Proză scurtă cu două animale în rol principal

Ciobanul bătrân a plecat acasă cu tot cu câini pentru o lună şi cel rămas a hotărât să fie adusă javra lui, chiar dacă nu-i deprinsă cu oile, se va descurca. Ce fel de stână fără câine? Şi noul paznic al oilor, deşi stătuse în lanţ până acum, a prins repede meseria. A învăţat să alunge oile rătăcite, să le adune, să latre când era cazul. Din cauza secetei şi a căldurii, oile păşteau la marginea pădurii, unde mai rămăsese ceva iarbă.

Într-o zi auzi un zgomot ciudat la umbra pădurii. O tânără şerpoaică dansa graţios pe creanga unui copac. Se ţinea doar cu vârful cozii de creangă şi sălta nebuneşte în toate părţile. Cu limba scoasă, o privea bravul căţel, dând din coadă de admiraţie. Apoi, când i s-a părut că o să cadă, a schelălăit neliniştit şi a lătrat jucăuş la tulpina copacului. Când l-a zărit, sepoaica s-a ascuns, intimidată. Hai să fim prieteni, i-a propus căinele. Şerpoaica acceptă şi, de atunci, cei doi petreceau mult timp împreună, zbenguindu-se, jucându-se, iubindu-se. Ea adora să-l încolăcească pătimaş, el − să-i lingă corpul strălucitor, mlădios, alunecos.

Într-o noapte, lupii au venit să fure vreo oaie. L-ar fi sfârtecat şi pe căine, de n-ar fi sărit şarpele în ajutor. Ce cîine vrednic eşti, l-a lăudat ciobanul. Ia şi tu o bucată de caş, că meriţi. Câinele a luat caşul şi l-a împărţit cu şerpoaica. Şi ea merita. Când ciobanul a văzut într-o seară şerpoaica şi a vrut s-o ucidă, câinele a prins a lătra năpraznic, chipurile, veniţi la stână, la oi, e primejdie mare. Ciobanul a luat-o la fugă spre oi, uitând de şarpe.

Nedespărţiţi erau.

Luna a trecut repede şi ciobanul cel bătrân s-a întors cu câinii lui. Am să te urmez, i-a zis şerpoaica iubitului ei trist. Un timp, cei doi au vieţuit fericiţi în cuşca dulăului. Într-o zi, când se încălzea la soare, şerpoaica a fost văzută de un copil al stăpânilor.
Un şarpe! Un şarpe vrea să muşte câinele! Au început oamenii să se adune, cu furci şi topoare.

Un ultim sărut, iubitule. Şarpele l-a încolăcit pe cîine, care a deschis larg botul făcându-i loc.
Şarpele lunecă înăuntru, până nu i se mai văzu nici coada. Când căinele a fost îngropat, şarpele din el mai trăia.

Anunțuri

3 răspunsuri to “Proză scurtă cu două animale în rol principal”

  1. larisa bulat Says:

    Te intrebi , cum poate sa prieteneasca un cine si un sarpe, ori un cine si o pisica, e staniu,… dar e foarte simpatic.
    O singura pagina de proza, dar atitea evenimente placute intre anumale si mai putin placute intre personage umane…
    Prietenul adevarat la nevoe se cunoaste.

  2. Tagore Says:

    Interesantă alegorie pe tema iubirii imposibile sau poate a dedublării personalității, ca atunci când sub înfățișarea fidelității șuieră șerpește un demon de semn opus.

  3. corobca Says:

    m-am gandit la iubirea perfecta, care cere sacrificiul ultim, adica moartea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: