Archive for the ‘institutia cenzurii’ Category

Un articol despre cenzura

octombrie 23, 2013

http://www.revista22.ro/institutiile-cenzurii-n-regimul-comunist-32615.html

Aşadar, cenzura nu este efectuată de o sin­gură instituţie, ci de câteva, coordonate, de obicei, de partid (prima treaptă a „ie­rarhiei cenzurii“ fiind considerată auto­cenzura, care nici măcar nu este o ins­ti­tuţie, urmată de activitatea redactorilor, a unor consilii culturale, a uni­unilor de creaţie, a Se­curităţii). În ţările în care Glavlit şi structurile si­mi­lare au avut o activitate in­tensă, a existat tendinţa de a atribui funcţiile între­gu­lui sistem cenzorial unei singure structuri. De pildă, în România comunistă, prin cenzură se avea în ve­dere Direcţia Presei (DGPT), fă­ră a se lua în considerare pe­rioada cea mai cruntă, din anii 1944-1949, când cenzura era efectuată în cadrul Comisiei Aliate de Control, Cenzurii Centrale Militare, Mi­nis­terului Propagandei Naţionale, cu asen­timentul sau participarea directă a unor organe de partid. Atunci când, din di­verse motive, aceste instituţii au fost des­fiinţate, s-a vehiculat ideea de „des­fiin­ţare a cenzurii“ în Bulgaria (1956), Ce­hoslovacia (1968) şi în România (1977). În Ungaria şi în Republica Democrată Ger­mană nu au existat instituţii ale cenzurii, dar specialiştii analizează cenzura edi­to­rială şi cea de partid.

Serviciul Ştiinţă şi Tehnică

septembrie 22, 2013

Un capitol din volumul la care lucrez se referă la departamentele DGPT care controlau producţia editorială. Fragmentul de mai jos ilustrează activitatea serviciului Ştiinţă şi Tehnică.

….Pe aceeaşi tematică, o notă la Ghidul – Bucureşti oraşul nostru, care „evoca istoria trecută şi prezentă a Bucureştiului, frumuseţile naturale şi monumentele mai importante”.
Volumul ridică o serie de probleme prin accea că „spre deosebire de alte ghiduri apărute, ghidul de faţă evocă şi istoria monumentelor dispărute, de o deosebită însemnătate pentru înţelegerea prezentului, consemnate în plăci comemorative, opere sculpturale, gravuri etc.”, „cu ocazia prezentării institu¬ţiilor administrative de cultura şi artă etc. şi a celor mai reprezentative clădiri din Bucureşti se face şi un istoric al acestor construcţii, în care se arată cui aparţineau terenuri¬le respective, ce construcţii au existat înainte pe aceste terenuri, precum şi evoluţia proprietarilor clădirilor respec¬tive pină in zilele noastre. În acest context se prezintă şi evoluţia proprietă¬ţilor ce au aparţinut unor domnitori ca: Constantin Brâncoveanu, Ion Vodă Caragea, Grigore Dimitrie Ghica, Alexandru Suţu, Alexandru Ghica, Serban Cantacuzino etc.”
Cităm câteva fragmente pe care le semnalează cenzorii:
„În faţa parcului pe partea stânga a Căii Victoriei, se află un bloc în roşu unde sunt birourile unui institut de proiectări, iar dincolo de str. Grigore Alexandrescu, unde este un spaţiu verde, a fost, până în timpul celui de-al doilea război mondial, un han, mai nou, din veacul trecut, de mai mică însemnătate. Se numea hanul Neculescu. Iar în perete cu el spre piaţa Victoriei, bineînţeles, este o veche casă boierească. A aparţinut lui Grigore Olănescu, căsătorit cu nepoata scriitoarei Dora D’Istria. Apoi, pe aceeaşi parte a Căii Victoriei, unde începe Piaţa Victoriei este casa familiei Caribol în care trăgea ori de cîte ori venea la Bucureşti, Elena Văcarescu. Când se termină parcul casei cu depozitul Muzeului de istorie a oraşului Bucureşti, se înalţă calcanul unor case de la nr. 149 unde azi este o facultate. Casele au aparţinut lui Grigore Filipescu Pomadin” (pag. 47) ;
„Dincolo de parcul Academiei, tot pe Calea Victo¬riei, unde se află un spaţiu verde şi in fund o scenă, a fost o veche şi însemnată casă boierească, casa Moruzi, care a adăpostit, din 1929, de la înfiinţare până în 1942, până la darmarea casei, Muzeul Municipal.
Casa a fost construită de Ioniţă Creţulescu la sfârşitul sec. al XVIII-lea…” (pag. 54);
„La colţul Căii Victoriei cu Calea Griviţel se află vasta clădire care azi adăposteşte birourile Institutului în Proiectări în Construcţii şi Materiale de Construcţii.
A fost ridicată din temelii la începutul sec. Al XIX-lea de către boierul Costache Pacea, autorul unor comedii de moravuri «Franţuzitele». Murind fără a termina casa, moştenitorii au vândut-o lui Grigore Romanit…….
În timpul domniei lui Grigore IV Ghica (1822-28) a servit pentru recepţiile şi balurile curţii. În 1934, după moartea lui Romanit a fost închiriat noului domnitor Alex. Dimitrie Ghica. În 1936 a fost cumpărată de stat de la surorile lui Românit, fiind instalată acolo curtea administra¬tivă.” (pag. 55);
„Nu departe de Grădina Icoanei, având intrarea şi prin str. Polonă şi prin Bdul Dacia, se afla un loc de recre¬are, Parcul loanid, fost proprietate a unui Pană Breslea” (pag. 103);
„În faţa acestei clădiri, unde sunt pasajele Macca şi Vilacros, care adăpostesc azi magazinele consignaţiei, sa afla la sfârşitul sec. al XVIII-lea un mic han cunoscut cu numele de hanul Filipescu. Din 1713 a trecut în proprietatea lui Iordache Creţulescu, de când este consemnat şi în docu¬mente… La începutul secolului trecut acesta locuri precum şi nanul erau proprietatea unui oarecare Petre Serafim, un grec aventurier care luptase în armatele napoleoniene” (pag. 121)…..

SECRETUL DE STAT ŞI INSTITUŢIA CENZURII (fragment)

