Archive for Ianuarie 2011

Principalele teme ale poeziei basarabene (Liliana Corobca)

Ianuarie 30, 2011

Principalele teme ale poeziei basarabene
în anii ’50 (fragment)

Antologia „Poezia Moldovei” a apărut în anul 1954 şi e alcătuită din trei părţi: “Poezia clasică” (paginile 5-176), “Poezia contimporană” (177-616) şi “Poezia norodnică” (616-656). Câteva “notiţe biografice” despre fiecare poet încheie culegerea. La capitolul “Poezia contimporană” sunt incluşi 21 de autori cu poeziile lor cele mai “reprezentative”. Nu se menţionează cui aparţine selecţia versurilor.
Principalele teme ale poeziei din această perioadă nu sunt greu de depistat. E suficient să parcurgi câteva pagini ca să descoperi schema după care s-au orientat alcătuitorii antologiei: Partidul lui Lenin şi Stalin, Eliberarea (Slobozirea Basarabiei), Patria Sovietică (Moldova Sovietică), viaţa nouă (colhoz, uzine, şcoli) etc. Deducem importanţa temei nu doar după cantitatea de poezii, dar şi după locul pe care-l ocupă la fiecare autor: primele poeme selectate sunt Capitala ţării noastre (Andrei Lupan), În faţa Cremlinului (Petrea Cruceniuc), Patria (Emilian Bucov), În Piaţa Roşie (Liviu Deleanu), Surori şi fraţi (Simion Mospan) etc. Pe ultimul loc, în cazul fiecărui autor, se află poeziile pentru copii, despre anotimpuri (despre primăvară), despre dragoste, Povestea unui şoarece de Gheorghe Meniuc, Ce se-ntâmplă-n viaţă de Vladimir Russu, Codrii de Igor Creţu… Desigur, nu putem discuta despre valoarea poeţilor (probabil, multe poezii care nu se încadrau în tiparul impus n-au fost incluse).

***

Ipostaze duios-paterne ale conducătorilor. Copilaşi nevinovaţi sunt luaţi în braţe sau priviţi cu dragoste (de către conducătorul însuşi sau de către tablouri cu chipurile lor):
Ilici la copilaşi priveşte
Şi ochii, parcă vii, zâmbesc,
Ce primăvară înfloreşte,
Ce flori în ţara noastră cresc!
(Primăvara)

Şi ce surâs senin şi însorit
I s-a ivit copilului pe faţă,
Când Stalin, ca un tată fericit,
L-a ridicat şi l-a cuprins în braţe.

Norodul truditor aplauda
Şi-şi ridica în slăvi conducătorul,
Care în toată măreţia sa
Tînea atunci în braţe ― Viitorul.
(În piaţa roşie)
Poezii despre locurile de naştere şi anotimpurile în care de nasc conducătorii. Despre imposibilitatea lor de a muri sau incapacitatea de a fi imaginaţi drept morţi:
Mi s-a părut că inima-i zvâcneşte,
C-a aţîpit puţîn, ca orice om,―
Ş-am vrut să strig: Tu vezi? Îi viu!
Trăieşte!
Dar m-am temut să nu-l trezesc din somn.
(Cuvântul lui Lenin)

El îi cu noi oriunde şi oricând,
El, viu, păşeşte-n fruntea omenirii.
Însăş cuvântul L E N I N
pe pământ
Însamnă ― nemurire.
(Gânduri despre Lenin)

Din viaţă Stalin n-a plecat,
Că el
mai viu îi decât viaţa…
El însuş
astăz dimineaţă
Cu mâna-i caldă
mi-a-nmânat
Biletul de partid.
Nu!
Stalin
n-a murit!
(Eşind de la Raicom)

În zîua ceea şi-au udat bucvarul
Cu lacrimi milioane de copii
Şi nu credeau, nu pricepeau şcolarii,
Cum oare Stalin a putur muri!

Ei doar ştiau, păşind întâia oară,
Ori învăţând întâiul lor cuvânt,
Că pomu-i pom, că floarea este floare
Şi că trăieşte Stalin pe pământ. […]

În limita posibilităţilor, fiecare republică dispunea de un spaţiu poetic acordat eroilor naţionali. Haiduci care-i apără pe cei sărmani, partizani , soldaţi eroi etc.
Ne-am avântat ca vulturii în zbor,
Ca şoimii depe munţi, de printre nori,
Cotovski şi Lazo şi alţi eroi
Au fost în fruntea luptei dela noi.
(Basarabenii)

Sub curgan înverzit
Doarme fiul iubit
Al Moldovei pe veci slobozite.
Slavă ţie Glavan ―
Partizan moldovan!
Slavă Patriei noastre iubite!
(Cântic despre comsomolistul Glavan)

Or trece anii-n lungul lor şirag
Şi peste vremi, în doine şi alean,
Noi, frţii tăi de neam şi de meleag,
Te vom slăvi mereu, Boris Glavan.
(Or trece anii…)

În satul ista s-a născut Cotovski,
Cel mai viteaz voinic dintre voinici.
(Voinicul din Hânceşti)

********

Eliberarea. Poeme lungi care încep cu viaţa grea, ţărani rufoşi şi bolnavi, slugi flămânde, fete sărace şi fără zestre pe care boierul…, apoi vin eliberatorii şi totul se schimbă. Sau o variantă tipic basarabeană: în Moldova Autonomă (Transnistria) se construieşte comunismul fericit şi luminos, iar pe maul celălalt al Nistrului, bieţii basarabeni îndură chinuri neînchipuit de crunte din partea cotropitorilor străini, adică români.
Ş-atunci când lupta dase rodul ei,
Spre noi s-au furişat, ca nişte zmei,
Boierii răpitori de peste Prut,
Şi dela fraţii ruşi pe noi ne-au rupt.
(Basarabenii

Surori şi fraţi
Aţi fost argaţi,
Bătuţi fără de milă
De cei boieri români.
Voi n-aţi văzut lumină,
Trăind ca nişte câini! […]

Surori şi fraţi,
Din iad sculaţi!
Păşiţi la viaţă nouă,
Voi, fraţi basarabeni!
V-am dat slobodă vouă,
Iubiţii moldoveni.
(Surori şi fraţi)
Acastă durere naţională e resimţită şi la nivel vegetal. Balada Un copac: “Pe malul drept, ciuntit, beteag / Creştea la Nistru un copac” care “în cuvinte povestea / de soartă rea şi viaţă grea”; “Nici nu se răcorea de ploi / Aprins de chinuri şi nevoi”; “Lăcusta frunzele-i mânca / Vrăjmaşii crenjile-i dărmau, / îl tot ciupeau, îl tot ciopleau, / La urmă îl şi jupuiau.” Însă fraţii lui de pe celălălt mal sunt fericiţi, “de jele nu mai plâng,/ Dar toată vara se mândresc, / Şi mustul soarelui rodesc. / De ploi îs proaspeţi răcoriţi, / Întotdeauna înfloriţi,/ Întotdeauna verzi, frunzoşi, / Salută viaţa bucuroşi.” Copacul nostru îşi întindea rugător ramurile spre malul stâng.
Dar iată vremea a venit
Şi spre copac noi ne-am pornit,
Noi, vulturii prin munţi aleşi,
Noi, şoimii de prin codrii deşi
Cu soarele aprins pe steag
Şi sufletul dischis cu drag.
Copacul parcă s-a trezit,
Venirea noastră a sîmţit,
Un soare nou l-a-mbrăţişat,
În stropi de aur l-am scăldat.
I-am alungat lăcusta ră,
L-am scos noi din nevoia gre.
(Un copac)
După eliberare urmează (în ordine cronologică) colectivizarea, industrializarea, alfabetizarea şi rusificarea.
Colhozul are cinci mii de hectare,
Are livezi şi pomi nenumăraţi,
Dar astăzi a-nflorit o simplă floare
Şi parcă-am fi deodată mai bogaţi.
(Citrus)

Îmi aduc aminte
Vremea din trecut,
Cum trăia norodul
De amar şi slut. […]

Noi o viaţă bună
În colhoz trăim,
Şi înspre comună
Drumul larg zîdim.
(Cânticul colhoznicului)

***
Oraşul Tiraspol, murdar, cu jandarmi şi ureadnici mustăcioşi, “cu opt bisărici, şese sinagogi, / Cu trii oloiniţi şi-ncă vreo morişcă” (în trecut) a devenit acum de nerecunoscut:
Tiraspolul creşte,
Mişcarea-i grăbită.
O fabrică mare
Pe mai îi zâdită.
(Tiraspolul)

Pe uliţi îi vedea excavatoare,
La făbrici ― tehnică de multe feluri.
Şi toate
Ca şi razele de soare,
Rusia i le-a dat moldovei mele.
(Scrisoare prietenului)
Stahanovişti moldoveni:
O, zî de iunie măreaţă!
Această vahtă-n cistea ta!
În ţeh ― un freamăt cald de viaţă,
Şi-n orice inimă ― un steag.

El stă la strung, scăldat în soare,
Stahanovistul moldovan,
Cu-aceeaşi râvnă creatoare
Cu care-artistul stă la pian.
(În ajun)
***
Moldovenii aduc rusoaice în Moldova: Poezia “Dela Nistru pănla Don”. Întâiul vapor din Moldova a ajuns în portul Calaci:
Se-opreşte cu şuier vaporul
Condus de Gheorgiţă Cucoru.

El vine tăman din Soroca,
Să-şi iei-n Ţâmleanca norocul.

Aici pentru vlagă luptase
Cazacica zburdalnică ― Tasea.

O iubire tandră se înfiripă:

Şi-au scris într-un an ― iubitori ―
Trii sute cinzăci de scrisori.

― Pe Nistru îi foşnet de vie,
Tasie, Tasie, Tasie!

Pe Don s-au aprins albăstriţe,
Gheorghiţă, Gheorghiţă, Gheorghiţă!

Vaporul se intoarce şi nunta se face:

…Pe Don― mai puţân cu o fată,
Pe Nistru ― mai mult c-o nevastă.
(Dela Nistru pănla Don)
***
***
Tema războiului. Poezii foarte lungi. Eroism, curaj, sacrificii în numele patriei etc.
Da vrăjmaşilor vreu să le spun
La sfârşitul poemei:
Nu atingeţi soldatul,
Călit în pohoduri şi foc.
De sfârşitul lui Hitler să ştiţi
Deamu-i vremea, îi vremea!
Noi – sovieticii –
Ac om găsi pentru orice cojoc!
(Îs ostaşul de ieri)

Poezii despre muncitori şi ţărani exemplari, dar şi tema femeii emancipate e tratată cu entuziasm.

Leana tractorista:
Frunzuliţă, Leană dragă,
Focul dragostei nu-i şagă,
Vra şi Leana anul ista,
Să ajungă tractoristă.

Că bădiţa, ardă-l dorul,
Zî şi noapte-i cu tractorul,
Cu tractorul pe câmpie,
Şi-n sat n-are când să vie.

Şi atuncea, împreună,
Or lucra cu voie bună,
Or porni-amândoi tractorul
Şi nu i-a mai arde dorul.
(Frunză verde, lămâiţă)

Mărioara combainera:
Alta nu-i ca Mărioara,
Combainera bălăioară ―
Cei ami harnică-n câmpie,
Cei dintâi la veselie.
(Mărioara)
***

Tema “Educarea noii generaţii” a fost tratată cu maximă seriozitate şi talent. Procesul educativ îşi pornea traiectoria începând de o fragedă vârstă, de obicei, încă din leagăn. Fiecare poet s-a simţit responsabil să-şi înceapă măcar un poem sau două cu “Nani-nani”…
«Nani-nani, puiul mamei,
Muguraş neatins,
N-ai nici grijă, n-ai nici teamă..»
A zâmbit colilu-n leagăn […]

