MECANISMELE CENZURII COMUNISTE. GLAVLIT (III)

Activitatea cenzurii poate fi urmărită din rapoartele pe care le făcea Glavlitul sau din notele comisiilor de partid care controlau şi analizau (uneori foarte critic) intervenţiile făcute de cenzori. Într-o notă în care Glavlitul  încerca să convingă CC de necesitatea controlului editurilor (prealabil şi postcontrol) de către organele sale, se menţionează că în anul 1925: „cu îndreptări ale Glavlitului au apărut 683 de cărţi, 1215 din aceste îndreptăti aveau caracter politico-ideologic.”[1].

În raportul de activitate a Glavlitului pe anul 1939[2] se enumeră cele mai frecvente erori din presă (unele le întâlnim şi în presa românească):

trebuia tipărit                                    a fost tipărit

istoric                                                 isteric

socialism                                            capitalism

de clasă                                              de casă

besstraşnâi (neînfricat)                      straşnâi (straşnic, fioros)

porocinosti (depravare, viciu)           procinosti (tărie, rezistenţă)

predsedateli (preşedinte)                   predateli (trădător)

prevraşcenie (transformare)              prekraşcenie (încetare)

La 29 iulie 1944, în „Nota AGITPROP-ului către secretarul CC VKP (b) A. S. Şcerbakov despre rezultatul verificării Glavlitului[3]  este analizată activitatea Glavlitului. Direcţia propagandei a controlat activitatea cenzurii la efectuarea controlului prealabil al literaturii tipărite. La început, sunt aduse două exemple de activitate pozitivă a instituţiei, când s-au scos unele materiale pe bună dreptate, după părerea autorului notei. „Dar, în acelaşi timp, şeful Glavlitului şi funcţionarii aparatului Glavlit au comis unele exagerări serioase în aprecierea unor lucrări”[4]: e dat drept exemplu articolul academicianului Vavilov „Lenin şi fizica contemporană”, interzis de Glavlit pentru „greşeli grosolane de ordin idealist şi empiriocriticism”. Şi autorul note explică demersul lui Vavilov, care prezintă în mod adecvat analiza leninistă privind „criza fizicii” şi pune în valoare importanţa lucrării lui Lenin „Materialism şi empiriocriticism”… deci nu era cazul să fie interzis… Sunt citate şi alte lucrări, considerare de cenzori „dăunătoare politic” în mod nejustificat: „Uneori cenzura descoperă greşeli de redactare, considerându-le politice. De pildă, într-o poezie din antologia «Poezia tinerilor poeţi ucraineni» , se află fraza: «Şi neamţul a zbierat: Să taci, bătrâne!». Cenzorul a subliniat fraza considerând-o greşeală politică, pentru că expresia «Să taci, bătrâne» e politicoasă şi nu trebuia atribuită unui neamţ.”[5] În urma controlului, se constată că „cenzorii nu poartă destulă responsabilitate pentru materialul vizat”, părerea cenzorului „i se aduce la cunoştinţă şefului Glavlitului în mod oral, ceea ce duce la lipsa de responsabilitate”. Propuneri: „Să se instituie o strictă răspundere faţă de materialul cenzurat. Concluziile privind intervenţiile cenzorilor să fie scrise.[…] Să se introducă prezentarea în fiecare zi la Direcţia Propagandei CC a datelor despre ediţiile care nu primesc bun de tipar, cu indicarea exactă a motivului interzicerii”[6].

Desigur, erau nenumărate cazuri de exagerare a cenzorilor, care ajungeau să facă parte din folclorul comunist, circulând mai ales în mediul scriitoricesc. În antologia Copiii sovietici,  o poezie nevinovată a celebrului poet pentru copii, S. Marşak, Bagaj (despre  călătoria unei doamne cu căţelul), este interzisă pe motiv că ar sugera unele deficienţe ale Ministerului Transportului. Cenzorul citează, în raportul său, strofa următoare:

O doamnă a depus pentru bagaj

Divanul, geanta şi un sac de voiaj.

O cutie, un coş şi-ncă o cutiuţă

Şi o căţeluţă micuţă.

apoi comentează:

„Mai departe, în scopul reprezentării Comisariatului Popular al Căilor Ferate[7], versurile transmit, în aceeaşi manieră, felul cum căţelul a crescut pe drum. […] Pentru copiii proletari antologia nu este adecvată. În general, nu se simte în ea tendinţa de a face din copil un activist pe tărâm social.”[8]

Primul şef (oficial) al Glavlitului, Nikolai Meşceriakov, unul dintre conducătorii Direcţiei Agitprop a CC (despre care se spune că ar fi condus de facto cenzura până în 1927[9]) „după ce a fost numit în funcţie (formal), a fost trimis în concediu şi, la întoarcere, postul era ocupat de Lebedev-Poleanski”[10], în unele surse numele lui Meşceriakov nici nu este menţionat, primul şef al cenzurii fiind considerat P. I. Lebedev-Poleanski[11], comunist de încredere, personaj destul de erudit, inteligent, atent; i se datoreşte faptul că a făcut tot posibilul ca Glavlit să-şi lărgească sfera de influenţă şi să deţină cât mai multă putere[12]. În 1931, conducătorul Glavlitului este numit Boris Volin, care era adeptul unificării tututor tipurilor de cenzură, precum şi a subordonării instituţiilor republicane, id est crearea pe baza Glavlit RSFS Ruse a Glavlit URSS. O scurtă perioadă de timp, directorul cenzurii a fost S. B. Ingulov, care pe mulţi i-a trimis la moarte sau prin puşcării, sfârşind şi el la fel, fiind împuşcat (considerat duşman al poporului, care „nu inspiră încredere din punct de vedere politic”[13]).  Primii conducători ai Glavlitului mai aveau oarecare veleităţi literare sau publicistice, scriseseră câte o carte în tinereţe,  dar următorii  şefi ai cenzurii erau activişti obedienţi, care puteau cu succes îndeplini orice altă funcţie în aparatul de partid. În perioada războiului, şeful Glavlit este N. G. Sadcikov, după  urmează C. C. Omelcenko. Cel mai longeviv conducător al Glavlitului este Pavel Romanov, care a deţinut această funcţie, cu câteva scurte întreruperi, din 1957-1986; „Romanov a reprezentat funcţionarul tipic de partid care nu se distingea printr-o intelegenţă specială, dar conducea cu fermitate conform liniei partidului”[14].


[1] Цензура в Советском Союзе..., ed. cit., p. 97. Traducerile din limbi străine ne aparţin.

[2] История советской политической цензуры…, ed. cit., p. 323. Referatul are 6 părţi: I. Cantitatea muncii şi personalul organelor cenzurii; II. Calitatea muncii organelor cenzurii; III. Greşelile scăpate de organele cenzurii; IV. Controlul literaturii străine care spseşte din străinătate; V. Activitatea de epurare a literaturii dăunătoare din p. de vedere politic; VI. Concluzii.

[3] История советской политической цензуры…, ed. cit.,  pp. 86-89.

[4] Ibidem, p. 87.

[5] Ibid., p. 88.

[6] Ib., p. 89.

[7] „Narkomputi”, în text (Наро́дный комиссариа́т путе́й сообще́ния).

[8] Цензура в Советском Союзе…  ,ed. cit.,  p. 108. „Pretenţia faţă de această poezie îndrăgită de copii e de-a dreptul anecdotică;  asemenea anecdote, adevărate şi uneori exagerate, circulau mereu în mediul literar”, notează V. Volovnikov.

[9] „Zensur in der Sowjetunion“, http://de.wikipedia.org/wiki/Zensur_in_der_Sowjetunion, accesat la 12 februarie 2011.

[10] M. V. Zelenov, op. şi sursa citată.

[11] Conducătorii Glavlitului: Lebedev-Poleanski P.I. (1922-1931),Volin B.M. (1931-1935), Ingulov S.B. (1935-1938), Sadcikov N.G. (1938-1957), Romanov P.K. (1957-1965, 1965-1986), Ohotnikov A.N. (1965-1966), Boldâriov V.A. (1986-1991) în Цензура в Советском Союзе. 1917-1991, ed. cit., p. 575.

[12] M. V. Zelenov, op. şi sursa citată.

[13] Цензура в Советском Союзе.., ed. cit., p. 72.

[14] V. A. Solodin, op. cit., p. 318.

fragment din „Instituţia cenzurii comuniste în România. 1949-1977”, ediţie, prefaţă şi note de Liliana Corobca, in curs de apariţie…

 

Anunțuri

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: