Archive for Aprilie 2012

MECANISMELE CENZURII COMUNISTE ÎN ŢĂRILE FĂRĂ „GLAVLIT”

Aprilie 1, 2012

Faţă de alte ţări ale blocului comunist, Ungaria a avut, din punctul de vedere al sistemului cenzurii, un statut mai special. În această ţară n-a existat o instituţie similară Glavlitului, cenzura fiind coordonată de partid. Toate instituţiile culturale s-au subordonat Comitetului pentru Politica Culturală, înfiinţat cu scopul de a stabili „normele pe care artiştii şi scriitorii trebuie să le urmeze”[1]. Pierre Kende, în studiul „Censorship in Hungary”, precizeată că „prima obligaţie a tuturor instituţiilor culturale din ţară, de la redacţiile ziarelor politice până la editurile de carte pentru copii, teatrele, instituţiile ştiinţifice şi artistice, a constat în exersarea cenzurii”[2], altă ipostază a cenzurii s-a manifestat în „conştiinciozitatea jurnaliştilor şi editorilor, dublată, în majoritatea cazurilor, de vigilenţă profesională şi un subtil instinct politic”. Cenzura făcea parte din activitatea cotidiană a editurilor, care se aflau sub supravegherea statului.

După înlăturarea de la putere a lui Rákosi[3], între 1957-1963, la începutul guvernării lui János Kádár[4] urmează o perioadă de relaxare culturală, fiind republicaţi şi unii autori interzişi; „cenzura a rămas prerogativa editorilor individuali, care primeau note cu tot ce era inacceptabil în publicaţiile lor, la întâlnirile bisăptămânale ale editorilor sub auspiciul Secţiei de propagandă a C.C. a Partidului. ”[5] În 1965, „Biroul de Informaţii al guvernului era responsabil de distribuirea materialelor străine în Ungaria, iar Direcţia Generală a Publicaţiilor de pe lângă Ministerul Culturii de autorizarea publicaţiilor interne”[6].

În 1977 apare prima publicaţie în regim samizdat, volumul Profil, o colecţie de 34 de eseuri pe teme literare, filosofice şi sociologice[7], care pune începutul unei tradiţii a samizdat-ului în Ungaria.

Nici în Germania de Est  nu a existat o instituţie specială pentru exercitarea cenzurii, fapt care îi permitea Erich Honecker[8] să pretindă că „Noi nu avem cenzură. Cenzura înseamnă că trebuie să duci şpalturile la verificare. Din acest punct de vedere se poate constata faptul că, spre deosebire de celelalte ţări socialiste, noi nu avem cenzură”[9].  Bodo Plachta, specialist în cenzura şi literatura germană, aduce nenumărate exemple care infirmă cuvintele oficialului german. De altfel, în 1991, doi cercetători, Ernest Wichner şi Herbert Wiesner, au publicat o carte, Cenzura în RDG. Istoria, practica şi «estetica» interzicerii literaturii[10], cu ocazia deschiderii unei expoziţii despre cenzură, în care au fost expuse operele scriitorilor, cu pagini cenzurare, comentându-se motivul.  Intervenţiile „redactorilor”  demonstrează similitudinea activităţii cenzoriale între o ţară cu Glavlit şi una fără astfel de instituţie, volumul oferind o panoramă asupra politicii culturale şi o incercare de descifrare a mecanismului cenzurii în RDG (şi nu numai). Această idee e susţinută şi de cenzorul sovietic Solodin, care afirmă: „Singurii faţă de care nu am avut niciodată niciun fel de pretenţii au fost nemţii de est, care şi-au creat un sistem de control uimitor din punctul de vedere al elasticităţii şi efectivităţii, când cenzura prealabilă nu exista şi toată responsabilitatea le revenea redactorilor de ziare care erau, în esenţă, şi cenzori.”[11]

La fel ca în Ungaria sau în Republica Democrată Germană, în Iugoslavia „controlul media şi al tipăriturilor a fost responsabilitatea politică a editorilor”[12] .


[1] Mihály Szegedy-Maszác, „The Introduction of Communist Censorship in Hungary: 1945-49” (pp. 114 -125) în History of the Literary Cultures of East-Central Europe…, ed. cit.,  p. 122.

[2] Pierre Kende,  Censorship in Hungary…, ed. cit., p. 44.

[3] Mátyás Rákosi (1892-1971) – Secretar General al Partidului Comunist Ungar (1945- 1948), Secretar General al Partidului Muncitoresc Ungar (1948-1956), dictator stalinist care a dus o politică de teroare împotriva opoziţiei, imitând regimul sovietic.

[4] János Kádár (1912-1989) – Secretar General al Partidului Muncitoresc Ungar (1956-1988), în timpul guvernării lui,  Ungaria a cunoscut o perioadă de stabilitate şi liberalizare, cum nu a existat în alte ţări ale blocului comunist.

[5] Hungary  de George Gömöri în Censorship : a world encyclopedia, ed. cit.,  p. 1124.

[6] Censorship: An English and Hungarian View, Hungarian Background Report Nr. 173/ 3 aug. 1978 în Ioana Macrea-Toma, op. cit., p. 226.

[7] Hungary  de George Gömöri, op. cit., p. 1125.

[8] Secretarul General al Partidului Socialist Unit din Germania, conducătorul Germaniei de Est între 1971-1989.

[9] Bodo Plachta, Zensur, Stuttgart, Reklam, 2006, p. 187.

[10] Zensur in der DDR. Geschichte, Praxis und „Aestetic“ der Behinderung von Literatur, erarbeitet und herausgeben von Ernest Wichner und Herbert Wiesner, Literaturhaus Berlin, 1991.

[11] V. A. Solodin, op. cit., p. 324.

[12] Jonathon Green, op. cit., pp. 662-663.

Anunțuri