Pentru pruncul tău cel rumăn
Şi nevinovat,
În America deacuma
Eprubetele cu ciumă
Stau în termostat. […]

Cine eşti, oricum te cheamă,
Orişiunde-ai fi,
Cu voinţa ta de mamă,
Eşi la luptă fără teamă:
― N-om îngădui!
(Lângă leagăn)

Nani liu-liu, nani-liu,
dormi, alt cântic nu mai ştiu;
anii tăi încet se-ncheagă-n
albia făcută leagăn
şi în zorii de lumină
ce-or să vină ―
nani-liu…
Mâine, când te vei trezi,
răsăritul dimineţii
altă lume va găsi
pentru trudnicia vieţii,―
dormi, alt cântic nu mai ştiu,
Nani liu-liu, nani-liu…
(Cântic de leagăn, Bucureşti, 1933)

După primele iniţieri materne, apare tatăl care ţine discursuri memorabile fiului (de cele mai multe ori), dar şi fiicei (din când în când). Pretexte pentru a reînvia trecutul viforos, pagini de istorie eroică…

Az numeri zăce ani, ochiosul tatei,
Şi eşti frumos ca primăvara;
Eu ştiu:
îi creşte nalt ca bradul
Sub bolta cerului, sub soare! […]

Colhoznicii Poltavei te-au hrănit,
Te-au legănat bâtrâne din Saratov
Şi ţi-a păzit plăpânda viaţă
Aceeaş Patrie sovietică
Mângâietoare şi măreaţă,
Mângâietoare şi puternică.
Iar când în patruzeci şi patru
Te-ai reîntors în satul din colini,
Tu nu-l ştiai atunci pe tata
Şi-i declinai cuvântu-n femenin…
(Ai zăce ani, ficiorul tatei)

Am să-i spun băietului povestea
Luptelor şi şleahurilor estea,
Am să-l fac să vadă şi să sâmtă
Vremea ceea mare şi ferbinte.
(La hartă)

În urmă:
România lui Mihai,
Încinsă cu pistolul şi cu sabia,
În faţa mea:
discătuşatul plai
Şi paşnicul cuprins al Basarabiei.

antologia a fost publicata in revista electronica „Asymetria” : http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=557

Anunțuri

De ce îşi pune omul întrebări?

Ianuarie 24, 2011

(http://www.contrafort.md/old/2010/187-188/1892.html,
Contrafort : 7-8 (187-188), iulie-august : (Chestionar „Contrafort” : : De ce îşi pune omul întrebări? (Răspund: Aureliu Busuioc, Liliana Corobca, Vlad Grecu)

1. Ce trăsătură de caracter vă definește cel mai bine și care a fost cea mai nepotrivită calitate pe care v‑au atribuit-o alții?

2. Credeți că e posibil să trăim numai în adevăr, să excludem minciuna?

3. Ați fost vreodată cu adevărat fericit în meseria scrisului?

4. Ce prețuiți mai mult: libertatea umană sau datoria față de patrie?

5. Ce ați dori să discutați cu un scriitor celebru, dacă v-ați întâlni cu el la o casă de creație?

6. Ați încheia un „pact faustic” pentru a crea o operă monumentală?

7. Credeți în Geneză sau în Teoria evoluționistă?

8. Vă deranjează faptul că religiile monoteiste nedrep­tățesc femeia?

9. Ați accepta să plecați într-o călătorie în spațiu pentru a cunoaște tainele Universului, știind însă că nu vă veți mai revedea părinții, rudele și prietenii?

10. Dacă nu v-ați fi născut în România/Moldova, în ce țară din lume ați fi dorit să trăiți?

11. Dacă ați avea posibilitatea să alegeți, în ce epocă din trecut aţi dori să trăiți?

12. În ce tablou al unui pictor celebru v-ar plăcea să intrați?

13. Preferați un guvern național sau un guvern european?

14. Care este, după părerea Dvs., cea mai mare impostură a lumii?

15. Dacă vi s-ar oferi ocazia, în ce moment al istoriei ați interveni pentru a da un alt curs evenimentelor?

16. Aveți un model pentru femeia perfectă?

17. Ce calități apreciați la un bărbat?

18. Vi s-a întâmplat să jucați în viață „roluri” care nu vi se potrivesc?

19. Ați simțit vreodată nevoia să vă răzbunați pe cineva, să faceți rău cu intenție?

20. Vă place să dați sau să primiți?

21. Care „nebun al lumii” – ne gândim la iconoclaști și reformiști, cei care contribuie la emanciparea spiritului uman – vă este cel mai simpatic?

22. Ce compozitor vă place cel mai mult?

23. De ce își spune omul povești?

24. Vă e frică de singurătate?

25. Ce fel de poezie vă place, sunteţi deschis către mai multe formule poetice?

26. Dacă ați scrie un scenariu de film, cu ce regizor – clasic sau contemporan – ați dori să colaborați?

27. Ați simțit vreodată tentația puterii?

28. Ce personaj nedreptățit, subevaluat din istoria omenirii, ați dori să-l reabilitați?

29. Ce calitate proprie unui alt popor ați dori să o aibă și poporul român?

30. Când scrieți (dimineața sau seara) și ce stimulente folosiți pentru scris?

31. Cu ce vă „hrăniți” îngerul de pe umăr?

32. Ce așteptați, știind că nu va veni niciodată?

33. De ce își pune omul întrebări?

Liliana Corobca:

1. Cred că mi-ar plăcea să mă definească în primul rând sinceritatea. Alţii mă consideră mult mai flexibilă decât pot să fiu şi asta mă pune în dificultate de multe ori.

2. Cred că mai degrabă e posibil să trăim numai în minciună, dacă e vorba de stat, de comunitate, de societate. Ca persoană particulară, cu întrebarea formulată la singular şi nu la plural, eu cred că pot să trăiesc numai în adevăr. Sună cam pompos şi simt nevoia să adaug: „pe o perioadă determinată de timp”.

3. Da, de foarte multe ori, cu adevărat.

4. Ambele sunt clişee. Preţuiesc desigur libertatea, patetică, poetică, pragmatică.

5. Dacă este doar un scriitor celebru, l-aş întreba ce crede despre alimentaţia „bio” . Dacă e un scriitor celebru care îmi place, pe care îl apreciez mult, l-aş întreba despre cărţile pe care le-a scris, despre copilărie, despre iubire.

6. Nu. Dar lupta cu Faust mi se pare fascinantă. Şi la sfârşit, cenuşa lui Faust să se prelingă neputincios, artistic, de-a lungul camerei de luat vederi, de-a lungul textului, de-a lungul rochiei strălucitoare şi impenetrabile.

7. Un picuşor. Cred şi în povestea celor trei purceluşi, cum să nu cred în Geneză? Cred în minuni, în poveşti, în puterea binelui etc.

8. Mă deranjează e prea mult spus. Dar răspunsul e mai degrabă da.

9. Tocmai m-am întors dintr-o călătorie, cu multe bagaje, cu stat la cozi lungi, cu oboseală şi nesomn. Pentru tainele Universului nu am, pentru moment, vreo curiozitate specială, iar să călătoresc nu-mi doresc 20 de ani înainte. Şi există oameni dragi mie de care nu vreau să mă despart. Tainele să mai aştepte.

10. Republica Moldova este exact ţara în care trebuia să mă nasc. Aş vrea să trăiesc în ţara unde aş putea să trăiesc din meseria mea, scriind în limba mea. Nu ştiu unde, adică.

11. În epoca lui Pericle.

12. În „Al nouălea val” de Ivan Aivazovski, în barca ceea pe marea învolburată. A fost primul tablou care a lăsat asupra mea o impresie de neuitat; din tot „Ermitajul”, a rămas cel mai clar în memoria mea. Mare, ameninţător, puternic. Eu (eram) copil mic, slăbuţ, asupra căruia se îndreaptă atâtea valuri prea mari. Şi acel soare orbitor care, aşa cum ne repeta ghidul, sugerează supravieţuirea, victoria.

13. Cred că un stat mare şi puternic şi-ar întări puterea într-un guvern european, un stat mic ar fi mai independent într-un guvern naţional. Depinde de ţară. Prefer pădurile virgine.

14. Veşnicul sclavagism la care cei puţini privilegiaţi îi supun pe ceilalţi, în numele unor idei corecte şi frumoase.

15. N-aş lăsa bolşevicii să ajungă la putere.

16. Sunt împotriva modelelor de orice fel.

17. Inteligenţa, clarviziunea, tandreţea, fidelitatea, voinţa, simţul umorului şi altele pe care le întâlneşti mai ales în unele romane, unde apar bărbaţi.

18. Aproape de fiecare dată când a trebuit să „joc”. Dar altfel nu mi-aş fi dat seama că nu mi se potrivesc. În general, îmi place să mă joc fără ghilimele şi fără roluri.

19. Am simţit. Iar atunci când, în ultima clipă, am renunţat să mă răzbun, m-am simţit puternică şi învingătoare.

20. Îmi place să dau.

21. Diogene.

22. Mozart, are o „Fantezie” pe care o pot asculta la nesfârşit. Altfel, prefer varietatea, combinaţiile muzicale inedite, noutatea.

23. Pentru că este slab şi gingaş.

24. Nu.

25. Cred că sunt deschisă, uneori. Îmi place poezia care mă surprinde şi care vorbeşte despre mine (în locul meu), îmi place să mă identific, să mă topesc într-un vers. Îmi place şi poezia privirilor, a gesturilor, a limbilor complicate pe care le ascult şi nu le înţeleg, poezia hainelor, a anotimpurilor. Chiar şi politica are, câteodată, ceva din poezia contemporană.

26. Cu Lars von Trier.

27. Da, când am fost preşedintele unităţii de pionieri şi trebuia să pedepsesc pionierii care îşi uitau cravata acasă.

28. Giordano Bruno.

29. Poate mai multă mândrie „naţională”, specifică statelor puternice.

30. Seara scriu, de obicei. Nu am nevoie de stimulente, de obicei.

31. Cu pace.

32. Aştept marea iubire, pe un cal alb. Şi niciodată nu spun „niciodată”.

33. Pentru că nu-i ajunge acest paradis, vrea altul, mai sofisticat, mai fericit, mai liber.

2. Credeți că e posibil să trăim numai în adevăr, să excludem minciuna?

3. Ați fost vreodată cu adevărat fericit în meseria scrisului?

4. Ce prețuiți mai mult: libertatea umană sau datoria față de patrie?

5. Ce ați dori să discutați cu un scriitor celebru, dacă v-ați întâlni cu el la o casă de creație?

6. Ați încheia un „pact faustic” pentru a crea o operă monumentală?

7. Credeți în Geneză sau în Teoria evoluționistă?

8. Vă deranjează faptul că religiile monoteiste nedrep­tățesc femeia?

9. Ați accepta să plecați într-o călătorie în spațiu pentru a cunoaște tainele Universului, știind însă că nu vă veți mai revedea părinții, rudele și prietenii?

10. Dacă nu v-ați fi născut în România/Moldova, în ce țară din lume ați fi dorit să trăiți?

11. Dacă ați avea posibilitatea să alegeți, în ce epocă din trecut aţi dori să trăiți?

12. În ce tablou al unui pictor celebru v-ar plăcea să intrați?

13. Preferați un guvern național sau un guvern european?

14. Care este, după părerea Dvs., cea mai mare impostură a lumii?

15. Dacă vi s-ar oferi ocazia, în ce moment al istoriei ați interveni pentru a da un alt curs evenimentelor?

16. Aveți un model pentru femeia perfectă?

17. Ce calități apreciați la un bărbat?

18. Vi s-a întâmplat să jucați în viață „roluri” care nu vi se potrivesc?

19. Ați simțit vreodată nevoia să vă răzbunați pe cineva, să faceți rău cu intenție?

20. Vă place să dați sau să primiți?

21. Care „nebun al lumii” – ne gândim la iconoclaști și reformiști, cei care contribuie la emanciparea spiritului uman – vă este cel mai simpatic?

22. Ce compozitor vă place cel mai mult?

23. De ce își spune omul povești?

24. Vă e frică de singurătate?

25. Ce fel de poezie vă place, sunteţi deschis către mai multe formule poetice?

26. Dacă ați scrie un scenariu de film, cu ce regizor – clasic sau contemporan – ați dori să colaborați?

27. Ați simțit vreodată tentația puterii?

28. Ce personaj nedreptățit, subevaluat din istoria omenirii, ați dori să-l reabilitați?

29. Ce calitate proprie unui alt popor ați dori să o aibă și poporul român?

30. Când scrieți (dimineața sau seara) și ce stimulente folosiți pentru scris?

31. Cu ce vă „hrăniți” îngerul de pe umăr?

32. Ce așteptați, știind că nu va veni niciodată?

33. De ce își pune omul întrebări?

O privire cronologică asupra procesului de epurare a cărţilor în URSS (fragment)

Ianuarie 14, 2011

Paralel cu Tribunalul Revoluţionar, care avea funcţii punitive, începutul cenzurii în URSS este legat de activitatea susţinută a Cenzurii Militare, care, în loc să se desfiinţeze, îşi lărgeşte tot mai mult domeniul de influenţă după sfârşitul primului război mondial. Două rapoarte, „Despre cenzura militară a ziarelor, revistelor şi a tuturor publicaţiilor periodice” (21 iunie 1918) şi „Despre cenzura Militară” (23 decembrie 1918), semnate de Leon Troţki , arată că, în scopul păstrării secretului militar, Cenzura Militară are în subordine controlul prealabil al tuturor tipăriturilor, desenelor, imaginilor foto şi cinematografice destinate apariţiei etc., care conţin informaţii cu caracter militar; iar toţi acei care publică fără avizul Cenzurii Militare vor fi pedepţi de Tribunalul Revoluţionar. De fapt, aceste atribuţii erau cu mult depăşite. V. Volovnikov, comentatorul volumului de documente Cenzura în Uniunea Sovietică, afirmă în acest sens: „Deşi, conform prevederilor şi hotărârilor oficiale, cenzura militară avea în compentenţa sa doar controlul materialelor cu caracter militar, până în 1922, când s-a înfiinţat Glavlit-ul , fără permisiunea Cenzurii Militare nu putea să apară nicio ediţie, indiferent de tematică.” În momentul înfiinţării Direcţiei Generale pentru Literatură şi Tipărituri (Glavlit), s-a propus ca o parte din atribuţiile Cenzurii Militare de fie preluate de organele securităţii (în anii 1944-1945 Cenzura Militară românească şi cea sovietică au contribuit la constituirea sistemului comunist de cenzură în România, aproape repetând etapele de înfiinţare ale Glavlit-ului în URSS).