martie 13, 2013

….Am putea aduce şi alte exemple care ar demonstra că secretul „este utilizat de către anumite state pentru a justifica limitările şi restricţiile excesive” . În articolul „Secretomanie şi controlul informaţiilor în România socialistă (1965-1989) ” , cercetătorii Alina Ilinca şi Liviu Marius Bejenaru analizează schimbările intervenite în mecanismul apărării secretului de stat odată cu venirea lui Nicolae Ceauşescu la putere. Despre „Dimensiunea juridică a apărării secretului de stat”, autorii menţionează: „O adevărată nebuloasă, care ascundea de fapt pretenţia ca statul comunist să deţină controlul total al informaţiei, era cuprinsă în alineatul 2 al articolului 157 din Codul Penal: transmiterea şi a altor date sau documente care nu conţineau secrete de stat, dar care, prin caracterul şi importanţa lor, aveau darul de a periclita securitatea statului, era pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. ” Punând accent pe influenţa sovietică, Vesela Ciciovska consideră că este „inutil să mai explicăm că acest secret introdus după model sovietic, aparent în numele intereselor naţionale şi obligaţiilor internaţionale în ţările blocului sovietic, dovedea în realitate iresponsabilitatea şi laşitatea trădătoare a unui cerc îngust de conducători” . Referindu-se la dispoziţiile cenzurii bulgare, conform cărora era strict interzis, de pildă, să difuzezi date privind dimensiunea, cauzele, eventualele pericole pentru populaţie în urma accidentelor, catastrofelor, incendiilor, jertfele şi pagubele produse de dezastrele naturale, cercetătoarea observă că „în cazul unor cataclisme, cetăţeanul era lipsit de posiblitatea de autoapărare şi supravieţuire. În afară de interesele ţării, o categorie de secrete anulau libertăţile personale ale cetăţeanului şi drepturile lor umane elementare. […] Sistemul sovietic al secretului de stat în această zonă a lipsei de omenie şi totalei indiferenţe pentru viaţa cetăţenilor obişnuiţi garanta în societatea totalitară doar tihna elitei dominante. Această particularitate a sistemului sovietic a fost receptată ca fiind deosebit de utilă pentru conducătorii de la noi.” În acest domeniu, nici autorităţile româneşti nu acţionau după alte criterii. De pildă, la câteva zile după cutremurul din 4 martie 1977, a fost emisă o comunicare potrivit căreia: „Până la noi dispoziţii, nu se vor viza pentru publicare (di¬fuzare) niciun fel de date şi informaţii de bilanţ, fizice sau valo¬rice, referitoare la evaluarea pierderilor materiale cauzate de cutre¬mur, pe ţară, ramuri ale economiei naţionale, subramuri, sectoare de activitate, judeţe, localităţi (inclusiv sectoarele Capitalei), uni¬tăţi economice şi sociale (imobile, locuinţe distruse sau avariate, întreprinderi, maşini, utilaje, instalaţii, reţele de transport, fero¬viare, auto, de telecomunicaţii, electrice, de apă, gaze naturale, magazine, şcoli, spitale etc.). În legătură cu victimele cutremurului (morţi şi răniţi), se vor putea publica numai date oficiale de bilanţ.” (9.III.1977). De altfel, şi Florian Banu evidenţiază că: „Dincolo de a minimaliza importanţa păstrării secretului de stat, un lucru normal în orice stat modern, trebuie subliniată optica absurdă cu care era abordată această problemă în cadrul statului totalitar comunist. Dihotomia între drepturile guvernanţilor şi ale guvernaţilor este uriaşă: în vreme ce Statul avea pretenţia de a şti tot ce face cetăţeanul, până la cele mai intime gânduri şi acte cotidiene, cetăţeanul nu trebuia să afle nimic din «tainele» Statului. Opacitatea instituţiilor comuniste era deplină, angajaţii acestora, până la nivel ministerial, fiind permanent terorizaţi de posibilitatea scurgerii de «informaţii secrete». Această lipsă de transparenţă a fost extinsă la nivelul întregii societăţi, societate devenită ermetică, în special pentru ochiul indiscret al imperialismului.”
O particularitate interesantă a Glavlitului bulgar în domeniul secretului de stat este acceptarea arbitrară a unor principii de secretizare. Menţionând faptul că, de-a lungul anilor, cenzura sovietică a acumulat noi mijloace de control, iar criteriile sovietice ale cenzurii erau lege incontestabilă pentru cenzura bulgară (directorul Glavlit, El. Gavrilova le acceptase cu fanatism), autoarea afirmă că Cervenkov, secretarul general al Partidului Comunist Bulgar, pretindea că intelighentzia bulgară, inclusiv partea ei marxistă, nu a crescut până la nivelul propriilor criterii. Dar aceste criterii nu se potriveau întodeauna cu realitatea bulgară, ajungându-se la situaţii ridicole, „de pildă, practica bulgară, urmând instrucţiunile din URSS, privind apărarea secretului în eventualitatea descoperirii petrolului” (Bulgaria nu are astfel de zăcăminte). Cred că ar fi foarte relevant pentru cazul românesc să se compare sistemele secretului din această perspectivă.

cenzura veselă

februarie 17, 2013

SFAT PRIETENESC – (După Skrabov)
Stelian Filip
Deunăzi, ieşind de la servici,
Un iepure—a trecut pela arici:
—”Prietene deşi e un secret,
Iţi spun…dar te-aş ruga sa fii discret:
Vor sa te treacă-n cadru disponibil
Că prea eşti zău ţepos şi irascibil
Şi nu—ţi ţii gura ,frate-miu deloc!…
Tu, pentru orice lipsă te faci foc
Şi, după cum se ştie, deseori,
Te dai cu ţepii la superiori.
Ce te priveşte dumnealor ce fac?
Priveşte-n jur la ăia care tac!
Nu—i doare capul! Prima este primă,
Chiar pentru o contribuţie infimă –
Contabilul — bursucul – nu se bagă
Şi-o să-şi păstreze postul o viaţă-ntreagă
Dar cîrtrţa? Să piară toată Baza,
închide ochii – chit că ea-i cu paza.
Din toţi cum vezi, doar tu eşti mai moţat
Si—n permanenţă pus pe criticat.
Alaltăieri făcuşi o nouă gafă
Zicînd despre directorul girafă
Că—şi ţine nasu-n aer,a scandal.
Şacalului i-ai spus că e şacal,
O s—o păţeşti, pe legea mea, băiete!
Şi—or să te dea cu capul de perete
Cît despre mine, ştii că nu-s fricos
Dar pentru slujbă tremur sepios…”
Prin cele spuse-n versul meu sever,
Eu nu la oameni vreau să mă refer
Ci, mai cuminte, am găsit cu cale
S—arăt deschis că şi-între animale
Se cam discută—n felul respectiv
Şi, se—nţelege, nu fără motiv…
Văzui chiar ieri, de pildă, doi arici
Umblînd pe drum – să caute servici!

Instituţia cenzurii comuniste în România. 1949-1977.

decembrie 2, 2012

Instituţia cenzurii comuniste în România. 1949-1977.

         Ediţie, prefaţă, postfaţă şi note de Liliana Corobca

 

Volumul I

Prefaţă. Mecanismele cenzurii în regimul comunist.

Partea  I. Structură, atribuţii.

Partea  II. Activitatea departamentelor cenzurii.

                        416 pagini, 106 documente,  cca 700.000 semne.

 

Volumul II

Partea I. Relaţia DGPT (CPT) cu alte instituţii.

Partea II. Direcţia Instructaj-Control. Relaţia Centru-Provincie.

Partea III. Cenzorul. Personaj principal.

Postfaţă. Secretul de stat şi instituţia cenzurii.

Rezumat în limba engleză.

Repere bibliografice.

Indice de nume.

432 pagini, 191 documente, cca 680.000 semne.

 

Editura Saeculum IO , unde trebuia să apară lucrarea, n-o publică fără 6000 de lei (1500 Euro). Aveţi idee cum şi de unde pot obţine o finanţare?

 

Nazism versus comunism: instituţia cenzurii.

iulie 2, 2012

Desigur, multe comparaţii se fac între cele două regimuri totalitare, comunist şi nazist. La nivel structural, sistemele cenzurii se deosebesc însă, chiar dacă unele etape coincid, de pildă, epurarea cărţilor, naţionalizarea editurilor, îndrumarea şi manipularea scriitorilor. Perioada nazistă a cenzurii începe cu arderea cărţilor  din 10 mai 1933, simbol al barbariei culturale şi al instaurării unei noi epoci. La fel ca în regimul comunist, şi naziştii aveau „Liste ale literaturii dăunătoare şi indezirabile”. De pildă, în anul 1934 au fost interzise 6834 titluri,  aparţinând unui număr de  2293 autori[1] . Cenzura cărţii nu s-a mărginit doar la autorii germani (sau de limbă germană), începând din 1933, în listele indexate se aflau mulţi autori sovietici, dar şi americani, britanici, francezi.  Chiar şi opere de Balzac, Boccacio, Diderot şi Zola au fost clasificate ca fiind «periculoase şi indezirabile»[2]

Ministerele (al Propagandei, al Ştiinţei şi Educaţiei), Camera de Cultură a Reichului, care avea aproximativ 200.000 de membri, Biroul Federal de Externe, pe de o parte, alături de poliţia secretă de stat şi serviciul de securitate, precum şi departamentele speciale ale biroului de partid, pe de altă parte, erau instituţiile principale care coordonau, controlau şi dominau politica literară în regimul nazist. La 1 octombrie 1934 se înfiinţează şi departamentul pentru literatură în cadrul Ministerului Propagandei. Activitatea şi atribuţiile acestora sunt pe larg prezentate în volumul lui Jan-Pieter Barbian, Politica literară în statul nazist (capitolul II,  „Înfiinţarea instituţională a dictaturii media şi puterea ei asupra cărţilor”[3]).  

Un rol cheie l-a avut Joseph Goebbels, în calitate de ministru al Instruirii Populare şi al Propagandei şi preşedinte al Reichskulturkammer (RKK – Camera de Cultură a Reichului[4]), înfiinţată tot de el. Tot ce urma să fie publicat în acea perioadă, trebuia supus aprobării lui. Pentru Goebbels, „propaganda nu este o dogmă, ci o artă a elasticităţii”[5] . RKK a fost infiinţată la 22 septembrie 1933, cu scopul de a controla toată producţia culturală şi de a promova cultura ariană de partid. Toate tipăriturile aveau nevoie de avizul RKK, fără de care nu se putea publica nimic. Această instituţie, care a dus cea mai intensă activitate de control şi cenzură din regimul nazist, avea următoarele departamente: muzică, literatură, presă, teatru, radiodifuziune, arte vizuale, cinematografie. N-a fost o instituţie secretă; un echivalent aproximativ al acesteia ar fi Uniunile de creaţie din regimul comunist.


[1] Jan-Pieter Barbian , Literaturpolitik im NS-Staat. Von der “Gleichschaltung” bis zum Ruin, Frankfurt am Main, Fischer Taschenbuch Verlag, 2010, pp. 254-255.

[2] Ibidem, p. 270.

[3] Ibidem, pp. 81-193.

[4] Hans Hinkel, Handbuch der Reichskulturkammer. Berlin, Deutscher Verlag für Politik und Wirtschaft 1937; Hans Schmidt-Leonhardt, Die Reichskulturkammer. Berlin/Wien, 1936. Din păcate, textele se citesc cu dificultate, fiind scrise în „Frakturschrift“ , o specie a scrisului gotic, preferată de nazişti până în 1941.

[5] Jan-Pieter Barbian, op. cit.,  p. 16.

 

fragment din MECANISMELE CENZURII COMUNISTE (prefaţă), INSTITUŢIA CENZURII COMUNISTE ÎN ROMÂNIA, 1949-1977
VOL. I, Ediţie, prefaţă şi note de Liliana COROBCA,
în curs de apariţie

O poezie interzisă de cenzură: „Bocancii” de Traian Coşovei

mai 23, 2012

BOCANCII

– Marelui meu prieten –

 

Şobolani mici, şobolani mijlocii, şobolani mari, şobolani cu ochelari, şobolani cît nişte harmăsari, şobolani ca nişte jaguari;

Şobolani albi, şobolani negri, şobolani cenuşii, şobolani cafenii, şobolani bălţaţi, şobolani verzi ca mucegaiul, şobolani gălbiori, şobolani tăvăliţi în unsori – şobolani în mai multe culori;

Şobolani colţaţi, şobolani moţaţi, şobolani guşaţi, şobolani codaţi, şobolani cîrlionţaţi, şobolani stilaţi, şobolani răsfăţaţi, şobolani coooraţi, şobolani ca nişte fraţi, şobolani enormi şi grei – şobolani mirosindu-se-ntre ei;

