Andrei Lupan, Tărăboi

Andrei Lupan

TĂRĂBOI

Măi, măi, măi

                   ce tărăboi

o mai fost în sat la noi!..

Stai un pic să-ţi spun şi ţie,

să vezi tu minunăţie,

că în sat mai fiştecare

dela mic şi pănla mare

s-o mirat de-aşa-ntâmplare.

Şi din ce?

         Toată pricina

îi tăman lelea Grăchina.

Cum n-o ştii?

Pe Grăchina lui Tănasă?

Una grasă,

c-o diseatcă de copchii.

Casa lor

Îi pe-aproape de izvor,

Unde-i drumu-ncârjoiet

                                      şi scoboară

                                               înspre moară,

dela deal de selsovet.

         Mai dăunăz îndesară

         esă ea din casă afară

                                      în grădină,

                                      când din drum o strigă unul:

                                      ― Grăchină, lele Grăchină!

Da Grăchina, vorba ceea,

         ca femeia ―

nu l-o cunoscut deodată,

s-o uitat în streşna mâinii

şi-o strigat chiar supărată:

―Cine-i măi, de ce-ntărâţi câinii?

Când colo cine-o strigat?

Costea lui Andrei a Marfii,

predsedateliu din sat.     

         O chemat-o

ş-o întrebat-o       

         fel de fel de cercetări,

         chiţibuşuri,

         mărunţuşuri,

         şi cutare

         şi cutare;

         i-o grăit,

         i-o şopotit

         şi i-o spus,

         ba-n jos,

         ba-n sus,

         da pe urmă i-o citit

         şi-ntr-o carte

         şi-n gazetă

         şi-n hârtie…

         Măi a naibei,

         Ce să fie?

Da bărbatul,

supăratul,

îmblă el bietul Tănasă

când afară, când în casă,

se zburleşte

şi se miară,

şi oftează prin cămară,

şi se-nciudă,

şi se- ntartă:

―Ce au ei de stau la poartă?

Înflă el odată pieptul

şi-o pornit la dânşi deadreptul,

dând din coate,

cum e omul mâniet,

da Grăchina:

                   ―Nu se poate,

fugi de-aicea, că-i secret!

Măi minune,

ce se face?

Nu se ştie,

                   nu se ştie!

O mai tras el o sudalmă

Şi-o stuchit de ciudă-n palmă

şi-o zâs:

         ―Să nu ieu ciomagul,

să-ţi îndrept eu feleşagul,

                                      măi muiere;

                            tu să ai asta-n vedere.

Şi-nainte să se-ntoarcă,

                   o sucit încă-o ţăharcă

şi-o aprins-o,

cum c-adică,

nu de frică

                   el―Tănasă,

se duce-napoi în casă.

Bun;

         amu mai stăi să vezi,

c-am să-ţi spun şi n-ai să crezi.

Când s-o-ntors el din ogradă,

o pornit un fel de childuri

şi de sfadă―

                   cică:

                            ―Eu

mă duc mâine la Chişinău,

ca să facem adunare

şi-am să ţân o cuvântare.

Da bărbatul

s-o-nciudat odată foc

şi-o-ntrebat-o:      

                   ―Vrei s-o iei peste moţoc?

                   Ori cum văd, ai chef de leafă

         peste ceafă?

Da nevasta:

                   ―Mai încet cu vorba iasta,

                   c-o trecut ea vremea ceea,

                   când puteai să-ţi baţi femeia:

                   astăz stim noi alt zacon:

                   una- două şi-n raion.

Râdica Grăchina glasul,

da Tănasă pleacă nasul,

vorba ceea, se temea,

să nu-ncapă-ntr-o belea.

Ce-ai să faci?

Ce poţi să-i faci?

Nu-i de şanţ, mai bine taci!

Dimineaţa alt bucluc,

ea se-mbracă şi:

                            ―«Mă duc!»

De i-o mărs vestea-n tot satul,

că şi-o lepădat bărbaul.

                            Trec femei, se întâlnesc,

                            Stau în drum şi şopotesc:

―Ce zâci?

―Aracan de mine

şi de mine,

nu-i a bine!

Să facă mătălnicii

ea, c-o casă de copchii…

―Cic-o-mblat

şi s-o cătat,

s-o hlizit,

s-o ghilosit

şi s-o dres,

şi s-o-mbunghit,

s-o-ncnopcit

şi s-o-ntuflit

şi, ptfiu!

Cică s-o-mpudrit

şi s-o dus…

Ce ai de spus?

Deamu-i lămurit, că-l lasă

                                      pe Tănasă.

―Vezi neata, ce tărăboi!

O venit vacul de-apoi.

                            Da Tănase

                            porăie pe lângă casă

                                      şi icneşte:

―Bună treabă,

ea se plimbă prin străini,

da eu ţurui la găini

parcă-s babă.

Trece unul şi priveşte,

altul vine şi-l întreabă,

celălalt îl ischiteşte:

                   «Cum aşa, din ce pricină,

                   nu te teme c-ar să vină…»

Unu-i bagă sula-n coastă,

                   c-ai rămas făr’de nevastă

                   ori îl face vădăoi şi-l aţâţă,

                   da Tănasă numai tace şi sughiţă.

Trece o zî,

trec două-trei,

o întrat grija-n femei:

―Nu-i Grăchina?

―Nu-i şi pace.

―Ce-ai să-i faci tu?

―N-ai ce-i face.

Ce să fie?

Ce să fie?

Nu se ştie.

Nu se ştie.

Când a patra zî-ndesară

hop – că vine şi Grăchina dela gară.

Da femeile-nainte

strigă cât le ţâne gura:

                            ―Ia te uită, ia te miară:

                            o aduce selsovetul cu trăsura!

Vin buluc toate-n ogradă

după dânsa – vor s-o vadă;

da ea parc-ar fi mireasă,

se răpede

şi-l sărută pe Tănasă.

                            Lui nici nu-i vine să creadă:

                            Grăchina poartă năgradă

                            Stă pe piept şi străluceşte,

                            scânteieşte

                            şi sclipeşte,

                            ca un soare;

                            numai focuri şi lumină.

El se uită cu merare:

                            ―Ce-i aiasta bre, Grăchnă?

                            ―Îi năgrada cei mai mare,

                            eu îs mamă eroină.

Şi-am făcut chef mai tot satul,

şi ne-o spus,

ş-am întrebat-o,

ş-am cântat,

ş-am lăudat-o,

ş-am ciocnit toţi din păhare

pentru cinstea ei cei mare…

                            Că femeile cu toate,

                            cum le ştiţi că sînt de răle,

                            de zavistnice ce-s ele,

                            au pornit un fel de sfadă:

                            ―Vrem şi noi s-avem năgradă!

Noi, iş’lalţi tăceam din gură,

c-am picat la-ncurcătură,

fiindcă nu era uşor

de răspuns la jalba lor.

Da peurmă le-o-mpăcat,

                            c-o strigat

                            unul chefliu:

― «Tăceţi, fa, că nu-i târzâu!»

Iac-am spus ce tărăboi

s-o-ntâmplat în sat la noi.

1945

 (Notă: Am reprodus textul din volumul „Poezia Moldovei”, păstrând particularităţile specifice.)

Anunțuri

Etichete: ,

2 răspunsuri to “Andrei Lupan, Tărăboi”

  1. Ramses3 Says:

    :)) tare

  2. Marcela Papuc Says:

    SUPER

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: