Cărţi fierbinţi în Războiul Rece

http://www.romlit.ro/cri_fierbini_n_rzboiul_rece

Una dintre cele mai puţin cunoscute operaţii din timpul Războiului Rece, coordonată de serviciile secrete americane, a fost distribuirea cărţilor în ţările blocului comunist. Iniţiată la mijlocul anului 1956, operaţia a durat până în septembrie 1991, trimiţându-se peste zece milioane de cărţi în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România, Bulgaria şi Uniunea Sovietică. Primii destinatari au fost elitele culturale şi politice, apoi cărţile au fost trimise şi centrelor de cercetare, organizaţiilor culturale, unităţilor superioare de învăţământ. Mai multe instituţii au fost implicate în desfăşurarea acestui program şi, pe lângă posturile de radio Europa Liberă, Radio Liberty şi Vocea Americii, s-a ocupat de distribuirea cărţii şi International Advisory Council (IAC), transformat ulterior în International Literary Center (ambele fiind structuri CIA). Primul cercetător care a scris despre această operaţie (în anul 2003), John P.C. Mattews, a numit-o „the Secret Marshall Plan for the Mind”. Scopul principal al acestei operaţii a fost diferit de cel al posturilor de radio menţionate, care se adresau unui public larg; prin acest program secret se dorea a se influenţa percepţiile, credinţele (beliefs) şi aşteptările elitei politice şi intelectuale care avea, direct sau indirect, capacitate de decizie în regimul comunist. În a doua jumatate a anului 1957, organizatorii programului au ajuns la concluzia că europenii de dincolo de Cortina de Fier au nevoie de cărţi care să compenseze vacuumul intelectual, sterilitatea culturală, interdicţia educaţiei enciclopedice sau a gândirii umanistice, impuse de regimul comunist. Încă de la bun început, oficialii CIA au acordat o mare importanţă acestui program, considerând că, spre deosebire de alte metode de propagandă, cărţile pot avea un impact mult mai semnificativ şi mai durabil asupra cititorului, fiind una dintre cele mai importante arme strategice („the most important weapon of strategic (long-range) propaganda”). Scopul era, aşadar, de a eroda sistemul (comunist) şi, pe cât e posibil, chiar de a-l distruge. Lectura cărţilor urmărea con- ştientizarea integrităţii naţionale, dorinţa de autoexprimare, curiozitatea intelectuală, descentralizarea autorităţii, care ar putea crea presiuni asupra puterii sovietice. Cărţile trimise nu erau anticomuniste, pentru că n-ar fi avut prea multe şanse de a ajunge la destinaţie. Cele mai multe erau cărţi de specialitate, din domeniul medical, tehnic, cărţi de artă, de arhitectură, ghiduri turistice ori cinematografice, dicţionare lingvistice, dar şi literatură clasică universală, conţinutul cărora era, de obicei, apolitic, cel mult occidentul era prezentat într-o lumină favorabilă (se urmărea chiar promovarea valorilor occcidentale prin intermediul literaturii, artelor vizuale, psihologiei). Cu toate acestea, cărţile s-au dovedit a fi „un cal troian” sau o „capcană” pentru cititorii fideli ai regimului comunist. Specialiştii sau cercetătorii din diverse domenii, primind cărţi sau materiale de specialitate, cele mai multe conţinând şi bibliografii, solicitau şi alte cărţi, astfel, între expeditori şi destinatari creându-se o relaţie care facilita distribuirea cărţilor. Erau trimise, de asemenea, manuale şi dicţionare de limba engleză sau franceză, pentru ca toate cărţile trimise să poată fi citite, fiind mai dificil a le traduce îm toate limbile blocului sovietic.
Pentru această operaţie au fost cooptate o serie de instituţii occidentale, organizaţii, sponsori particulari, asociaţii ale emigranţilor. De pildă, în anul 1963 existau 653 de instituţii implicate în această operaţie. Distribuţia nu se făcea doar oficial, prin poştă, ci şi prin persoane care veneau în Occident, o astfel de modalitate permiţând trecerea cărţilor cu conţinut mai subversiv. A existat o reţea complexă de persoane, amici, prieteni, binefăcători aproape necunoscuţi, care puneau la dispoziţia celor care urmau să se întoarcă în una din ţările vizate cărţi preţioase, scumpe, greu accesibile uneori şi occidentalilor. Conţinutul cărţilor era „adaptat” pentru fiecare ţară sau perioadă de timp, în conformitate cu specificul sau problemele fiecăreia. Se trimiteau sute, mii de cărţi pentru a obosi vigilenţa cenzorilor. Într-un raport se spune că a fost trimis un număr mare de materiale „noncontroversate”, care au creat o atmosferă de relaxare, favorabilă trimiterii unor volume cu caracter politic mai subversiv. Numai între anii 1957-1959, în ţările blocului comunist au fost trimise volume ale autorilor Albert Camus (The Rebel), Aldous Huxley (Man in the Modern World, Brave New World), Czeslaw Milosz (The Captive Mind, The Seizure of Power), Milovan Djilas (Communism in Crisis, The New Class), José Ortega y Gasset (The Revolt of the Masses), Hannah Arendt, Nikolai Berdiaev, Isaiah Berlin, Max Born, Mircea Eliade, Karl Jaspers, Franz Kafka, George Orwell, Boris Pasternak, Herbert Marcuse, Rosa Luxemburg, Jean- Paul Sartre, Arnord Toynbee, Lionel Trilling, Paul Claudel, Benedetto Croce, Eugène Ionesco, Walter Gropius, Adam Mickiewicz şi mulţi alţii.