Şobolnai venerabili, şobolani veritabili, şobolani ireproşabili, şobolani serioşi, şobolani politicoşi, şobolani scorţoşi, şobolani mustăcioşi, şobolani bărboşi, şobolani burdihoşi, şobolani tenebroşi, şobolani ingenioşi, şobolani sîrguincioşi, şobolani lipicioşi, şobolani veninoşi, şobolani libidinoşi, şobolani puturosi,- şobolani fiorosi;

Şobolance botoase, şobolance pletoase, şobolance ochioase, şobolance sfioase, şobolance lunecoase, şobolance fudule, şobolance nesătule, şobolance bretonate, şobolance juponate, şobo­lance rasate, şobolance aranjate, şobolance rîzgîiate, şobolance protejate, şobolance elevate, şobolance cu nepoţi şi nepoate, şobolance obraznice grămadă la praznice, şobolance unse cu miere, şobolance-n croaziere – şobolance costînd o avere;

Şobolani isteţi, şobolani săltăreţi, şobolani îndrăzneţi, şobolani descurcăreţi, şobolani competenţi, şobolani strîngători, şobolani bănuitori, şobolani răzbunători, şobolani în două picioare, şobolani sub hambare, şobolani în deplasare, şobolani răscoliţi din răzoare, şobolani cu gura mare, şobolani cu gura pungă – şobolani cu-o-labă-mai lungă;

Şobolani susceptibili, şobolani incompatibili, şobolani creatori, şobolani nemuritori, şobolani sub podele, şobolani intraţi pe sub piele, şobolani de neam mare, şobolani călări pe dosare, şobolani cu fotoliu-n spinare, şobolani cu motociclete, şobolani spurcaţi la fete, şobolani în nămol, şobo­lani la rock-and-roll, şobolani cu mustăţile-pline-de-lăptişor-de-matcă, şobolani cu coada sus, şobolanu cu-nfăţişare severă, şobo­lani care-sfîşie-omul de viu – şobolani purtători de holeră.

Şobolani dogoriţi de furnale, şobolani scăpaţi din escavatoare, şobolani speriaţi de compresoare, şobolani hăituiţi de tractoare, şobolani cu coada-ntre picioare – şobolani fără scăpare!

Şobolani printre milioane de bocanci, şobolani cotonogiţi, şobolani jumuliţi, şobolani opăriţi, şobolani scofîlciţi, şobolani îngroziţi, şobolani guiţînd, şobolani mototoliţi, şobolani nenorociţi, şobolani în coşmar, şobolani înecaţi în lapte de var, şobolani cu pămînt în gură – şobolani în şuvoiul de zgură.

Şobolani la strimtoare, şobolani la deratizare, şobolani fără scăpare, şobolani orbiţi de neon, şobolani înecaţi în beton, şobolani jucîndu-se-ntr-un angrenaj cu milioane de roţi – şobolani – le – vine – rîndul – la toţi !….

1. În lungile lui călătorii prin ţară şi prin lume, autorului i-a fost dat să întîlnească aceşti şobolani cu diferite chipuri. Din cînd în cînd, autorul a luat parte la acţiuni de deratizare şi cam atîţia a prins autorul în năvodul lui şi constată că înşiraţi în pagină, ca pe frînghie, sînt cam multişori. Cititorul este rugat să nu se sperie de această înşiruire, ci, confruntînd-o cu experienţa sa – să păstreze proporţia. La un singur lucru este rugat cititorul să se gîndească: de cîte ori s-a întîmplat ca un şobolan să-i treacă pe dinainte – fără ca el, cititorul, să se simtă dator să-1 stîrpească şi din comoditate sau din nepăsare lăsînd treaba asta pe seama altora.

(Una din motivatiile cenzorilor:

„Categoriile enumerate vizau fără deosebire atît persoane cu tare morale, cît şi pe unele investite cu privile­gii in numele unor situaţii politice cu vădită adresă contemporană.”).

 

 

de prin arhive

noiembrie 30, 2010
despre o purcicuta

rasu+plansu