Treptat, se pregătea terenul pentru centralizarea sistemului cenzorial. Motivul principal al constituirii Glavlit-ului nu consta în calitatea îndoielnică a cenzorilor sau a muncii lor, căci toate instituţiile făceau, în general, exces de zel, ci că fiind prea multe – Cenzura Militară, Tribunalul Revoluţionar, Editura de Stat şi alte structuri subordonate acestora – erau greu de coordonat şi de controlat, la rândul lor. Sarcina dificilă a unificării cenzurii i-a revenit lui Troţki, care a întocmit o serie de rapoarte, referate, propuneri despre organizarea cenzurii, care vor duce, pe data de 6 iunie 1922, la apariţia Glavlit-ului. La 4 mai 1921, Troţki prezintă un referat despre activitatea Comisiei pentru tipărituri, după audierea căruia Biroului Politic hotărăşte elaborarea unor proiecte privind difuzarea cărţilor şi ziarelor etc. La 22 martie 1922, un grup de înalţi funcţionari de stat: Unşliht, Meşceriakov, Lunaciarski, Iakovlev au prezentat rapoarte „Despre cenzura politico-militară a Direcţiei Politice de Stat”. În cadrul acelei şedinţe s-a stabilit:
„a) a se considera necesară unirea tuturor tipurilor de cenzură într-un singur centru (Narkompros ), iar conducerea tipografiilor să rămână sub controlul GPU .
b) în fruntea cenzurii să fie numită o persoană de către Narkompros, cu consilieri de la oficiul militar şi GPU.”
Tot în cadrul acestei şedinţe s-a hotărât „aprobarea propunerii lui Meşceriacov de a elibera de obligaţia de a cenzura Editura de Stat, Presa sovietică de partid, Direcţia Generală a educaţiei politice, CC al PCRus. şi Cominternul” (adică toate instituţiile care deţineau controlul în diverse domenii).
Direcţia Generală pentru literatură şi tipărituri, Glavlit-ul , s-a înfiinţat pe data de 6 iunie 1922, denumirea instituţiei fiind preluată de la vechea instituţie ţaristă: „Glavnoje upravlenie po delam pechjati”– „Direcţia Generală pentru treburile presei” ; este interesant că şi instituţia identică din România preia o veche direcţie care exista şi înainte, „Direcţia presei” (nu e preluat doar titlul, ci şi funcţionarii).
Printre atribuţiile instituţiei (Glavlit), la înfiinţare, erau incluse: controlul prealabil al tipăriturilor periodice şi neperiodice, al desenelor, fotografiilor, hărţilor etc., eliberarea permiselor (vizelor) de tipărire, alcătuirea listelor de tipărituri interzise pentru vânzare şi difuzare etc. Unul din capitolele decretului de constituire a cenzurii prevede:
„Glavlitul şi organele sale interzic publicarea şi difuzarea operelor:
a) care fac agitaţie contra puterii sovietice,
b) care divulgă secretele de stat ale Republicii,
c) care tulbură opinia publică prin comunicarea informaţiilor false,
d) care au caracter pornografic.”
La 25 iunie 1922, Troţki îi scrie (în regim „strict-secret”) lui Meşceriakov „despre politica editorială”. După ce afirmă că „literatura artistica are astăzi o enormă semnificaţie”, critică vehement „literatura burgheză care influenţează tineretul muncitor şi îl otrăveşte”, ajungând la concluzia: „Trebuie să edităm în cantităţi mari şi cât mai repede acele opere literare , care sunt pătrunse de spiritul nostru.”
Politica cenzurii în privinţa editurilor era să le desfiinţeze fie cu forţa, fie pe calea convingerii. . O circulară a Glavlit-ului din 22. XII. 1922 cerea înregistrarea tuturor editurilor pentru a vedea „care este fizionomia fiecărei edituri”, cine o sponsorizează, ce legături are cu străinătatea (dacă are), cine face parte din comitetul de redacţie, dacă nu sunt elemente dubioase din punct de vedere politic, antisovietice. Desfiinţarea nu s-a făcut imediat, ci pe parcursul câtorva ani, invocându-se motive „serioase” (cu cât editurile erau mai bune, cu atât era mai rău, după cum observă A. V. Bljum ), deşi soarta lor a fost de la bun început pecetluită. Procesul de desfiinţare al editurilor a durat din 1922 până în 1929.
Fragment din prefata volumului „Epurarea cărţilor în România. Documente (1944-1964)” in curs de aparitie la Editura Tritonic.