Cercetătorii americani susţin că această operaţie sofisticată a avut succes, cu tot controlul draconic al cenzurii comuniste şi al serviciilor secrete de dincolo de Cortina de Fier. Cele mai importante analize ale acestui program au fost făcute în cadrul serviciilor secrete americane (SIA). Într-un raport (încă) din 1970 al acestor servicii se menţiona că programul şi-a demonstrat deja eficienţa, influenţând atitudinea şi predispoziţia pentru libertatea intelectuală şi culturală, precum şi prin accentuarea insatisfacţiei din cauza absenţei acesteia. Lectura cărţilor comune în Est şi Vest a format o puternică legătură spirituală între intelectualii europeni, care a dus la un sfârşit paşnic al Războiului Rece. Concluzia specialiştilor e că distribuirea cărţilor timp de 35 de ani a jucat un rol decisiv în victoria ideologică a Vestului asupra comunismului.
Coordonatorul acestui program şi directorul Departamentului de Operaţii în Blocul Comunist, care a preluat în totalitate această operaţie, a fost George C. Minden. Născut în 1920, la Bucureşti, cetăţean român, de naţionalitate englez, George Robert Căpuţineanu Minden este aproape necunoscut în România. Tatăl său, George Minden s-a născut în 1896 în Hull, Yorkshire. Angajat într-o companie maritimă în Hamburg şi Londra, în timpul primului război mondial a fost trimis, ca locotenent al armatei germane, în România, unde a întâlnit-o şi a cerut-o apoi de soţie pe mama lui George, Maria Teohari, nepoată a lui Mihai Căpuţineanu (1878-1948), un magnat în domeniul petrolului. George avea trei ani când părinţii lui au divorţat, el fiind crescut de bunică şi de unchiul Căpuţineanu, care l-a şi adoptat, împreună cu fratele său. A studiat dreptul civil şi s-a implicat în afacerile unchiului bogat, dar, odată cu instaurarea regimului comunist, a urmat şi confiscarea averilor. George a reuşit să plece din România în 1946, cu soţia şi cei doi copii. A urmat studiile la Cambridge şi s-a despărţit de prima soţie. Între 1948 şi 1954, a predat limba engleză în Spania, ţara în care o întâlneşte pe a doua soţie, americancă. În 1954-1955 este directorul Şcolii de limbi moderne din Mexico, apoi familia se mută în SUA, unde Minden ajunge analist şi cercetător al Departamentului Român al Europei Libere, fiind şef de departament un an mai târziu. În 1958 este promovat la Departamentul central al Centrului de Carte în cadrul Europei Libere, una dintre instituţiile principale implicate în distribuirea cărţii în Est. În 1961 este ales director al nou createi instituţii – Communist Bloc Operation Department. În afară de diploma de la Cambridge, George mai avea una în Studii Avansate în Literatură Comparată la Universitatea din New York (1960). Vorbea fluent, în afară de româna maternă, engleza, franceza şi spaniola. Considerat drept o persoană de mare cultură, versat în afaceri est-europene, specialist în literatură spaniolă, avea obiceiul de a-şi termina rapoartele cu aforisme latineşti. Se îmbrăca mereu în costume gri, era foarte serios, conştiincios şi avea o figură bizantină. Era şi foarte misterios. Nu se ştie nimic despre viaţa lui personală, decât că era căsătorit şi avea doi copii. Fiului său Paul îi zicea că este un cowboy, dar nimeni nu trebuie să afle de asta. În 1971, Minden devine prezidentul Centrului Internaţional Literar, de unde conduce neîntrerupt, cu energie şi talent, vasta operaţie de distribuire a cărţilor (deşi participase la acest program încă din primii ani de existenţă ai acestuia).
Spre deosebire de alte instituţii finanţate de serviciile secrete americane, cum ar fi Radio Europa Liberă, organizaţia lui Minden n-a fost criticată, n-a fost niciodată descoperită de KGB sau alte structuri din blocul comunist, care n-au bănuit activitatea (şi amploarea) acestei ambiţioase întreprinderi. Proiectul lui Minden este considerat unul dintre cele mai secrete din acea epocă, iar el însuşi, un geniu al secretului, de o discreţie şi onoare remarcabile. Studierea acestei operaţii este foarte dificilă astăzi, pentru că Minden a distrus o mare parte din documente în septembrie 1991, când operaţia a luat sfârşit. Iar după această perioadă n-a vorbit niciodată despre activitatea lui, n-a scris mărturii, n-a dat interviuri. În 2005 a avut mai multe întâlniri cu Alfred Reisch, dar a preferat să-i vorbească despre istoria Transilvaniei şi vechile mănăstiri din Moldova. S-a stins din viaţă în anul 2006, la vârsta de 86 de ani.
În anul 2013, cercetătorul Alfred A. Reisch publică volumul Hot Books in the Cold War. The CIAFunded Secret Western Book Distribution Program Behind the Iron Curtain, Central European University Press, Budapest-New York (cu o introducere a lui Mark Kramer, Book Distribution and Political Warfare). Articolul de faţă, iniţial o comunicare în cadrul Colocviului Romanului Românesc de la Alba-Iulia, nu este decât o foarte succintă prezentare a acestui impresionant volum.

