Un mărțișor literar

Caiet de cenzor

 

https://bookhub.ro/caiet-de-cenzor-de-liliana-corobca-fragment/

Stăm liniștite, lucrează fiecare la ce are. Citim, de obicei, când intră, ca o furtună, Z. și, uitându-se țintă spre mine, întreabă cu vocea lui de motan cărturar cu ochelari în vârful botului:

  • Ce face tandra și poetică noastră ucigașă?

Eu mă revolt:

  • O muscă nu ucid! Nu sunt ucigașă!

Urmează discursul colegului despre crima pe care o comit când tai, nu contează ce, dintr-un text. Criminală, ucigașă, mă bombardează tovarășul și nici nu pot, nu reușesc să deschid gura, nu mă lasă să pronunț un cuvânt. Arme cu efect întârziat, distrugere în masă pe termen lung, bibliocid național, teroare prin cenzură!  Mi-aduc aminte cum repetă: îi pui pistolul la tâmplă și apeși pe trăgaci. Dar tu faci mai rău, distrugi mai mult! Un criminal, asta înseamnă un cenzor!

Cenzorul – un criminal? Pentru că propune spre tăiere, 0,5 la sută dinr-o operă cel puțin 70 la sută criminală? Toate cărțile astea păcătoase, care, de cele mai multe ori, nici nu pupă-n fund  partidul (au trecut acele vremuri când învățai alfabetul și deveneai scriitor cu trei nuiele, trei surcele, faci un cuib de rândunele) și toate poeziile cu șolduri revărsate și tristețe, toate romanele cu iubiri și patimi, toate stricăciunile, chiar dacă tonul e corect și condamnabil, toate ajung la cititor! Ce să zic, că nu-i de ieri de azi! Z. ne mai aduce câte o bucățică piperată din alte secole, încă anticii, vai, „ars amandi”, de pildă – încă din acele timpuri se stricau cititorii!

Noi suntem neputincioși, nu putem face nimic. Niciodată cenzorii n-au fost atât de insignifianți ca sub regimul comunist! Cel mai mult cenzorii se cenzurează pe ei înșiși! Suntem reduși la simpli cititori care-și dau cu părerea, anonimi, interziși. Pe vremuri erau respectați, erau niște domni! Aveau un cuvânt greu de zis! Aveau ministerul lor! Iar noi, o direcție de tipărituri care activează clandestin, suntem doar niște instrumente ale partidului, chiar mai puțin importanți decât scriitorii. Numai că acum se plâng toți, mai mult ca în alte timpuri, că cenzorii le răpesc libertarea. Când au mai avut ei atâtea drepturi și atâtea privilegii?!! Când a mai fost libertatea la cheremul lor în asemenea hal? Când a însemnat această libertate să-ți bați joc de țara ta și de valorile ei?

*

Ar trebui să luăm exemplu de la predecesori, de la cei cu experiență în domeniu, care au practicat cenzura adevărată. Noi ne scărpinăm în nas și tăiem două virgule și gata. Asta-i cenzură? Iar autorii plâng și țipă de parcă le-am tăiat virgula aia jalnică nu dintr-un vers prăpădit, ci dintre picioarele lor agile, creând astfel iluzia unei cenzuri adevărate, dure și foarte active. Numai noi știm cât de puțin teribilă și, mai ales, cât de puțin eficientă e cenzura noastră. Numai nouă ni se rupe inima de la otrava pe care o punem în fața bietului popor fără să facem ceva. De la cenzura religioasă ar trebui să învățăm. Cea mai veche și cea mai eficientă…

*

Vreau să-i aduc aceste argumente lui Zuki cel dezlănțuit, îmi vin în cap replici convingătoare, am răspunsuri, aștept să facă o pauză de respirație ca să deschid și eu, în sfârșit, gura, dar el nu se oprește, nu tace o clipă, nu mă lasă până nu încep să privesc absentă și încruntată undeva în zare și nu mai vreau nimic, așteptând să termine o dată și să plece!

Când observă că nu-l mai ascult, devine solemn, își lasă una din labele lui mari și grele pe umărul meu și pronunță răspicat:

  • Ești cel mai bun cenzor din instituție, tovarășa Moldovean Filofteia! și pleacă.

Deși suntem trei persoane în birou, criminal și ucigaș sunt doar eu. Împiedică fetele să lucreze cu perorațiile lui absurde, dar ele sunt bucuroase că toate acuzațiile îmi sunt adresate doar mie și lor nu le reproșează nimic. Este unicul care îmi spune după numele din buletin. De câte ori i-am zis că sunt pentru toți Dina sau Diana. Din copilărie mi-au zis cu toții așa. Nu, dl. Z. s-a declarat topit de numele Filofteia și doar așa îmi spune, ca să mă tachineze, spre amuzamentul general. Dacă cineva m-ar striga astfel, nici nu m-aș întoarce, într-atât de străin mi-e acest nume și nu-mi place.

Spune Z., extaziat:

  • Nu doar că-i cenzor, dar mai e și Filofteia pe deasupra. Genial! și râde.

Mi-a povestit cum în Franța secolului XVII (?) nu știu care cenzură de-a lor (religioasă?) era reprezentată de o babă cu foarfecele – Anastasia. Vine de la numele unui călugăr sau episcop, Anastase, care a avut atribuții în domeniu și a făcut exces de zel. Iar Filofteia pentru un cenzor este chiar mai mai potrivit decât Anastasia, nu etimologic, ci pur și simplu, fonetico-uman. Un nume etalon pentru cenzor. Toate cenzorițele noastre ar trebui să se filoftească. Ce fel de cenzori pe nume Dorina, Ioana, Cristina, Stela, Carmen? Nu, Filoftei dorim!

Anunțuri

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: