Posts Tagged ‘Andrei Dimitriu’

Mișcarea Paul Goma – 40 de ani

septembrie 30, 2017

 

Muzeul Național al Literaturii Române, împreună cu PEN România și Filarmonica „George Enescu” – Ateneul Român, organizează Simpozionul Mișcarea Paul Goma – 40 de ani, eveniment care va avea loc marți, 3 octombrie 2017, în intervalul orar 16.00 – 20.00, în Sala mică de concerte a Filarmonicii „George Enescu”.

La simpozionul Mișcarea Paul Goma – 40 de ani sunt invitați să participe scriitori, filologi, exegeți, cercetători apropiați istoriei disidenței române și cazului Paul Goma: Mariana Sipoș, Virgil Tănase, Radu Filipescu, Marius Oprea, Flori Bălănescu, Bogdan Crețu și Liliana Corobca. Întâlnirea va fi deschisă de Magda Cârneci, Președinte PEN România, Andrei Dimitriu, Directorul General al Filarmonicii „George Enescu”, și de Ioan Cristescu, Directorul Muzeului Național al Literaturii Române. Vor coordona și modera simpozionul Magda Cârneci și Caius Dobrescu, reprezentanți ai PEN România.

În cadrul simpozionului, vor fi proiectate fotografii și fragmente din filmul documentar „Strict secret: Paul Goma”, realizat de Mariana Sipoș pentru TVR.

Cu prilejul simpozionului, începând cu ora 16.00, în Foaierul Filarmonicii „George Enescu” va fi vernisată expoziția documentară de fotografie Mișcarea Paul Goma – 40 de ani, îngrijită și comentată de Mariana Sipoș, ocazie cu care publicul va avea acces la o serie de fotgrafii inedite, puțin cunoscute sau celebre din Arhiva Paul Goma. Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 8 octombrie.

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.

Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicația on-line IQool.”