Anunțuri

Etichete: , , ,

Un răspuns to “Cărţi fierbinţi în Războiul Rece”

  1. anomismi44 Says:

    Reblogged this on anomismia and commented:
    Liliana Corobca, de origine din Basarabia, absolventă a Facultății de Litere – Universitatea de Stat din Moldova și doctor în litere al Universitatii din București, a fost initial cercetator stiintific la Institutul de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu” din Bucuresti (2002-2011) iar actualmente este editor si expert in domeniul Exilului romanesc și cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICMER). Expertiza sa majora este in domeniul cenzurii: a publicat „Controlul cartii. Cenzura literaturii in regimul comunist din Romania” (Ed. Polirom, 2014); „Cenzura pentru începători” (Ed. Tannhäuser, 2014); este editorul volumelor: „Golgota romaneasca. Marturiile bucovinenilor deportati in Siberia (in colaborare, Ed. Saeculum I.O., Bucuresti, 2009); „Epurarea cartilor in Romania. Documente (1944-1964)” (Ed. Tritonic, Bucuresti, 2010); „Instituția cenzurii comuniste în România (1949-1977), vol. I si vol. II (Ed. Ratio et Revelatio, 2014). Preiau aici, de pe blogul domniei sale, o postare de specialitate, extrem de interesanta si importanta – despre o operatiune practic necunoscuta publicului larg, aceea de trimitere dirijata, dinspre Occident, in perioada 1956-1991, a cartilor de origine vestica, dincolo de Cortina de Fier, spre tarile comuniste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: