archives. A timeline of the documents was irrelevant because there are years in which the important documents about the funding of censorship are poor. Therefore, I propose a thematic classification of the fund.

Like pieces in a comprehensive puzzle, the 106 documents from volume I are arranged, chronologically, into two thematic chapters: 1. Structure, attributions; 2. The activity of censorship departments. Volume II contains three parts: 1. Relations DGPT (CPT) with other institutions; 2. Direction Control-Training. Centre-Province relation; 3. The censor. Main character (191 documents). Some important issues are discussed in the foreword „Censorship mechanisms in the communist regime in Romania” (vol. I) and afterword „State secret and censorship institution” (vol. II).

 


[1] Pierre Kende, Censorship in Hungary, Dušan Havliček, Public information in the soviet political systems, Research project, Crises in Soviet-type systems, Study No. 9, Koeln, 1985, p. 44.

[2] We’ve put together a volume of documents refering the activity of censorship during the first period: Epurarea cărţilor în România. Documente (1944-1964), (The Purge of books in Romania), edition, preface and notes by Liliana Corobca, Bucureşti, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2010.

[3] Florian Banu, „Secretul de stat în România populară sau despre societatea ermetică” (The state secret in popular Romania or about the hermetic society), in Dosarele Istoriei, no. 10(86)/2003, („Buletin C.N.S.A.S.”, no. 4), p. 52.

[4]  Vesela Chichovska, „Glavlit (1952-1956). Izgrazhdane na edinna cenzurna sistema v Bulgarija” (Establishment of unique system of censorship in Bulgaria) in Istoricheski pregled, 1991, knizhka 10, p. 52.

[5] Florian Banu, op. cit., p. 52.

[6] The leader of Bulgarian Glavlit.

[7] Vesela Chichovska, op. cit. p. 52.

[8] Romanian Central Historical National Archives (ANIC), Fund „Press and Publications Committee” (CPT), file 13.1950, tab 57.

[9] ANIC, CPT, file 22.1952, tabs 38-40.

[10] Ibidem, tabs 61-62.

[11] ANIC, CPT, f. 10.1949, t. 18.

[12] Ibidem, f.  4.1955, t. 45.

 

●  Instituţia cenzurii comuniste în România, 1949-1977. Documente. Vol. I-II (Communist Censorship Institution in Romania), forthcoming.       

«Privacy policy in law», cenzura, secret de stat la Sankt-Petersburg: Conferinta

martie 24, 2012

General and professional education committee ofLeningradregion

PushkinLeningradStateUniversity

Nizhny Novgorod Regional department of Russian society of historian-archivists

 

invite historians and lawyers to take part

 

in the international science conference

 

«Privacy policy in law»

 

that will take place on April 4-5, 2012

 

The goal of the conference is to unite scientific societies of historians and lawyers for studying relevant and ill developed issues of judicial science and history of state and law, developing new knowledge and sharing experience.

The aims of the conference are to provide an opportunity to discuss for the first time the history of the development and realization of privacy policy in law, not only in Russia, but also abroad; to create the intellectual foundation for the further studies of important problems in judicial science, to define possibilities of scientific issues, connected to the work of privacy policy.

 

Major fields of work:

  • · military and state secret inRussiabefore the revolution
  • · commercial secret inRussiabefore revolution
  • · personal secret, letters and other types of secret information inRussiabefore revolution
  • · military and state secret in RSFSR andUSSR
  • · private life, letters in RSFSR andUSSR
  • · history of secret clerical correspondence inRussiaandUSSR
  • · special funds in libraries, museums and archives ofUSSR. History and legal base
  • · privacy policy in modern law ofRussian Federationin 1991-2011
  • · theoretical questions of the privacy policy. Privacy policy in Europe, theUSA, East.

 

Conference allows postal participation. Conference application form and article matters should be sent to the e-mail not later than April 1,  2012. Application form must contain: the title of the report; first name, second name and surname of the author; academic degree and rank, position; full name of the organization they represent.; address where the conference book should be sent, telephone, e-mail of the author; participation form (live/postal).

Works, published in this international conference are equal to the work publications in major reviewed scientific journals and publications, which reflect the main scientific results of dissertation.

Organizing committee reserves the right to pick out the articles for publication in the “Leningrad judicial magazine” (recommended by the HAC – Higher Attestation Commission – for the publications in “Science of law” subject).

The cost of 1 article publication: 1 page – 200 RUB (5 EUR). Size of the article is from 5 to 10 pages. Norms of work appearance are according to government standart. Word, line spacing 1.

Payment receipt (with account details ofPushkinLeningradStateUniversity) is sent to the author together with the confirmation, that the article is accepted to be printed.

 

 

Conference works Books are sent to the authors if the postage expenses are paid: around Russia– 100 RUB (3 EUR), for the foreign participants – 300 RUB (8 EUR). For more information about the conference, accomodation and participation phone: (812) 466-80-29 (the Department of the theory and history of state and right) or send an e-mail: kaftigp@gmail.com (with the mark “privacy policy conference”). Executive secretary Ksenia Malych.

 

Our Address:196605, St. Petersburg, Pushkin, Peterburgskoe Shosse 10

Organization committee