Copiii nimănui de Ioana Revnic (despre Kinderland)

Copiii nimănui

http://ioana.revistatango.ro/2014/01/25/copiii-nimanui/

Pauza mare. Cei mici se joacă de-a cei mari. Câte unul interpretează, pe rând, rolul fiecăruia din puţinii profesori rămaşi la şcoala din sat, să le predea toate materiile. Apoi, în joaca lor şcolarii devin alţi oameni mari (poliţistul satului, un hoţ, un păgubit…). Distracţia de numeşte ,,De-a Kinderlandul”. Kinderlandul este jocul preferat al copiilor; îl joacă ziua în timpul şcolii, dar şi după lecţii, seara sau în vacanţă.

*

Viaţa de zi cu zi.

Într-un sat basarabean, Cristina, o fetiţă de 12 ani, şi fraţii ei Dan şi Marcel se joacă de-a Kinderlandul în familie. Cristina e mama. Din când în când Dan (un ţânc de 5-6 ani) devine tatăl, iar Marcel, mezinul de 3 ani – ,,cocuţa”, adică un pruncuşor. Cei trei sunt copiii nimănui. Părinţii lor au plecat în străinătate, după ,,bani lungi” la fel ca mulţi alţi localnici. Fiecare familie din sat are pe câte cineva răzleţit prin lume: ,,…numai în Africa nu a plecat nimeni. Încă.”

Cristina este stăpâna casei. Zilnic, după ce vine de la şcoală, mănâncă, satură orătăniile (are câine, motan, porc, găini), găteşte, merge să îşi ia fraţii de la grădiniţă. Îi aduce acasă şi-i hrăneşte. Îi îngrijeşte; îi educă; îi înveseleşte. La nevoie – de se lovesc ori sunt loviţi, ori când sunt înţepaţi de insecte – îi oblojeşte cum ştie şi cum poate. Îi apără de pericole. O dată pe săptămână îi spală pe cap.

Într-o zi, Marcel face un ,,Tată” dintr-o pernă îndesată în paltonul vechi al părintelui său. Îi pune pălărie, pantaloni şi cizme. Vorbeşte cu el, se ceartă, dar tot îi ascultă sfaturile. Câteodată, stă lipit de tatăl-palton până adoarme. Băieţelul a crescut alături de fraţi, nu de părinţi; nici nu ştie cum e să trăieşti într-o familie adevărată.

Rar, Cristina se jocă la fel ca toţi cei de vârsta ei. Se joacă de-a dragostea cu un văr de la oraş, Lucian, care o sărută pentru-ntâia oară. Instruită de prietena ei Alisa, o copilă cu veleităţi vrăjitoreşti deprinse de la bunică, se joacă de-a farmazoana: face farmece pentru ca mama să revină din Italia – acasă.

Şi mai rar, fetiţa se refugiază singură într-un loc al fericirii – o livadă părăsită, de la margine de pădure. Stă culcată în iarbă şi priveşte cerul. Acolo nu mai sunt griji. Nu mai e întristare. Nici foame. Nici frică. Nici dor de părinţi.

*

Predilecţia scriitorilor basarabeni pentru universuri mărunte, pentru lumi enclavizate; construcţia cinematografică a textelor, fără ample desfăşurări epice se regăsesc şi în romanul Kinderland al basarabencei Liliana Corobca.

Cartea e primită cu entuziasm de critici – însumate, paginile lor despre Kinderland vor depăşi numeric paginile romanului. Are succes şi la public: a fost bestsellerul editurii Cartea Românească la Bookfest, în 2013.

Tema – migraţia părinţilor plecaţi la muncă în străinătate, singurătatea copiilor rămaşi astfel de izbelişte – sensibilizează. Tratarea ei ar fi putut degenera lesne în melodramă. Tehnica narativă salvează cartea de un patetism deranjant, anihilat aici printr-un plus de candoare: relatarea întâmplărilor se face din perspectiva ingenuei Cristina, care îi scrie mamei epistole despre tot ce face; uneori, poveştile i le spune la telefon sau doar în gând. (La transformarea unui copil în instanţă narativă apelase – dintre scriitorii basarabeni – Ştefan Baştovoi în Iepurii nu mor).

Istorisirile Cristinei nu scot la iveală doar naivitatea, ci şi cruzimea proprie vârstei: vrând să se răzbune pe un băiat care îi bătuse fratele, Cristina pregăteşte o balegă moale şi puturoasă pe care urmează să i-o arunce pe neaşteptate drept în cap; copiii prind un arici şi i-l dau câinelui să îl mănânce; micuţii au o familie de rândunici ce-şi făcuse cuib în coteţ, dar când puii de rândunică mor Cristina îi aruncă porcului.

Talentul şi inteligenţa scriitoarei intervin în primul rând, în construirea partiturii personajului. ,,Rolul” fetei este, în genere, credibil. Autenticitatea poveştilor spuse de Cristina e subminată doar de câteva derapaje ,,filosofice”: de pildă, cugetările copilei despre criză, bunătate, răutate, indiferenţă, despre bine şi rău.

Apoi, autoarea împleteşte perfect iţele naraţiunii: fiecare secvenţă epică sau descriptivă se justifică în economia cărţii.

În sfârşit, Liliana Corobca are ochi de prozator şi sensibilitate de poetă; cartea e un caz fericit de conjugare a epicului cu poematicul.

*

Există în roman un emoţionant poem al aşteptării părinţilor de către copii.

Îl rosteşte Cristina:

Aşteptarea mea, ca un buchet de flori uriaş, mai mare decât mine, frumos mirositor, colorat, cules de pe toate dealurile noastre, pe care îl aduci mamei dar mama nu-i acasă. Intri şi strigi: mamă! Dar nu răspunde nimeni. Flori de câmp împrăştiate prin toată casa, pe toate covoarele ,,Ungheni” curate, proaspăt măturate. O aşteptare tandră, resemnată.

Aşteptarea lui Dan, ca o minge năzbâtioasă care a cunoscut toate ungherele, a turtit legumele din grădina vecinilor, a fost prinsă de un câine al cuiva care a încercat să-şi bage colţii în ea dar n-a putut. O aşteptare tânără, care nu se lasă bătută şi nu oboseşte. O aşteptare supărată şi nerăbdătoare.

Aşteptarea lui Marcel e ca laptele care dă în foc, nu mai încape în cratiţă şi curge pe plită. (…) O aşteptare flămândă şi categorică. Fără drept de apel.

Aşteptarea noastră, ca o boală mocnită, ca un virus insistent, care nu trece decât în apropierea părinţilor. (…) Suntem îmbătrâniţi de atâta aşteptare responsabilă şi matură şi redevenim copii când vine mama.

Liliana Corobca s-a născut la 10 octombrie 1975, în Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, secţia română-latină. Este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, este scriitoare şi cercetătoare.

Alte romane: Negrissimo, Editura Arc, Chişinău, 2003 (Premiul „Prometheus“ pentru debut al revistei Romania literară, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Un an în Paradis (Cartea Românească, Bucureşti, 2005), roman tradus în italiană şi germană.

A editat cărţi despre exilul românesc, a colaborat la Dicţionarul general al literaturii române. Rezultatele cercetărilor sale despre Instituţia cenzurii în România, 1949-1977 sunt cuprinse în două volume ample (ce totalizează peste 800 de pagini) aflate în curs de apariţie.

Ultima carte a Lilianei Corobca este romanul Kinderland (Cartea Românească, Bucureşti, 2013).

Anunțuri

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: